Răzbunarea înfiorătoare a lui Petru cel Mare asupra amantului soției sale și ce a obligat-o pe împărăteasă să facă

Petru cel Mare (1672 – 1725) nu era un om pe care să îndrăznești să-l superi. O personalitate monumentală ce a remodelat destinul Rusiei, Petru părea desprins din legende, atât prin statură, cât și prin fapte. Măsurând impresionanta înălțime de 2 metri și 3 centimetri (6 picioare și 8 inci, conform surselor istorice, nu 1,80m cum apare uneori eronat), ar fi considerat și astăzi un bărbat impozant, iar în epoca sa era, fără îndoială, un veritabil gigant. Numele său rămâne legat de transformarea radicală a unei Rusii izolate și ancorate în trecut. Cu o determinare de fier, adesea prin metode dure și implacabile, a smuls țara din inerția medievală, propulsând-o în tumultul cultural și politic al Europei moderne.

Un spirit vulcanic, care a trăit fiecare clipă cu o intensitate debordantă, Petru părea incapabil să înțeleagă concepte precum moderația sau jumătățile de măsură. Această trăsătură definitorie se extindea și asupra resentimentelor și a dorinței de răzbunare, pe care le ducea la extreme terifiante, așa cum făcea, de altfel, cu totul în viața sa.

Un exemplu cutremurător în acest sens este soarta lui Willem Mons, despre care zvonurile șopteau că ar fi fost amantul soției lui Petru, împărăteasa Ecaterina. Într-un act de o cruzime calculată, țarul a ordonat decapitarea lui Mons. Dar răzbunarea nu s-a oprit aici: capul nefericitului a fost conservat într-un borcan cu alcool și expus, ca un avertisment macabru, chiar în dormitorul împărătesei.^[sursa]

Întâlnirea lui Petru cel Mare cu familia Mons: ascensiune și intrigi

Destinul lui Petru s-a intersectat pentru prima oară cu cel al familiei Mons în anul 1691, în timpul deselor sale vizite în cartierul german al Moscovei. Acolo a cunoscut-o pe Anna Mons, fiica unui negustor de vinuri olandez, de care s-a îndrăgostit pătimaș. Anna i-a devenit amantă pentru mulți ani, iar acest statut a propulsat familia ei din rândul oamenilor de rând în sferele înalte ale societății rusești. Sora ei, Matryona, s-a căsătorit cu un general-maior și guvernator al Rigăi, iar fratele lor mai mic, Willem Mons, avea să ajungă, în cele din urmă, secretarul personal al viitoarei soții a lui Petru, Ecaterina I.

Pentru o vreme, mai ales după ce Petru s-a înstrăinat de prima sa soție, Eudoxia Lopukhina, părea că Anna Mons era destinată să devină următoarea țarină. Devenise amanta cvasi-oficială a împăratului, copleșită cu daruri fastuoase și proprietăți, inclusiv 295 de ferme și un palat la Moscova. Însă, după 12 ani, pasiunea lui Petru a început să pălească. Într-o încercare disperată de a-i reaprinde interesul, Anna a încercat să-l facă gelos, flirtând ostentativ cu ambasadorul Prusiei.

Strategia s-a întors însă împotriva ei. Ambasadorul, neștiind că era doar un pion în jocul Annei, a cerut-o de soție. Reacția lui Petru nu a fost gelozia reînnoită, ci o furie rece. I-a confiscat toate proprietățile dăruite și a plasat-o sub arest la domiciliu, împreună cu mama, sora și zeci de apropiați. În cele din urmă, mânia țarului s-a domolit. A eliberat-o pe Anna și pe ceilalți arestați, permițându-i fostei amante să se căsătorească cu diplomatul prusac.

O nouă împărăteasă, un nou capitol pentru familia Mons

Între timp, inima lui Petru fusese cucerită de o altă femeie cu origini umile: Marta Skavronska, o servitoare polono-lituaniană. Proveniența ei este învăluită în mister – fiică de țăran, gropar, servitor sau poate chiar șerb fugar, după cum variază sursele istorice. Indiferent de trecutul ei, Petru s-a căsătorit cu ea în anul 1707, ridicând-o la rangul de Împărăteasă sub numele de Ecaterina I.

