Galileo Galilei: savantul care a scăpat de arderea pe rug, dar a fost ținut în arest la domiciliu pentru tot restul vieții

În urmă cu patru secole, omul de știință italian Galileo Galilei și-a riscat libertatea și chiar viața pentru a convinge autoritățile religioase că modelul copernican al sistemului solar—potrivit căruia Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui—reflectă realitatea fizică.

Observațiile proprii ale lui Galileo, coroborate cu descoperirile altor astronomi, au făcut imposibilă susținerea ideii că ceea ce se vedea prin telescop era o simplă iluzie optică. Singura apărare rămasă pentru cei care refuzau să accepte concluziile formulate inițial de Nicolaus Copernic, matematician și astronom renascentist, și susținute de dovezi tot mai numeroase, era respingerea interpretării rezultatelor.

Pentru teologi, un Pământ în mișcare și un Soare staționar intrau în conflict cu interpretările literale ale Scripturii și cu modelul geocentric ptolemeic, considerat doctrină oficială de Biserica Catolică. Contestatarii au invocat, de exemplu, Cartea lui Iosua, unde Dumnezeu îi poruncește Soarelui—și nu Pământului—să se oprească deasupra cetății canaanite Gabaon.^[sursa]

Inchiziția lui Galileo Galilei, lansată la ordinul Papei

În ciuda opoziției, Galileo a publicat în anul 1632 cartea Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii,^[detalii] în care ironiza pe cei care respingeau modelul copernican. Acest gest i-a atras furia Papei Urban al VIII-lea, care l-a însărcinat pe inchizitorul-șef Vincenzo Maculano să-l ancheteze. Pe 12 aprilie 1633, Galileo Galilei a fost convocat la Sfântul Oficiu pentru a fi judecat.

Procesul, în care savantul – descris mai târziu de Albert Einstein drept „părintele științei moderne” – și-a apărat viziunea, s-a desfășurat în trei sesiuni, pe 12 aprilie, 30 aprilie și 10 mai 1633. Sentința a fost pronunțată pe 22 iunie.

În prima ședință, procurorul Maculano a prezentat un avertisment emis împotriva lui Galileo Galilei cu 17 ani înainte, prin care Biserica îi interzicea explicit să mai susțină, să predea sau să apere ideile copernicane. Acest document era crucial, deoarece, în lucrarea Dialog, Galileo pledase pentru modelul heliocentric, deși inserase o prefață și o concluzie menite să creeze impresia că nu se poate stabili cu certitudine care dintre cele două teorii este corectă.

Întrebat ce instrucțiuni primise în anul 1616, Galileo Galilei a răspuns: „Cardinalul Bellarmino [teologul-șef al Sfântului Oficiu] mi-a spus că, întrucât opinia lui Copernic, luată ca adevăr absolut, contrazice Sfânta Scriptură, ea nu poate fi nici susținută, nici apărată, dar poate fi discutată ca ipoteză.”

Pentru a-și susține poziția, Galileo a prezentat și o scrisoare primită de la Bellarmino, care confirma această interpretare.

Dintr-o perspectivă juridică, dovezile păreau să fie în echilibru: pe de o parte, documentul oficial interzicea ferm orice apărare a copernicanismului, iar pe de altă parte, scrisoarea lui Bellarmino folosea un ton mai nuanțat, lăsând loc pentru dezbatere.

O comisie specială, desemnată să analizeze Dialogul lui Galileo și să stabilească dacă acesta a încălcat interdicția de a susține, preda sau apăra copernicanismul, a emis un raport nefavorabil savantului. Concluzia a fost clară: prin publicarea cărții, Galileo sfidase interdicția. Unul dintre membrii comisiei, iezuitul Melchior Inchofer, a mers și mai departe, afirmând că astronomul era „vehement suspectat” că aderă ferm la modelul copernican și că, „într-adevăr, îl susține”.

