Războiul Emu, unul dintre cele mai ciudate conflicte armate din istorie

Războiul Emu, aşa cum a ramas în istorie o intervenţie a armatei Australiei din anul 1932, a fost unul dintre cele mai bizare conflicte armate.

Emu reprezintă o familie de păsări mari alergătoare care trăiesc pe teritoriul Australiei. Unele dintre speciile de emu care au trăit în regiunile de coastă a Australiei, au dispărut în cursul secolului al XIX-lea. Sunt păsări nomade care, pe picioarele lor lungi, parcurg distanțe mari în căutarea hranei, atingând viteze de până la 48 km/h.

Emu sunt păsări ierbivore care trăiesc în pădurile de eucalipt și în stepele australiene. În procesul de hrănire, păsările emu înghit partea cea mai hrănitoare a plantelor și își formează importante rezerve de grăsime, pe care le folosesc în lungile lor migrări.

Aşadar, ce probleme ar fi putut cauza oamenilor aceste păsări aparent inofensive, încât să fi fost nevoie de intervenţia armatei pentru a le ucide?

Contextul

Contextul în care a avut loc Războiul Emu, a fost perioada de după Primul Război Mondial şi cea a Marii Crize Economice.

După Marele Război, un mare număr de soldați australieni lăsați la vatră, alături de un număr de veterani britanici, s-au stabilit în Australia de Vest. Aceştia au început să desfăşoare activități agricole. Şi-au dezvoltat culturile de grâu prin promisiunile guvernamentale (care nu au fost pus în aplicare) de suport al statului prin intermediul subsidiilor.

În ciuda recomandărilor și a promiselor subvenții, prețul grâului a continuat să scadă. În luna octombrie 1932 problema a devenit critică, iar fermierii, care se pregăteau de sezonul recoltei, erau ameninţaţi de riscul de a le fi refuzate produsele agricole.

Pentru că o problemă nu vine niciodată singură, în peisaj au intrat şi păsările emu. Păsările emu migrează de obicei după sezonul de inmulțire. Acestea se îndreaptă din zonele centrale către regiunile de coastă. Totuşi, stabilirea fermierilor care au eliberat regiuni întregi de animalele de pradă, au creat depozile de apă și rezerve de hrană suplimentare, au reprezentat pentru emu un habitat propice, acestea invadând teritorille marginale precum Campion și Walgoolan din Australia de Vest.

Circa 20.000 de păsări emu au început să consume și să strice culturile fermierilor. Mai mult decât atât, în urma lor rămâneau găuri în gardurile protectoare prin care intrau iepurii și continuau devastarea culturilor.

Războiul Emu, un conflict neobişnuit

Agricultorii au transmis mai departe îngrijorările lor legate de păsările care le devastau recoltele. O delegaţie formată din foşti soldaţi a mers la ministrul australian al Apărării, Sir George Pearce.

Întrucât erau veterani ai Primului Război Mondial, soldații-fermieri au cerut mitraliere pentru a lupta împotriva invaziei păsărilor. Ministrul a fost de acord, impunând câteva condiţii. Astfel, mitralierele trebuiau operate doar de către militari în termen. De asemenea, deşi costurile transportului echipamentelor și trupelor vor fi suportate de guvern, fermierii trebuiau să furnizeze hrana și cazarea personalului militar, precum și plata pentru muniția utilizată.

Implicarea militară era programată pentru octombrie 1932. „Războiul” era purtat sub comanda maiorului G.P.W. Meredith, care avea în subordine doi soldați. Aceştia erau înarmați cu două mitraliere grele Lewis și 10.000 role de muniție.^[sursa]

Prima confruntare

În urma unor ploi masive, care au răsfirat păsările, „războiul” a fost întârziat cu circa o lună. Prima „bătălie” a fost cu un grup de circa 50 de emu, pe care fermierii au încercat să le prindă într-o ambuscadă.