Oportunistă, sora Annei Mons, Matryona, nu a pierdut timpul după eliberarea din arest. S-a apropiat rapid de noua împărăteasă, devenindu-i confidentă și una dintre cele mai bune prietene. Profitând de această nouă influență, Matryona l-a recomandat călduros pe fratele ei, Willem.

Willem Mons (1688 – 1724), cel de-al treilea copil al familiei, luptase vitejește pentru Petru în decisiva Bătălie de la Poltava din 1709 și nu avusese prea mult de suferit de pe urma disgratiei surorii sale mai mari. Când Matryona l-a introdus noii împărătese, Willem a lăsat o impresie excelentă. Cu sprijinul Ecaterinei, cariera sa a cunoscut o ascensiune fulminantă: a fost însărcinat cu administrarea multor proprietăți imperiale, a fost numit secretar personal al Ecaterinei și a început să o însoțească în călătoriile ei peste hotare. Această ascensiune rapidă a stârnit invidia și resentimentele multor membri ai elitei rusești.

Zvonuri otrăvite la curte

Nu a trecut mult și relația dintre împărăteasă și atrăgătorul ei secretar a început să suscite controverse. Willem Mons a început să profite de poziția sa privilegiată, folosindu-și influența asupra corespondenței imperiale pentru a solicita mită în schimbul accesului la Ecaterina. Însă nu această corupție măruntă a aprins cu adevărat imaginația curtenilor și a întregii Rusii. Zvonuri mult mai picante și periculoase au început să circule cu iuțeala fulgerului.

Șoapte veninoase descriau o legătură clandestină între împărăteasă și Willem Mons. Bârfele sugerau că cei doi erau amanți, iar sora lui Willem, Matryona Balk (numele ei după căsătorie), juca rolul de intermediar, facilitând întâlnirile lor intime. Istoricul Robert K. Massie, în biografia sa dedicată lui Petru cel Mare, menționează una dintre cele mai scandaloase povești care circulau: „Petru și-ar fi surprins soția cu Mons într-o noapte cu lună plină, într-o ipostază compromițătoare, în grădina ei.” Indiferent dacă țarul și-a prins sau nu soția și secretarul în flagrant delict, este cert că aceste povești umilitoare au ajuns, în cele din urmă, la urechile sale.^[sursa]

Furia ţarului

Fie că zvonurile aveau sau nu un sâmbure de adevăr, fie că împăratul le dădea sau nu crezare, simpla lor existență era de rău augur pentru Willem Mons. Petru cel Mare își construise cu migală o imagine de conducător infailibil, un simbol al virilității și puterii absolute. Prestigiul său, atât în Rusia, cât și pe scena internațională, depindea în mare măsură de menținerea acestei fațade. Ultimul lucru pe care și-l dorea sau și-l putea permite, mai ales acum, la vârsta mijlocie, când forțele începeau să-l părăsească, era să apară în ochii lumii ca un soț încornorat și ridicol.

Umilit de bârfele care circulau, mânia lui Petru cel Mare s-a abătut cu o forță devastatoare asupra secretarului împărătesei Ecaterina. Într-o seară târzie de noiembrie 1724, oamenii țarului au confiscat documentele lui Willem Mons. Câteva ore mai târziu, acesta era târât în lanțuri, arestat sub acuzația oficială de deturnare de fonduri și abuz de încredere. Sora sa, Matryona, suspectată că ar fi jucat rolul de proxenetă, a fost de asemenea arestată, biciuită public și exilată în Siberia înghețată.

Ecaterina a încercat cu disperare să intervină pe lângă Petru în favoarea secretarului său, dar rugămințile ei s-au lovit de un zid de tăcere. Când a realizat gravitatea situației și furia implacabilă a soțului ei, îngrijorarea Ecaterinei s-a mutat de la soarta lui Mons la propria supraviețuire. Schimbând brusc tactica, a renunțat la orice tentativă de mediere și s-a străduit să afișeze o indiferență glacială. Willem Mons a fost supus unui interogatoriu scurt, dar brutal, apoi condamnat la moarte.

