Când Sally Ride a murit de cancer pancreatic la 23 iulie 2012, la vârsta de 61 de ani, necrologul său a dezvăluit lumii un detaliu pe care îl păzise cu o discreție de nezdruncinat timp de 27 de ani: partenera sa de viață, Tam O’Shaughnessy. Pentru publicul larg, care o cunoștea pe Dr. Ride drept astronauta-fizician care, la 18 iunie 1983, a spulberat barierele de gen la bordul navetei Challenger, revelația a completat portretul unei figuri istorice a cărei viață privată a fost la fel de atent controlată precum traiectoriile sale orbitale.
Moștenirea sa nu este doar aceea de a fi prima femeie americană în spațiu, ci și aceea de a fi navigat cu o inteligență tăioasă și o demnitate rece prin apele unui sexism flagrant, refuzând constant să fie redusă la genul său.
Sally Ride, un astronaut atipic
Născută pe 26 mai 1951, în Los Angeles, într-o perioadă în care știința rachetelor nu figura printre opțiunile de carieră prezentate tinerelor fete, Sally Ride părea destinată unui alt tip de performanță. O jucătoare de tenis talentată, clasată la nivel național în circuitul de juniori, a cochetat cu ideea unei cariere profesioniste. În cele din urmă, însă, atracția științei a fost mai puternică.
Sally a urmat cursurile Universității Stanford, unde parcursul său academic a fost excepțional: în 1973 a obținut simultan o diplomă de licență în fizică și una în engleză, urmate de un masterat în fizică în 1975 și un doctorat în același domeniu în anul 1978.[sursa]
În același an, răspunzând unui anunț în ziar, a aplicat pentru programul de astronauți al NASA. A fost selectată din peste 8.000 de candidați, fiind una dintre cele șase femei acceptate în Grupul 8 de astronauți. Mass-media a numit grupul „Cei treizeci și cinci de noi băieți”, o formulare care trăda miopia epocii. În conferințele de presă, întrebările adresate ei ignorau expertiza sa în fizică, concentrându-se pe stereotipuri: dacă plânge când lucrurile merg prost la antrenamente sau dacă zborul spațial îi va afecta organele de reproducere. Răspunsurile sale, directe și măsurate, nu lăsau loc de interpretări. „Bărbații nu primesc astfel de întrebări”, a remarcat ea sec.
Chiar și inginerii NASA au fost puși în fața unei realități pentru care nu erau pregătiți. În timpul antrenamentelor pentru misiunea STS-7, s-a constatat că mâinile Dr. Ride erau prea mici pentru a opera eficient comenzile navetei, proiectate exclusiv pentru bărbați. A fost nevoie de ajustări – repoziționarea manșoanelor și a dispozitivelor de prindere, precum și refacerea mănușilor pentru ieșirile în spațiu.
Deși modificările au fost făcute pentru toate femeile din grup, ea a fost prima care le-a folosit. „Am râs când am văzut panoul reproiectat”, mărturisea ea. „Era clar că echipamentul fusese făcut doar pentru bărbați până atunci.”
Zborul său din 1983 la bordul Challenger a fost mai mult decât o premieră. Pentru Statele Unite, a fost momentul în care au recuperat o întârziere de două decenii în cursa spațială feminină. Uniunea Sovietică trimisese deja două femei în cosmos: Valentina Tereșkova în 1963 și Svetlana Savițkaia în 1982, cu doar zece luni înaintea lui Ride.
Însă, spre deosebire de misiunile sovietice, considerate de mulți istorici drept spectacole de propagandă în care femeile nu primeau comenzi critice, Dr. Ride a avut rolul unui specialist de misiune pe deplin integrat. Ea a fost responsabilă cu operarea complexului braț robotizat al navetei, o sarcină esențială. După zborul ei, NASA a trimis alte 16 femei în spațiu în următorul deceniu, în timp ce programul feminin sovietic (ulterior rusesc) a intrat într-o lungă pauză. Ironia sorții a făcut ca, la moartea sa, mesajul oficial de condoleanțe din partea Roscosmos să fie semnat chiar de Svetlana Savițkaia.
După cariera la NASA, care a inclus un al doilea zbor spațial în anul 1984, Dr. Ride s-a dedicat cu aceeași pasiune educației. A co-fondat compania Sally Ride Science cu scopul de a inspira tinerele generații – în special fetele din medii subreprezentate – să urmeze cariere în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). A rămas un model, dar a continuat să își protejeze cu ferocitate viața personală.
Până la sfârșitul vieții sale, 57 de femei îi urmaseră pe orbita Pământului. Sally Ride nu a fost doar prima, ci a deschis o poartă pe care a avut grijă să o lase larg deschisă în urma ei, demonstrând că singura barieră reală a fost, de fapt, cea de la sol.
