Roverul Perseverance al NASA, aflat într-o misiune pe Planeta Roşie ce durează de peste 4 ani, a descoperit o rocă ciudată, dar fascinantă, pe marginea craterului Jezero de pe Marte.

Formațiunea pare alcătuită din sute de structuri sferice bizare, similare cu cele denumite „afine” atunci când au fost observate anterior pe Planeta Roșie.

În urmă cu puțin peste două săptămâni, roverul a ajuns la Broom Point, la capătul inferior al zonei Witch Hazel Hill, situată chiar pe marginea craterului Jezero. Observațiile din orbită indicau prezența unor benzi cu tonuri deschise și închise, ceea ce a determinat NASA să trimită roverul pentru investigații.[sursa]

Roverul Perseverance a făcut o descoperire bizară pe Marte
Roverul Perseverance a făcut o descoperire bizară pe Marte

Roverul Perseverance a făcut o descoperire bizară pe Marte

„Observațiile de la Witch Hazel arată materiale stratificate care datează probabil dintr-o perioadă în care Marte avea un climat foarte diferit de cel de astăzi. Aceste analize au scos la iveală un strat de rocă cu tonuri deschise, similar cu cel descoperit la Bright Angel – o zonă unde Perseverance a colectat recent probe ce conțin semnături chimice și structuri care ar fi putut fi formate de viață în urmă cu miliarde de ani, când această regiune era acoperită de apă curgătoare.”, a explicat NASA, înainte ca Perseverance să înceapă ascensiunea.[sursa]

În timp ce roverul se afla în zona Witch Hazel Hill pentru prelevarea de probe, echipa NASA a observat în apropiere o stâncă neobișnuită. Denumită St. Pauls Bay, aceasta este alcătuită din sute de sfere gri-închis, de dimensiuni milimetrice.

perseverance marte roca
Detalii ale rocii misterioase descoperită de roverul Perseverance pe Marte

„Unele dintre acestea au forme mai alungite, eliptice, în timp ce altele prezintă margini unghiulare, ceea ce sugerează că sunt fragmente ale unor sferule rupte. Unele chiar au mici găuri de ac.”, a explicat Alex Jones, doctorand la Imperial College din Londra, într-o actualizare NASA.

• CITEŞTE ŞI:  Care este cea mai mare stea din Univers. De câte ori este mai mare decât Soarele şi ce dimensiune uriaşă are UY Scuti

Originea acestor formațiuni rămâne un mister, însă există câteva ipoteze. Structuri similare au fost observate de roverul Curiosity în Golful Yellowknife din craterul Gale, iar Perseverance a descoperit texturi asemănătoare floricelelor de porumb în craterul Jezero. Oamenii de știință speră ca analiza acestor roci să ofere indicii esențiale despre istoria geologică și posibilitatea existenței vieții pe Marte.

O rocă care nu se potrivește cu mediul înconjurător

„În fiecare dintre aceste cazuri, sferulele au fost interpretate ca structuri formate prin interacțiunea apei subterane cu spațiile poroase din rocă. Totuși, nu toate sferulele se formează în acest fel. Pe Pământ, ele pot apărea și prin răcirea rapidă a picăturilor de rocă topită rezultate în urma unei erupții vulcanice sau prin condensarea rocii vaporizate după impactul unui meteorit.”, a explicat Jones.

Aspectul neobișnuit al rocii ar putea fi, de asemenea, rezultatul unui proces de concreționare. Cu toate acestea, ceea ce o face cu adevărat diferită este faptul că este o „rocă flotantă” – adică nu pare să se potrivească cu mediul geologic din jur.

Oamenii de știință cred că această formațiune ar putea avea legătură cu benzile cu tonuri întunecate observate anterior de pe orbită. Echipa NASA analizează acum contextul geologic al zonei pentru a înțelege mai bine cum s-a format această rocă misterioasă.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

Publicitate