Reconquista: cum au recucerit creștinii teritoriile Spaniei și Portugaliei din mâinile musulmanilor

Reconquista (în română: Recucerirea) reprezintă o serie de campanii militare desfășurate în Spania și Portugalia medievală de către statele creștine pentru recucerirea teritoriilor ocupate de mauri, care au stăpânit cea mai mare parte a Peninsulei Iberice de la începutul secolului al VIII-lea.

În anul 711, musulmanii mauri, în principal soldați berberi cu unii arabi, au traversat strâmtoarea Gibraltar și au început cucerirea Regatului vizigot. După cucerirea teritoriilor iberice, musulmanii au traversat Pirineii. Tradițional, începutul Reconquistei este plasat în jurul anului 718, când creștinii asturieni au înfruntat maurii în Bătălia de la Covadonga. Totuși, în primele trei secole de dominație musulmană, impulsul Reconquistei a fost sporadic.

După o tentativă eșuată de invazie a Spaniei musulmane în anul 778, Carol cel Mare a cucerit Barcelona în anul 801, stabilind astfel controlul franc asupra Marșului Spaniol, o regiune strategică între Munții Pirinei și râul Ebro.

Reconquista și relația dintre regatele creștine

Regii asturieni, care se revendicau drept moștenitori ai monarhiei vizigote ce condusese Spania înaintea cuceririi musulmane, au exploatat disensiunile interne din rândurile maurilor și și-au extins teritoriile spre sfârșitul secolului al IX-lea. Totuși, Reconquista ar fi putut avansa mai rapid dacă nu ar fi intervenit renașterea puterii califatului din Córdoba și ruptura dintre regatele creștine Castilia și León în secolul al X-lea.

Între timp, comunitățile creștine și islamice din Spania au dezvoltat legături culturale și economice strânse. De aceea, spiritul de cruciadă care a apărut în secolul al XI-lea a avut consecințe negative nu doar pentru maurii învinși, ci și pentru cuceritorii creștini. În acea perioadă, unitatea musulmană s-a destrămat, iar regatele creștine din nordul Spaniei au fost unificate temporar sub Sancho al III-lea Garcés (Sancho cel Mare), care a extins considerabil teritoriile Navarrei.^[sursa]

În anul 1035, Sancho a fondat Regatul Aragonului, iar succesorii săi au continuat cu determinare procesul de recucerire a peninsulei. Alfonso I de Aragon a cucerit fosta capitală musulmană Zaragoza în anul 1118. Mai târziu, în anul 1179, Alfonso al II-lea al Aragonului și Alfonso al VIII-lea al Castiliei au semnat Pactul de la Cazorla, stabilind că recucerirea regatului musulman Valencia va reveni coroanei aragoneze, în timp ce Aragonul renunța la orice pretenții asupra altor teritorii musulmane din peninsulă.

După o înfrângere devastatoare la Bătălia de la Alarcos (18 iulie 1195) în fața califului almohad Abū Yūsuf Yaʿqūb al-Manṣūr, Alfonso al VIII-lea al Castiliei a cerut ajutorul altor conducători creștini. În anul 1212, a obținut sprijinul Papei Inocențiu al III-lea, care a proclamat o cruciadă împotriva almohazilor. Armatele Castiliei, susținute de forțele Aragonului, Navarrei și Portugaliei, au învins trupele emirului almohad al Marocului, Muḥammad al-Nāṣir, la Las Navas de Tolosa (16 iulie 1212). Această victorie a eliminat ultima amenințare islamică serioasă asupra hegemoniei creștine în Spania, deschizând calea pentru cucerirea Andaluziei.

Ultimul rege al Leonului, Alfonso al IX-lea, a fost succedat în anul 1230 de fiul său, Ferdinand al III-lea, deja rege al Castiliei. Astfel, Castilia și León au fost reunite, iar Ferdinand a lansat imediat o serie de campanii pentru cucerirea Andaluziei. A capturat Córdoba în anul 1236, iar ofensiva sa a culminat cu capitularea Sevillei în 1248.

Expulzarea maurilor

Influențat de zelul cruciat promovat de ordinele Cluniac și Cistercian, Ferdinand a ordonat inițial expulzarea în masă a maurilor din orașele andaluze. Totuși, această politică a fost revizuită după prăbușirea economiei locale. Din considerente financiare, el a acceptat existența unui nou regat maur în Granada, sub suzeranitate castiliană.

Granada a fost obligată să plătească un tribut anual consistent Castiliei, dar, în același timp, cultura maură a cunoscut o renaștere în Spania creștină. În Toledo, deja celebru în Europa ca un centru al gândirii creștine, arabe și evreiești, Alfonso X a fondat Școala Traducătorilor, care a facilitat accesul Occidentului creștin la operele arabe.

În paralel, Iacob I de Aragon a consolidat rolul Aragonului în Reconquista. După ocuparea Insulelor Baleare (1235), el a cucerit Valencia în anul 1238. Spre deosebire de Ferdinand, Iacob a protejat economia agricolă maură, asigurând astfel stabilitatea regiunii. Această campanie a stabilit frontierele finale ale Aragonului în Peninsula Iberică.

Reconquista la final

Între timp, în Portugalia, Afonso al III-lea a capturat Faro (1249), ultima fortăreață musulmană din Algarve. Până la sfârșitul secolului al XIII-lea, Reconquista se încheiase, practic, în toată peninsula.

Ultima incursiune musulmană majoră în Spania creștină a fost înfrântă decisiv la Bătălia de la Río Salado (30 octombrie 1340), când forțele portugheze și castiliene au zdrobit armata sultanului marīnid Abū al-Ḥasan ʿAlī.

În secolele următoare, regatele Aragonului, Castiliei și Portugaliei și-au consolidat posesiunile. Punctul culminant a fost căsătoria dintre Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabella I de Castilia în anul 1469, care a unit coroana spaniolă. Cei doi, cunoscuți drept Regii Catolici, au finalizat Reconquista prin cucerirea Granadei în anul 1492. Mulți istorici consideră că spiritul de cruciadă al Reconquistei a supraviețuit în politica ulterioară a Spaniei, manifestată prin impunerea uniformității religioase, puterea Inchiziției și expulzarea populației evreiești și maure.