În septembrie 2023, o enigmă a pus pe jar comunitatea seismologilor: un semnal seismic bizar, neîntrerupt, a traversat planeta, fiind înregistrat din Arctica până în Antarctica.
„Eram nedumeriți – semnalul era diferit de orice alt semnal înregistrat anterior”, a explicat Stephen Hicks, cercetător în seismologie computațională la University College London (UCL), și Kristian Svennevig, cercetător principal la Serviciul Geologic al Danemarcei și Groenlandei, într-un articol pentru publicația The Conversation. Spre deosebire de vibrațiile complexe ale cutremurelor, acesta era un zumzet monoton, cu o singură frecvență. „Și mai nedumeritor era faptul că semnalul a continuat timp de nouă zile”, adaugă aceștia.
Din cauza naturii sale neobișnuite, diferită de undele seismice convenționale, echipa a etichetat inițial fenomenul drept „USO” – un „obiect seismic neidentificat”.
„Deși știm că seismometrele pot înregistra o varietate de surse de la suprafața Pământului, niciodată nu a fost înregistrată o undă seismică de o durată atât de lungă, care să se propage global și să conțină o singură frecvență de oscilație. Acest lucru m-a inspirat să conduc o echipă numeroasă de oameni de știință pentru a desluși acest mister.”, a precizat Hicks într-o declarație.
Sursa misterioaselor unde seismice: ce a înconjurat Pământul timp de 9 zile
O echipă internațională a reușit să urmărească semnalul până la sursa sa, descoperind o origine îngrijorătoare. „Analizele noastre combinate, care includ imagini multiscalare, date de teren, simulări de tsunami și date seismologice la distanță, demonstrează o serie complexă de evenimente în cascadă în estul Groenlandei”, explică echipa în lucrarea sa științifică.
Cauza vibrațiilor din crusta terestră a fost o alunecare de teren masivă în fiordul Dickson din Groenlanda. Un volum de rocă suficient pentru a umple 10.000 de bazine olimpice s-a prăbușit în fiord, declanșând un mega-tsunami cu o înălțime de 200 de metri.
„Această secvență a fost inițial condiționată de subțierea ghețarilor indusă de schimbările climatice, culminând, la 16 septembrie 2023, cu o alunecare de teren de mari proporții, care a intrat în fiord și a generat un tsunami de 200 de metri înălțime”, detaliază autorii studiului. Un val de o asemenea anvergură, posibil cel mai mare înregistrat din 1980, ar depăși în înălțime monumente precum Space Needle din Seattle.
Cum a generat un mega-tsunami un semnal atât de lung
Hicks și Svennevig explică faptul că undele seismice prelungi au fost rezultatul unui fenomen cunoscut sub numele de „seiche”: un val staționar captiv în fiordul înghețat, care a continuat să oscileze înainte și înapoi de aproximativ 10.000 de ori pe parcursul celor nouă zile. Confirmarea finală a venit de la satelitul SWOT (Surface Water Ocean Topography), care a detectat dovezi clare ale acestui fenomen de oscilație în intervalul de timp corespunzător.
„Studiul nostru evidențiază în mod uimitor interconectările complexe dintre schimbările climatice din atmosferă, destabilizarea ghețarilor din criosferă, mișcările corpurilor de apă din hidrosferă și scoarța solidă a Pământului din litosferă. Este pentru prima dată când oscilația apei a fost înregistrată ca vibrații prin scoarța terestră, călătorind în întreaga lume și durând câteva zile.”, a adăugat Hicks.
Mai mult decât o simplă rezolvare a unui mister seismologic, acest eveniment servește ca o demonstrație concretă a interconectivității sistemelor planetare. De la un semnal-fantomă care a pus în încurcătură comunitatea științifică, la înțelegerea unui lanț cauzal ce pornește de la climă și ajunge la vibrația întregii planete, studiul subliniază o nouă realitate: impactul climatic nu mai este o teorie abstractă, ci un fenomen cu reverberații fizice, măsurabile, capabil să „scuture” literalmente Pământul. Această perspectivă transformă descoperirea dintr-o curiozitate științifică într-un avertisment direct despre consecințele tangibile și globale ale încălzirii planetei.
„Schimbările climatice dau naștere la fenomene extreme noi, nemaiîntâlnite până acum. Aceste fenomene extreme se schimbă cel mai rapid în zone îndepărtate, precum Arctica, unde capacitatea noastră de a le măsura folosind senzori fizici este limitată.”, a declarat într-o declarație autorul principal al studiului, Thomas Monahan, de la Departamentul de Științe Inginerești al Universității Oxford.
„Acest studiu arată cum putem utiliza tehnologiile de observare a Pământului prin satelit de nouă generație pentru a studia aceste procese. SWOT schimbă regulile jocului în studierea proceselor oceanice în regiuni precum fiordurile, pe care sateliții anteriori nu le puteau observa.”, a mai spus cercetătorul.
Primul studiu este publicat în Science, al doilea în Nature Communications.
