Rândunica: curiozități și legende despre pasărea care ne-a făcut copilăria mai frumoasă

Consumând un număr mare de insecte dăunătoare agriculturii și omului, rândunica este considerată una dintre cele mai folositoare păsări. 

Există un moment, la sfârșitul lui martie, când aerul încă poartă răcoarea iernii, dar cerul pare să prindă viață. Un ciripit familiar, o săgeată albastru-închis pe o parte și albă pe cealaltă taie văzduhul cu o viteză uluitoare – este rândunica (Hirundo rustica), mesagerul incontestabil al primăverii. Mai mult decât o simplă pasăre, ea este o prezență îndrăgită, un simbol al reînnoirii și un aliat de neprețuit al gospodăriilor, pe care le apără de insectele dăunătoare.

Portretul unui zburător desăvârșit: rândunica

Deși mai mică decât o vrabie, rândunica este un spectacol de eleganță aerodinamică. Corpul său zvelt, de 16-24 de grame, este proiectat pentru performanță. Aripile lungi, ascuțite și coada adânc bifurcată, cu penele exterioare alungite ca niște panglici, îi permit să execute manevre acrobatice de o precizie incredibilă.

Penajul său este o capodoperă a naturii: spatele și creștetul capului strălucesc într-un albastru-metalic, aproape negru, în contrast cu albul-gălbui al abdomenului. O pată distinctă, de un roșu-cărămiziu, îi împodobește fruntea și bărbia, totul fiind subliniat de o bandă lată, albastru-închis, pe piept.^[sursa]

Sexele sunt aproape identice, deși femela are un penaj ceva mai puțin lucios, iar penele laterale ale cozii sunt vizibil mai scurte decât la mascul. Numele său științific, Hirundo rustica, îi definește perfect esența: Hirundo este denumirea sa latină, iar rusticus înseamnă „rural”, „de la țară”, subliniind legătura sa profundă cu așezările umane și peisajul agricol.

O lume întreagă drept casă

Rândunica este un cosmopolit al lumii păsărilor, cu o longevitate maximă înregistrată de aproape 16 ani. Arealul său de cuibărire este unul dintre cele mai vaste, întinzându-se pe aproape întreaga emisferă nordică – din Alaska până în Siberia și din Scandinavia până în zonele mediteraneene. Pe întregul areal sunt descrise șase subspecii, care prezintă mici variații de colorit. În România, o întâlnim pretutindeni, din Delta Dunării până în zonele submontane.

La sosirea toamnei, un instinct străvechi o cheamă spre sud. Mici grupuri se adună, transformându-se în stoluri uriașe care pornesc într-o călătorie epică spre locurile de iernare din Africa subsahariană, America de Sud sau chiar nordul Australiei, un maraton aerian de mii de kilometri.

Habitatul său preferat rămâne lumea rurală, cu spații deschise, pășuni și terenuri agricole. Cuibul, o operă de artă în sine, este construit de ambii parteneri din bulgări de noroi amestecați cu salivă și consolidați cu fire de paie, păr de animale și pene. Lipit cu măiestrie de pereți, sub streșini, pe grinzi sau sub poduri, acest cămin semisferic, căptușit cu puf moale, va adăposti noua generație de zburători neînfricați.

Dieta rândunicii este compusă exclusiv din insecte zburătoare, pe care le vânează cu o agilitate remarcabilă, direct din zbor. Este considerată una dintre cele mai folositoare păsări, deoarece consumă un număr uriaș de insecte dăunătoare pentru agricultură și pentru om. Adesea poate fi văzută zburând razant pe lângă pereții clădirilor, în preajma grajdurilor sau deasupra apelor, unde insectele abundă.

Curiozități despre rândunică

De-a lungul secolelor, rândunica a fascinat oamenii, dând naștere unui folclor bogat și unor observații surprinzătoare.

#1. Baia din zbor: Rândunica este o maestră a igienei, spălându-se în plină viteză, prin atingerea fină a suprafeței apei, adesea la o oră fixă, seara;

#2. Simbol al norocului: Tradiția populară spune că o casă la streașina căreia își face cuib o rândunică va fi protejată de foc și dezastre și va avea parte de un an îmbelșugat. Distrugerea unui cuib era considerată un sacrilegiu, atrăgând ghinion sau chiar răzbunarea păsărilor, despre care se spunea că puteau aduce paie aprinse pentru a da foc casei celui ce le-a stricat adăpostul;

#3. Pasăre națională: Începând cu anul 1960, rândunica este considerată pasărea națională a Estoniei, un simbol al libertății și al cerului albastru;

