Regina Cristina a Suediei. A crescut ca băiat, fiind numită „Regele fată”

Regina Cristina a Suediei, cunoscută şi drept Cristina Alexandra, s-a născut în anul 1626, fiind singurul copil legitim supraviețuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei și a soției lui Maria Eleonora de Brandenburg.

Cristina a fost crescută şi educată ca un băiat. Gustav Adolf a fost extrem de atașat de fiica sa iar ea, la rândul său, şi-a admirat foarte mult tatăl. Mama sa a fost oarecum dezamăgită de faptul că noul copil a fost tot o fată. Anterior, cuplul mai avusese două fiice. Ambele prinţese au murit, una nebotezată, născută în anul 1620 și alta, numită tot Cristina, născută în anul 1623, care a murit anul următor.

Cristina era pasionată de lectură şi scris, notându-şi memoriile într-o carte. „Regele poruncise să primesc o educație virilă. Spusese foarte apăsat că nu dorea să mi se insufle niciuna dintre trăsăturile caracteristice sexului meu, în afară de onestitate și de modestie. În rest, voia să fiu un prinț adevărat și să fiu învățată tot ce trebuie să știe un prinț.” – fragment din memoriile reginei Cristina.

Înainte ca Gustav Adolf să plece să apere protestantismul în Războiul de Treizeci de Ani, a dat dispoziţii pentru asigurarea dreptului de succesiune la tron pentru fiica sa în cazul în care el nu se mai întoarce. Şi într-a devăr a avut dreptate să facă acest lucru. Gustav Adolf a fost ucis în bătălia de la Lützen, în anul 1632.

O fire rebelă

Fiind unica moștenitoare, până la majoratul ei, puterea în stat a fost preluată de o regență. Regina mamă Maria Eleonora a fost îndepărtată de la putere, în fruntea regenţei fiind pragmaticul și înțeleptul cancelar Axel Gustavsson de Oxenstierna. Acesta a devenit tutorele reginei, după ce fusese și sfetnicul de bază al defunctului ei tată.

Cancelarul i-a dat tinerei Cristina o educație aleasă, instruind-o în domeniile istoriei și literaturii. Astfel, Alexandru cel Mare, Iuliu Caesar, Hannibal, Scipio au devenit eroii ei preferați.

Pe când avea în jur de numai 8-9 ani, Cristina a început să primească educația religioasă, în confesiunea luterană (protestantă), confesiunea de bază a țării și a locuitorilor ei. Tot atunci a început și rebeliunea ei, care era un fruct al firii sale independente, plină de personalitate. Aşadar, copila și-a uimit și scandalizat mentorii, declarând pe față refuzul ei de a îmbrățișa religia luterană, precum și preferințele pentru confesiunea catolică. Această preferință avea să fie un semn pentru actele sale de mai târziu.

Regina mamă a fost exilată la castelul Gripsholm și i s-a permis să-și vadă fiica trei ani mai târziu. Aceşti trei ani s-au dovedit a fi buni pentru Cristina, care a crescut în compania mătușii sale, Ecaterina a Suediei, și a familiei ei.

Cristina a crescut în continuare după perceptele stabilite de regele defunct. Acesta hotărâse că ea trebuie să exceleze în „arta de a guverna regatele ca un suveran creștin”. Preceptorul ei, Johannes Matthiae, i-a stabilit un program strict de lucru, de 12 ore pe zi. Studiul limbilor și al istoriei a alternat cu educația fizică, geografia și politica. Tânăra a uimit cu profunzimea cunoștințelor de filosofie și teologie. Totodată, era interesată de astronomie și de chimie, care abia căpătau statutul de științe.

Mai mult decât atât, pasiunea sa pentru filozofie a determinat chemarea la Curte a filozofului raționalist francez René Descartes, în anul 1649. Acesta i-a fost mentor tinerei regine vreme de aproape doi ani, cei doi inițiind proiectul creării unei Academii la Stockholm. Din păcate, academia a rămas doar la stadiul de proiect. Filozoful s-a îmbolnăvit subit de pneumonie, probabil din cauza climei reci, și a decedat în anul 1650.

