Ai probleme stomacale? S-ar putea ca soluția să fie exact ceea ce a prescris medicul: excrementele rafinate ale unui soldat din Primul Război Mondial. Deși sună ca începutul unui experiment bizar, este vorba despre una dintre cele mai fascinante și durabile descoperiri din medicina microbiomului.
Povestea începe în anul 1917, când un grup de soldați germani a fost internat într-un spital militar de lângă Freiburg. Trupele tocmai se întorseseră dintr-o campanie în Dobruja, o regiune din Balcani care fusese devastată de boli la acea vreme. Aproape toți soldații au fost loviți de o formă severă de dizenterie, cauzată de temuta bacterie Shigella. Totuși, un singur soldat a rămas complet imun, în timp ce camarazii săi erau doborâți de boala mortală.
Acest caz medical neobișnuit i-a atras atenția profesorului Alfred Nissle, un medic vizionar care devenise obsedat de universul bacterian din interiorul intestinului uman.
Descoperirea tulpinii E. coli Nissle 1917 și bacterii prelevate din excrementele unui soldat
În cadrul cursurilor sale, Nissle le cerea frecvent studenților să furnizeze probe de scaun (da, exact cum vă imaginați). Aceste probe erau ulterior infectate cu o tulpină patogenă de Salmonella și lăsate pe plăci de agar peste noapte. În mod normal, Salmonella se înmulțea nestingherită, dominând ecosistemul. Totuși, în cazuri rare, aceasta abia creștea, fiind complet surclasată de Escherichia coli.
Nissle a intuit că aceste probe speciale conțineau tulpini de E. coli „superdotate”, capabile să suprime activitatea agenților patogenilor, fie prin competiția pentru nutrienți, fie prin producerea unor substanțe antimicrobiene naturale. Cercetătorul a numit acest fenomen „activitate antagonică” și a creat o scară de clasificare, de la tulpini „antagonistic slabe” la cele „puternice”.
Când a auzit despre „soldatul misterios” din Dobruja, Nissle a știut că a găsit subiectul ideal. Fără nicio ezitare, a prelevat o probă din fecalele soldatului, iar echipa sa a reușit să izoleze o tulpină de E. coli cu o activitate antagonică neobișnuit de agresivă.
Cum a ajuns această bacterie de elită în intestinul acelui bărbat rămâne un mister. Ar fi putut fi rezultatul unei diete specifice din copilărie, al expunerii la animale de fermă sau al consumului de alimente fermentate. Poate că a fost vorba de o infecție timpurie care i-a „antrenat” ecosistemul intestinal sau contactul cu apă contaminată care a introdus o tulpină deosebit de robustă. Din păcate, nu avem informații despre istoricul său medical sau personal, dar rezultatul a fost spectaculos: tulpina sa era specială.
Utilizările actuale ale E. coli Nissle 1917
În testele de laborator, bacteria a demonstrat constant că poate anihila agenții patogeni. Nissle a numit-o oficial E. coli Nissle 1917, după propriul nume și anul descoperirii. Convins de potențialul ei, medicul a început să o cultive în masă și să o ambaleze în capsule de gelatină sub denumirea comercială Mutaflor, brevetând amestecul pentru utilizare farmaceutică.
Istoria ne oferă și o anecdotă destul de infamă: se spune că Adolf Hitler, care suferea de probleme gastrointestinale cronice, a fost tratat cu doze de E. coli Nissle 1917 de către medicul său personal, Theodor Morrell. Rapoartele vremii susțin că, după șase luni de tratament, dictatorul a putut să mănânce normal, fără crampe. Totuși, problemele sale au revenit după câțiva ani. Oh, ce păcat.
Dincolo de poveștile cu dictatori, știința modernă confirmă promisiunile tulpinii Nissle 1917. Cercetările clinice indică faptul că aceasta este un instrument puternic în gestionarea bolilor inflamatorii intestinale, având capacitatea de a reduce inflamația și de a regla răspunsul imun. Deși studiile continuă, datele arată că tulpina poate susține remisia la pacienții cu colită ulcerativă, fiind aprobată în mai multe țări europene ca tratament precoce. De asemenea, producătorii de Mutaflor subliniază eficiența acesteia în tratarea constipației cronice la adulți și a diareei la sugari.
Toate aceste beneficii medicale i se datorează unui soldat anonim, a cărui armată de bacterii intestinale a refuzat să capituleze în fața bolii. Probabil nu îi vom afla niciodată numele sau secretul biologic, dar moștenirea sa continuă să trăiască – la propriu – în intestinele a milioane de oameni din întreaga lume.