#4. Ajutor neașteptat, cu o latură întunecată: Uneori, masculii care nu reușesc să-și găsească pereche se alătură unui cuplu, ajutându-l la construcția și apărarea cuibului. Totuși, acest „ajutor” poate avea și o latură întunecată: ocazional, masculul se împerechează cu femela și poate chiar ucide puii pentru a-și mări șansele de a transmite propriile gene;

#5. Mesageri de război: În timpul Primului Război Mondial, guvernul francez l-a autorizat pe Jean Desbouvrie să dreneze rândunici pentru a le folosi ca mesageri militari. Acesta a reușit nu doar să le antreneze, ci chiar să le suprime temporar instinctul migrator pentru a servi cauzei.

#6. În limba română: rândunica se mai numește rândunea, rândunică de câmp, rândunică de casă, rândunică de cămine, rândunică de coș, rândunică de sad, rândunică de sat, rândunică de țară; în regionalisme: rândurică, rânduniță. Denumirile învechite includ: rândurea, rândunelă, lândură, arândunea, rândunea, ronduncă, rondunea, rundunea, rundurea. Cuvântul românesc „rândunică” provine din cuvântul latin hirundo;

#7. După împerechere: ponta constă din 4-5 ouă albe, pestrițate cu puncte și liniuțe sinuoase întunecate. Clocirea este asigurată preponderent sau exclusiv de femelă și durează 12-17 zile. Puii părăsesc cuibul la aproximativ 20-21 de zile după ieșirea din ouă. Femela depune frecvent două ponte într-un sezon de reproducere; prima clocire are loc în luna mai, iar cea de-a doua în luna august;

#8. Un zburător excelent: rândunica are corpul turtit și alungit, aerodinamic, cu aripile înguste și ascuțite. Rândunelele au ciocul mic, dar gura prezintă o deschidere largă pentru a putea captura din zbor insectele, singura lor hrană. Picioarele, mici, sunt folosite mai ales la cățăratul pe ziduri, mai rar pentru a sta pe ramuri;

#9. Cântecul și comunicarea: cântecul este un ciripit rapid, format dintr-o serie de note ușor răgușite, rapide, finalizat cu un ciripit fin sau cu un zgomot strident. Strigătul principal de contact este „uit” sau „uit-uit”, care este adesea repetat pentru a forma un ciripit și este emis în zbor sau la cuib; femelele au și un strigăt de contact propriu, „tir-uit”; părinții emit sunete de chemare atunci când aterizează la cuib pentru a hrăni puii. Când se adună mai multe, emit un strigăt ascuțit, „si-lit”. Masculii folosesc sunetul „ui-ui-ui” pentru a atrage femelele la locul cuibului și pentru a convinge puii să iasă din cuib. Alte strigăte includ un strigăt de curtare „it-it-it” și un strigăt de copulație „uii-uii”. Emite diverse strigăte de alarmă și de detresă, „cirr-cirr” adresat către conspecifici și prădători, un strigăt de alarmă „uu” sau „tsi-uit” scos frecvent atunci când un prădător este aproape (de exemplu, un șoim sau uliu), un „dscid-dscid” emis în zbor, un „fluh-fluh” de tonalitate joasă când este urmărit, un „deuihlik” slab și un „uir-uir” strident când este prinsă de un prădător.

#10. În România și Republica Moldova este oaspete de vară, frecvent întâlnită în toate zonele preferând vecinătatea omului. Poate fi întâlnită până în zonele montane superioare (chiar 2000 m în Carpați); trăiește în localități (preponderent în cele rurale), cuibărind sub streașina caselor, în interiorul clădirilor (depozite, grajduri, garaje etc.).

Legenda rândunicii

Bătrânii povestesc că, demult, rândunica a fost o fată de o frumusețe rară, care păzea oile deghizată în bărbat. Un tânăr păstor, îndrăgostit, a supus-o la mai multe încercări pentru a-i descoperi secretul. Fata a trecut toate testele cu istețime, dar, în cele din urmă, când a trebuit să se scalde în râu, și-a scos pălăria, lăsându-și cosițele lungi la vedere.

Păstorul, fermecat, a încercat să o ia de soție cu forța, prinzând-o într-un car. Pe un pod, fata și-a aruncat inelul în apă, jurând că nu va vorbi cu el până când nu-l va găsi. Când păstorul a ieșit din râu cu inelul în mână și i-a șoptit: „Draga mea rândunică, acum vei vorbi cu mine…”, ea s-a preschimbat într-o pasăre și a zburat pe fereastră, lăsând în urmă doar un ecou al libertății regăsite.