Secretul ascuns de craterele gigantice din Siberia, în sfârșit descifrat. Ce se ascunde de fapt sub pământul înghețat?

De mai bine de un deceniu, peisajul înghețat al Siberiei este marcat de o enigmă: cratere colosale care apar brusc din permafrost, lăsând în urmă găuri cu pereți verticali, de parcă ar fi fost săpate de mașinării gigantice. Teorii variate, de la explozii de gaz la impacturi meteorice, au încercat să explice fenomenul, însă o nouă ipoteză ar putea schimba fundamental înțelegerea noastră.

O echipă de geologi de la Universitatea din Oslo, condusă de Helge Hellevang, sugerează că originea acestor formațiuni este mult mai adâncă decât s-a crezut inițial. Modelul lor, publicat în Science of the Total Environment, oferă o posibilă explicație pentru faptul că aceste cratere apar exclusiv în peninsulele Yamal și Gydan, și nu în alte regiuni arctice.

O sursă mai adâncă pentru craterele gigantice din Siberia

Primul crater de acest tip, descoperit în anul 2014 în Peninsula Yamal, avea un diametru de aproximativ 30 de metri și o adâncime de peste 50 de metri, fiind înconjurat de resturi aruncate în urma unei explozii puternice. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că forța motrice este acumularea de metan sub presiune, ceea ce a dus la denumirea lor oficială de „cratere de emisie de gaz” (GEC).

Modelele anterioare considerau că procesele interne ale permafrostului, accelerate de încălzirea climatică, erau singurele responsabile. Însă echipa lui Hellevang argumentează că acest scenariu este improbabil. „Dacă procesele din permafrost ar fi singura cauză, ne-am aștepta să vedem astfel de cratere și în alte zone cu permafrost bogat în hidrați de gaz, ceea ce nu se întâmplă”, au explicat autorii. Mai mult, volumul de gaz necesar pentru a provoca o explozie de o asemenea magnitudine nu ar putea fi generat doar în interiorul stratului de permafrost.

În schimb, noul studiu propune că sursa reală este gazul natural și căldura provenite din zăcăminte situate la mare adâncime, sub permafrost. Aceste emisii ar ajunge la suprafață prin sisteme de falii în roca de bază. Ipoteza este susținută de faptul că peninsulele Yamal și Gydan se află deasupra uneia dintre cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume.

Clima și gazul, rețeta explozivă din spatele acestor cratere

În acest model, schimbările climatice joacă rolul declanșatorului final, transformând fenomenul într-o potențială buclă de feedback periculoasă: încălzirea topește permafrostul, care eliberează metan din adâncuri, care la rândul său accelerează încălzirea. Încălzirea duce la extinderea lacurilor de la suprafață, care subțiază și slăbesc stratul de permafrost de deasupra. Acest „capac” fragilizat nu mai poate reține presiunea gazului care urcă din adâncuri, ducând în cele din urmă la o erupție catastrofală.

Mai mult, înțelegerea acestui mecanism are implicații directe asupra siguranței operațiunilor industriale din peninsule, o zonă esențială pentru extracția de gaze naturale. Identificarea zonelor cu risc ridicat ar putea deveni crucială pentru protejarea infrastructurii critice.

Deși modelul oferă o explicație convingătoare, cercetătorii subliniază că acesta trebuie confirmat prin măsurători directe și date de teren. Verificarea sa ar putea dezlega, în sfârșit, misterul craterelor siberiene.