Planul nu a reușit. Ca şi cum ar fi avut tactici defensive prestabilite, păsările emu s-au împărțit în grupuri mici și au fugit. Au ieşit rapid din raza mitralierelor, suferind doar câteva pierderi.

O nouă ambuscadă a fost programată pe 4 noiembrie 1932. Soldaţii s-au aşezat în apropierea unui baraj local, așteptând sosirea a peste 1.000 de păsări emu. „Informaţiile” au fost bune, însă după ce păsările s-au apropiat iar soldaţii au deschis focul, una dintre mitraliere s-a blocat. Doar 12 păsări au fost ucise în această „bătălie”.

Frustrat de lipsa de succes, maiorul Meredith a schimbat tactica. S-a mutat în sud, unde se părea că păsările erau mai blânde.

Nici de această dată acţiunea militară nu a fost încununată cu succes.

La un moment dat, maiorul Meredith a încercat să monteze una din mitraliere pe un camion. Nici această idee nu a fost eficientă. Camionul nu reușea să ajungă păsările, și sălta atât de tare încât mitraliorul nu putea ținti și trage.

Până la 8 noiembrie, la șase zile de la debutul ostilităților, 2.500 de role de muniție fuseseră consumate. Numărul păsărilor emu doborâte nu este sigur. În funcţie de surse, numărul păsărilor emu ucise varia între 50-200 de exemplare.

De partea armatei australiene, maiorul Meredith nota în raportul oficial că „oamenii săi nu au suferit pierderi”.

A doua confruntare

Întrucât prima confruntare nu a avut succesul urmărit, iar fermierii nu au fost mulţumiţi de rezultat, James Mitche, premierul Australiei de Vest, a acordat sprijin total reînnoirii acțiunii militare. Acelaşi maior Meredith a fost pus la comanda operaţiunii.

Intrată pe câmpul de luptă la 13 noiembrie 1932, campania militară a înregistrat un oarecare succes în primele două zile. Circa 40 de păsări au fost ucise. Cea de-a treia zi, 15 noiembrie, s-a dovedit lipsită de reușite, însă până la 2 decembrie mitraliorii reușiseră o medie de 100 de exemplare doborâte pe săptămână, consumând aproape toată muniția.

Maiourl Meridith a fost rechemat pe data de 10 decembrie. În raportul său erau trecute 986 de victime și 9.860 de role de muniţie consumate, o medie de exact 10 role per emu doborât. Asta însemna o rată de succes de numai 10%. Totuşi, maiorul susţinea că circa 2.500 de păsări rănite în timpul acţiunii ar fi murit ulterior din cauza rănilor.

Urmările Războiului Emu

Sintetizând operațiunea de sacrificare a păsărilor, ornitologul Dominic Serventy comenta: „Visele mitraliorilor de a trage într-o masă compactă de păsări emu s-a risipit curând. Comandamentul emu a ordonat în mod evident tactici de gherilă, iar armata sa greoaie se destrăma rapid în nenumărate mici unități făcând utilizarea echipamentului militar împotriva lor o acțiune pur și simplu neeconomică. Forțele militare, descurajate și umilite, s-au retras din zona de conflict după o lună.”

De asemenea, maiorul Meredith a apreciat capacităţile defensive ale păsărilor: „Dacă am avea o armată care să se descurce ȋn faţa gloanţelor ca aceste păsări, am putea face faţă oricărei armate din lume. Ele pot sta ȋn faţa mitralierelor cu invincibilitatea unui tanc.”

Deşi problema fermierilor nu a fost rezolvată în urma intervenţiei militare, guvernul australian a respins cererile ulterioare ale acestora.

În schimb, a fost implementat un sistem de recompense pentru reducerea numărului de păsări emu, care s-a dovedit a fi mai eficient decât războiul. Astfel, pentru fiecare pasăre ucisă, o persoană putea solicita o recompensă plătită de guvern. Într-o perioadă de 6 luni, în anul 1934, au fost revendicate 57.034 de recompense.

Vizionaţi în materialul video de mai jos câteva secvneţe din perioada în care a avut loc Războiul Emu