Răpirea lui Iulius Cezar. Ce nebunie a făcut când a fost răpit de piraţi

În anul 75 î.Hr., răpirea lui Iulius Cezar de către temuții pirați ai Mediteranei a reprezentat primul moment istoric în care tânărul aristocrat și-a demonstrat caracterul implacabil. Capturat la vârsta de 25 de ani în drum spre Rhodos, viitorul lider roman a transformat captivitatea într-un exercițiu de dominare psihologică asupra propriilor răpitori. Acest episod nu este o simplă anecdotă antică, ci dovada timpurie a determinării și cruzimii strategice prin care Cezar avea să cucerească, mai târziu, întreaga Republică Romană.

În anul 75. î.Hr., tânărul Iulius călătorea, pe mare, către Rhodos, împreună cu câțiva prieteni și câțiva dintre sclavii săi, având câteva afaceri de rezolvat.

Dar n-aveau să ajungă la destinație. Corabia a fost atacată de către pirați și luată în stăpânire, în ciuda împotrivirii echipajului și călătorilor. Ruta vasului a fost schimbată iar captivii au fost duși pe o mică insulă în apropiere de Cilicia. La acea vreme, pirații cilicieni controlau rutele comerciale din estul Mediteranei, profitând de instabilitatea politică a Romei și acționând ca o forță militară de temut, care cerea constant răscumpărări pentru nobilii capturați.

Toți cei capturați aveau două variante: erau vânduți ca sclavi sau plăteau o recompensă. Una uriașă!

Prețul uriaș cerut pentru răpirea lui Iulius Cezar: 50 de talanți de argint

Bineînțeles, Iulius a ales cea de-a doua variantă. Așa că pirații i-au cerut 20 de talanți de argint. Adică 620 de kilograme de argint. Sau 600.000 de dolari, la valoarea actuală.

Spre uimirea celor ce-l răpiseră, captivul a izbucnit în hohote de râs. A spus că se simte jignit, căci libertatea unui aristocrat ca el prețuiește mult mai mult de-atât. Familia viitorului general era descendentă directă a lui Iulus, fiul al Aeneas, un prinţ troian. Aşadar, Iulius le-a propus piraţilor un preț și mai mare pentru răscumpărarea sa.

50 de talanți, adică 1550 kg de argint, în loc de 20, cât ceruseră inițial. Uluiți dar și mulțumiți, răufăcătorii au acceptat. Habar nu aveau ce fel de om le stătea în față!

Pentru a înțelege proporțiile, 50 de talanți nu reprezentau doar o sumă exorbitantă pentru un simplu cetățean, ci echivalentul răscumpărării unui rege sau bugetul necesar pentru a întreține o mică armată timp de un an. Oferind această sumă, Cezar le transmitea piraților (și Romei) un mesaj clar: valoarea vieții sale era incalculabilă.

Câțiva dintre însoțitorii lui Iulius au fost eliberați de îndată, pentru a aduce bănetul. Ce avea să urmeze, i-a nedumerit și mai tare pe pirați. Iulius Cezar le-a spus verde-n față că, după ce-l vor elibera, el are să-i răstignească pe cruci. Pe atunci, crucificarea era o pedeapsă obișnuită pentru faptele grave. Dată fiind starea de captiv al lui Iulius pirații au izbucnit în hohote. Au luat-o ca pe o glumă bună.

Iulius Cezar nu s-a comportat nicio clipă ca o victimă a unei răpiri. Le-a cerut tâlharilor mării să-i elibereze sclavii din lanțuri, pentru a-l putea servi. Cu o incredibilă îndrăzneală, le-a cerut piraților să vorbească cu voce joasă cât doarme el, pentru a nu-i tulbura somnul.

Cât a durat și cum a decurs captivitatea viitorului dictator?

Zilele de captivitate și le-a petrecut scriind poeme și concepând discursuri. Le-a pretins piraților să-l asculte cu atenție, atunci când le citea sau își punea în practică abilitățile retorice. Dacă nu se conformau, erau numiți de îndată „sălbatici lipsiți de cultură”. Pirații, care așteptau cu nerăbdare recompensa făgăduită, au fost puși în dificultate de neașteptata atitudine trufașă a ostaticului.

Cezar nu scria acele texte din simplă plictiseală. Când a fost capturat, se îndrepta spre insula Rhodos pentru a studia oratoria sub îndrumarea celebrului Apollonius Molon – același maestru ilustru care îl instruise și pe marele Cicero. Așadar, tânărul a transformat captivitatea pe insula Farmacusa într-un masterclass de retorică, folosindu-i pe pirați drept cobai pentru ambițiile sale politice.

Până la urmă s-au obișnuit cu el și i-au oferit un grad mai mare de libertate. Când se plictisea, Iulius participa la jocurile lor. Totuși, le promitea, în continuare, că vor fi crucificați. Ei izbucneau în hohote, din nou.

Răzbunarea implacabilă: ce s-a întâmplat cu pirații din Cilicia după eliberare

Au trecut 38 de zile până când oamenii de încredere ai viitorului dictator al Romei s-au înapoiat la locul stabilit laolaltă cu pirații, pentru predarea răscumpărării.

Pirații se considerau deja „amici” cu arogantul lor ostatic. Mulțumiți de bogățiile obținute atât de ușor, ei l-au eliberat, împreună cu sclavii săi. De îndată ce a ajuns în Milet, Iulius Cezar a strâns o flotă bine înarmată și s-a întors, furios, la sălașul piraților.

I-a capturat aproape pe toți, transformându-i în sclavi. Și-a recuperat și argintul. I-a dus la Pergam, unde i-a aruncat în temniță. Însă Cezar nu s-a limitat la a-și recupera cei 50 de talanți. El a confiscat întreaga pradă a piraților, o avere colosală pe care guvernatorul Asiei refuzase să o gestioneze rapid. Această injecție masivă de capital nu doar că i-a acoperit cheltuielile expediției punitive, ci a devenit prima sursă majoră de finanțare pentru viitoarele sale campanii politice și militare de la Roma.

Tânărul nobil a mers, apoi, la Marcus Junius, guvernatorul provinciei Asia, și i-a cerut pedepsirea grabnică a piraților. Guvernatorul a spus că, înainte de a-i pedepsi, trebuie să cerceteze cazul în mod amănunțit.

Dar viitorul conducător al Imperiului Roman, nerăbdător, s-a întors la Pergam. I-a scos din temniță pe toți acei netrebnici, poruncind să fie crucificați, lucru care nu era nelalocul lui pentru acele timpuri, având în vedere toate fărădelegile pe care le săvârșiseră împotriva atâtor nevinovați.

Câțiva dintre răufăcători au început să-i implore mila, reamintindu-i lui Iulius Cezar că l-au tratat acceptabil, pe durata captivității sale. Inima lui Cezar s-a mai înmuiat. Dar nu prea mult. A poruncit ca toți piraţii să fie decapitați, scutindu-i astfel de tortură. Abia apoi i-a crucificat, așa cum le-a spus în repetate rânduri în timpul detenţiei sale. Deznodământul captivității din anul 75 î.Hr. a rămas în cronicile istoriei ca o demonstrație a modului de acțiune al lui Cezar: un lider carismatic, dar letal, care nu lăsa niciodată o jignire sau o datorie neplătită.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU