Arheologii care efectuează săpături în celebra necropolă Ostiense din inima Romei au scos la lumină o descoperire cel puțin tulburătoare: trei schelete cu cuie în piept, înfipte deliberat din motive ritualice. Descoperirea acestor cuie vechi de 1.800 de ani sugerează existența unui ritual funerar întunecat, menit să țină la distanță spiritele neliniștite și păstrează un detaliu neobișnuit despre practicile vechilor romani. Mai exact, acum aproape două milenii, cineva a încercat cu disperare să-i protejeze pe cei vii de cei morți. Dar, surprinzător, și viceversa.
Descoperirea cuielor mici de fier așezate pe pieptul celor trei schelete în morminte „este o practică bine documentată în perioada romană și în fazele ulterioare”, a explicat Diletta Menghinello, arheolog la Superintendența Specială a Romei din cadrul Ministerului Culturii italian și coordonatoarea proiectului de excavare, într-un e-mail tradus, adresat publicației Live Science.
Secretul din necropola Ostiense, ascuns sub noile locuințe ale Romei
Menghinello și colegii săi lucrau în vasta necropolă Ostiense când au descoperit aceste trei morminte cu cuie care fuseseră așezate în mod deliberat peste pieptul defuncților, potrivit unei declarații din 4 martie 2026 a Superintendenței Speciale a Romei.
Istoria acestui sit este una complexă. Necropola Ostiense a fost inițial excavată în anul 1919. Totuși, noi lucrări arheologice de salvare, efectuate recent înaintea începerii construcției unui nou complex de locuințe, au scos la iveală o cu totul altă parte a cimitirului antic situat pe Via Ostiense, chiar lângă impunătoarea Bazilică a Sfântului Paul în afara zidurilor.
Acest sit recent descoperit ajută experții să clarifice modul fascinant în care obiceiurile funerare s-au schimbat de-a lungul secolelor, pe măsură ce necropola Ostiense s-a extins masiv, a subliniat Menghinello.
„În antichitate, marginile drumului erau ocupate de o vastă necropolă romană” cu mai multe tipuri diferite de morminte, a adăugat cercetătoarea. Această zonă a morților datează dintr-o perioadă extinsă, cuprinsă între secolul al II-lea î.Hr. și secolul al IV-lea d.Hr. Cu toate acestea, limita exactă a necropolei nu este încă pe deplin cunoscută, rămânând un mister ascuns sub străzile moderne. Cât despre scheletele îngropate cu cuie, acestea au fost găsite în morminte simple, experții datându-le probabil din secolele al III-lea și al IV-lea d.Hr.
De ce se băteau cuie în pieptul morților? Teama de revenanți și practici apotropaice
Dar scopul exact al cuiului rămâne subiectul unor dezbateri fascinante.
„Funcția sa a fost interpretată în moduri diferite”, a spus Menghinello. Ea a menționat că banalul cui de fier ar fi putut fi folosit pentru a „fixa” simbolic morții de pământ. De ce? Pentru a-i împiedica să se întoarcă și să-i bântuie pe cei vii. În acele vremuri, exista o credință puternică: dacă trupul nu era fixat corespunzător în mormânt, mortul putea deveni un „revenant”, adică un cadavru reînviat – o figură extrem de comună și temută în folclorul antic.
Totuși, medalia are și un revers: practica ar fi putut fi menită să protejeze persoana decedată, nu doar să o închidă. Atunci când era folosit într-o practică apotropaică — un ritual magic menit să alunge răul — cuiul devenea un fel de talisman puternic. Acesta avea rolul de a proteja persoana decedată de nenumăratele pericole ale vieții de apoi sau pentru a proteja mormântul împotriva profanării și a jafului, a explicat Menghinello.
În credințele mediteraneene antice, obiectele din fier aveau proprietatea de a respinge spiritele rele. Mai mult, ritualurile romane foloseau adesea actul fizic al „țintuirii” (concept aflat și la baza celebrelor blesteme antice numite «defixiones»). A bate un cui de fier era un act simbolic puternic, folosit pentru a „fixa” definitiv o stare – în acest caz, pentru a bloca trecerea ireversibilă a defunctului în lumea morților și a-l împiedica să se întoarcă.
În concluzie, ritualul macabru, dar plin de semnificații, „ar fi servit, prin urmare, la protejarea corpului de potențialii violatori ai locului său de odihnă veșnică, la protejarea defunctului de forțele malefice și, în același timp, la protejarea rudelor supraviețuitoare de posibila întoarcere a morților printre cei vii”, a concluzionat Menghinello.