Confruntat cu aceste acuzații, Galileo, temându-se fără îndoială pentru viața sa, a cedat. A recunoscut că, în anumite pasaje ale cărții sale, argumentele în favoarea copernicanismului păreau mai puternice decât ar fi trebuit, punând acest lucru pe seama „ambiției deșarte, ignoranței pure și inadvertenței”. S-a oferit să facă orice corecturi cerute de tribunal și a implorat clemență, invocând vârsta înaintată și sănătatea precară.

Însă un rezumat al procedurilor judiciare avea să agraveze și mai mult situația. Documentul conținea acuzații false formulate împotriva sa cu 18 ani înainte, inclusiv afirmația că ar fi fost auzit spunând că Dumnezeu este un „accident” – o acuzație extrem de gravă în acea epocă.

Galileo Galilei, condamnat și forțat să-și retracteze lucrarea

Pe 22 iunie 1633, Galileo a fost adus în fața tribunalului și obligat să îngenuncheze. A fost declarat „suspectat vehement de erezie” și forțat să „abandoneze complet opinia falsă” a copernicanismului. În fața judecătorilor, a trebuit să citească o declarație în care își retracta public teoriile, negând, practic, o mare parte din munca sa de-o viață.

Din perspectiva sa rigidă, Biserica a acționat în limitele autorității sale legale. Galileo a fost condamnat pe baza a două fapte incontestabile:

• Prin publicarea Dialogului, el a încălcat ordinul emis în anul 1616, care îi interzicea să apere sau să predea modelul copernican;
• A obținut permisiunea de tipărire fără să dezvăluie existența acestei interdicții.

Ani mai târziu, Galileo, îmbătrânit și aproape orb, se afla încă în arest la domiciliu când a fost vizitat de un poet englez puțin cunoscut la acea vreme: John Milton. În anul 1638, Milton a călătorit în Italia și s-a întâlnit cu omul de știință, iar experiența l-a marcat profund. Când, în anul 1644, poetul a susținut un discurs în fața Parlamentului englez împotriva cenzurii, l-a evocat pe Galileo Galilei ca simbol al opresiunii intelectuale.

Milton și-a avertizat compatrioții: „Aceasta a fost cauza pentru care gloria inteligenței italiene a fost înăbușită: nu s-a mai scris nimic acolo în toți acești ani, în afară de lingușire și lucrări pompoase. Acolo l-am găsit și l-am vizitat pe faimosul Galileo, ajuns la bătrânețe, prizonier al Inchiziției, pentru că a gândit astronomia altfel decât licențiații franciscani și dominicani.”

Sfârșitul lui Galileo Galilei

Așadar, Galileo a fost forțat să renunțe public la convingerile sale pentru a evita arderea pe rug, o soartă cumplită rezervată celor etichetați drept eretici. Legenda spune că, după ce și-a retractat declarațiile, ar fi murmurat sfidător „Eppur si muove”—„Și totuși se mișcă”.

Condamnat la arest la domiciliu, Galileo și-a petrecut restul vieții în vila sa din Arcetri, lângă Florența. Departe de a fi înfrânt, a transformat izolarea într-o perioadă de introspecție și creație. Chiar și afectat de orbire în ultimii ani, a continuat să scrie și să își împărtășească ideile cu discipolii săi. Casa sa a devenit un sanctuar al științei, unde gândurile călătoreau dincolo de ziduri, sfidând limitele impuse.

Moștenirea lui Galileo nu a fost stinsă de constrângerile impuse; din contră, a strălucit mai puternic, inspirând generații întregi să privească spre stele și să caute adevărul dincolo de aparențe. Galileo Galilei a murit în data de 8 ianuarie 1642, la vârsta de 77 de ani. Ironia sorții a făcut ca, la mai puțin de un secol după moartea sa, teoriile sale să fie confirmate științific, iar condamnarea sa – revocată de Biserică abia în 1992 – să rămână una dintre cele mai mari greșeli judiciare din istoria cunoașterii umane.