Viaţa amoroasă a reginei Cristina a Suediei

În cursul anilor 1643-1644, Cristina a cunoscut pasiunea primei iubiri. Cel de care s-a îndrăgostit a fost nimeni altul decât vărul ei, contele Carol Gustav. Cei doi tineri și-au scris înfocate scrisori de dragoste, relația lor însă nefinalizându-se cu un mariaj. Din contră, regina i-a „procurat” acestuia un angajament în străinătate pentru o perioadă de doi ani, punând ea însăși capăt idilei.

A urmat o nouă pasiune, imediat după plecarea contelui. De această dată ar fi vorba despre o relaţie contra naturii, cu prima doamnă din suita sa, contesa Ebbe Sparre, căreia i se spunea Belle. Corespondența lor dovedeşte mai puţin sentimente de prietenie şi mai degrabă apropiate de dragoste.

În acest sens există mărturiile contemporanilor, în conformitate cu care cele două nu de puține ori împărțeau același pat. Judecând obiectiv, acest lucru nici nu este de mirare, având în vedere felul băieţesc în care a fost crescută regina.

Cristina a Suediei, numită „Regele fată”

La finalul anului 1644, la vârsta de 18 ani, tânăra Cristina a fost încoronată oficial regină a Suediei. Conform deciziei defunctului său tată, tânăra a depus jurământul de credință ca un rege, și nu ca o regină. De altfel, la scurt timp după încoronare a primit porecla de „Regele fată”.

În scurta sa domnie de numai un deceniu (1644-1654), din cauza atitudinii sale pro-franceze a intrat în conflict cu fostul său tutore, cancelarul Oxenstierna. De altfel, în afara lui Rene Descartes, amintit mai sus, tânăra regină a avut o îndelungată relație de prietenie cu ambasadorul Franței la Curtea de la Stockholm, Pierre-Hector Chanut. Acesta din urmă a avut o puternică influență asupra reginei.

Prima ei misiune majoră a fost să facă pace cu Danemarca, lucru pe care l-a făcut cu succes. În timpul domniei sale a luat sfârşit şi Războiul de 30 de ani, încheiat cu victoria partidei protestante, ai cărei reprezentanți de seamă erau cele două state, Franța și Suedia și cu înfrângerea partidei habsburgice catolice din Spania și Imperiul German.

Exilul si moartea

Cristina a Suediei a înțeles că toată lumea aștepta ca ea să dea un moștenitor pentru tronul regatului său. Cu toate acestea, în autobiografia sa, Cristina a relevat faptul că ea simțea „un dezgust de netrecut față de căsătorie” și „un dezgust de netrecut pentru toate lucrurile pe care femeile le făceau și despre care vorbeau”.

În anul 1649, Cristina a anunțat că a luat decizia de a nu se căsători. L-a numit moștenitor al tronului pe vărul său, care i-a fost şi prima iubire, Carol Gustav. Cristina a spus Consiliului că are nevoie de odihnă iar țara are nevoie de un lider puternic. De asemenea, au urmat o serie de conflicte, atât în plan intern, cât şi extern. Din aceste motive, regina a pierdut mult din popularitatea pe care o avea în faţa oamenilor de rând.

În anul 1654, Cristina a abdicat, părăsind Suedia îmbrăcată în haine bărbătești. În acelaşi an a făcut mai multe călătorii în Europa, convertindu-se la catolicism.

În jurul vârstei de 50 de ani, ajunsă la maturitate, regina a renunţat la călătorii şi s-a concentrat în totalitate pe sprijinirea acțiunilor și actelor de cultură. Aceasta a sponsorizat din modicele ei resurse săpături arheologice, a deschis un teatru cu un repertoriu de succes, a deschis porțile unei noi Academii de filozofie și literatură și a avut o contribuție însemnată la inaugurarea primei Opere din Roma.

Regina Cristina a Suediei s-a stins din viaţă în anul 1689, la 62 de ani. Ultima sa dorinţă a fost îndeplinită, fiind înhumata în basilica San Pietro, din Vatican.