Un cap în borcan: răzbunarea finală

Pe 28 noiembrie 1724, la doar opt zile după arestare, Willem Mons a fost decapitat în public, în piața din Sankt Petersburg. În timp ce securea călăului curma viața celui care îi fusese, poate, mai mult decât un secretar, împărăteasa Ecaterina lua lecții de dans alături de fiicele sale, ascunzând cu măiestrie orice urmă de emoție de privirile iscoditoare ale soțului și ale curții. Această demonstrație de autocontrol l-a liniștit, probabil, pe Petru și, posibil, i-a salvat Ecaterinei propria viață. Însă țarul a simțit nevoia unei ultime demonstrații de putere absolută, poate și pentru a testa limitele indiferenței soției sale. A poruncit ca tăiatul cap al lui Mons să fie conservat în alcool și plasat într-un borcan mare de sticlă, pe care l-a așezat apoi, sfidător, în dormitorul Ecaterinei.

Nu era prima dată când Petru cel Mare forța o femeie din familia sa să trăiască în proximitatea morbidă a rămășițelor unui presupus iubit. În anul 1698, pe când Petru își consolida puterea ca țar, regimentele de Strelți – un corp de elită asemănător gărzii pretoriene, moștenit din Rusia medievală – s-au răsculat. Aceștia au încercat să o readucă la putere pe sora sa vitregă, Sofia Alexeevna. Sofia fusese regentă în timpul copilăriei lui Petru, dar refuzase să cedeze puterea când acesta ajunsese la maturitate, motiv pentru care fusese închisă într-o mănăstire.

Zece ani mai târziu, în 1698, profitând de absența țarului din țară, un presupus iubit al Sofiei a condus Strelții într-o revoltă eșuată. Petru s-a întors în grabă, dar rebeliunea fusese deja înăbușită. Ajuns la Moscova, a dezlănțuit o represiune de o cruzime ieșită din comun. Mii de Strelți au fost torturați și executați. Petru însuși a participat activ la execuții, decapitând rebeli cu un topor în public, în locul cunoscut astăzi drept Piața Roșie. Apoi, a ordonat ca trupurile spânzurate ale Strelților să fie atârnate în fața zidurilor mănăstirii unde era închisă Sofia, iar cadavrul iubitului ei a fost lăsat să atârne de o funie chiar sub fereastra chiliei sale.

Peste două decenii, Petru a recurs din nou la acest registru sinistru. Când amanta sa, Mary Hamilton – care era și una dintre doamnele de onoare ale Ecaterinei – i-a căzut în dizgrație, a arestat-o sub acuzații de avort provocat, pruncucidere, furt și defăimare la adresa împărătesei. După ce a fost decapitată, țarul a ordonat ca și capul ei să fie conservat în alcool. Se pare că Petru găsea o satisfacție morbidă în a le demonstra femeilor din jurul său cine deține puterea absolută. Decizia privind soarta capului lui Willem Mons pare să fi urmat același tipar macabru stabilit în cazul Mariei Hamilton și al iubitului surorii sale vitrege.

Ecaterina, dând dovadă de o extraordinară tărie de caracter și stăpânire de sine, a supraviețuit acestei furtuni. Câteva luni mai târziu, Petru cel Mare murea, iar Ecaterina îi succeda pe tronul Rusiei. Una dintre primele sale măsuri ca împărăteasă suverană a fost să o recheme din exilul siberian pe Matryona, sora lui Willem Mons. A reabilitat-o, redându-i statutul de favorită imperială și copleșind-o cu daruri și onoruri. Cât despre capul conservat în alcool al fostului său secretar, Ecaterina l-a păstrat în posesia sa până la sfârșitul vieții – o amintire sentimentală grotescă a unui bărbat pe care, poate, îl iubise cu adevărat.