Destinul poate fi mai straniu decât orice roman de ficțiune. Marta Skavronskaia, o simplă servitoare a prințului Bluk din Livonia suedeză, a reușit imposibilul: a devenit soția temutului Petru cel Mare și, ulterior, Împărăteasă a Rusiei.
Această femeie, care și-a început viața în umilință, a sfârșit prin a conduce un imperiu, murind la 17 mai 1727, după o viață descrisă pe bună dreptate ca fiind fascinantă.
Prima impresie: „Sfeșnicul” și privirea care a schimbat istoria
Înainte de a fi Ecaterina, a fost Marta. Un diplomat francez a consemnat momentul întâlnirii de taină dintre ea și Țar, un episod care trădează chimia instantanee dintre ei. „Suveranul a privit-o intens și lung, i-a pus întrebări, a găsit că are spirit și și-a încheiat conversația în glumă, spunându-i că ar trebui ca atunci când el va merge la culcare, ea, Marta, să-i aducă sfeșnicul în cameră.”
Deși părea o simplă glumă, diplomatul nota că aceasta era „o hotărâre fără apel”. Deși Petru cel Mare avea numeroase amante, acest „despot cu voința de fier s-a îndrăgostit nebunește de slujnica sa”.
Servitoarea care a devenit împărăteasă a Rusiei: Ecaterina I
Ce vedea Petru la ea? Contemporanii ne-au lăsat o descriere detaliată a fizicului și carismei sale din ziua încoronării (10 mai 1724): „Înaltă, brunetă, cu obrajii fardați, părea foarte frumoasă. Contemporanii admirau la ea nasul ușor cârn, obrajii plini, ochii catifelați, când languroși, când arzători, fără a ignora, însă, talia grațioasă și formele opulente ale sânilor sau buzele apetisant colorate și privirea, deopotrivă, veselă și malițioasă.”
Această combinație de trăsături i-a adus titlul de „Katerinușca” sau „hirzensfreudchen” — „mica mea prietenă de suflet”, așa cum o alinta Țarul, îndrăgostit până peste cap. Petru a instalat-o într-o căsuță de lemn pe malurile Nevei și a botezat-o în credința ortodoxă, oferindu-i numele Ecaterina Alekseevna.
Istoricul Henri Troyat sintetiza perfect paradoxul existenței ei: „Ecaterina era cea mai înșelată femeie din lume – nu-i stătea în fire țarului să renunțe de tot la aventurile amoroase de ocazie – dar și cea mai iubită ființă omenească din lume”.
Nunta secretă și detaliul emoționant al fiicelor
Petru a sfidat toate convențiile. La începutul lui 1711, plecând într-o campanie militară (unde Ecaterina îl însoțea chiar și pe câmpul de luptă), și-a anunțat rudele că, dacă nu se întoarce, ea trebuie considerată văduva lui legitimă.
Dar s-a întors. Și s-a ținut de cuvânt. Pe 19 februarie 1711, la ora 7 dimineața, a avut loc nunta, la capela prietenului său, Menșikov. Ironia sorții făcea ca Menșikov să fie chiar generalul care i-o dăduse inițial Țarului pe slujnica Marta.
Un detaliu extrem de vizual și emoționant a marcat ceremonia: „Două fetițe superbe, de cinci și trei ani, domnișoare de onoare, au ținut trena imensă a miresei.”
Aceste fetițe erau copiii lor, născuți înainte de căsătorie. De altfel, cuplul a avut în total 9 copii, însă destinul a fost crud: doar cele două fete care au ținut trena, Ana și Elisabeta, au ajuns la maturitate.
Umbra trădării și lecția macabră a Țarului
Totuși, povestea lor nu a fost lipsită de episoade întunecate. Spre finalul vieții lui Petru, în anul 1724, la scurt timp după încoronarea ei fastuoasă, Ecaterina a fost suspectată de o aventură cu Willem Mons, șambelanul curții și, printr-o ironie a sorții, fratele primei mari iubiri a lui Petru.
Țarul, a cărui gelozie era legendară, a reacționat cu o brutalitate extremă. Mons a fost arestat sub acuzația oficială de delapidare și decapitat rapid. Dar pedeapsa pentru Ecaterina a fost una psihologică, menită să testeze limitele umane.
Legenda spune că Petru a ordonat ca, după execuție, capul retezat al lui Mons să fie conservat în alcool, într-un borcan de sticlă, și l-a așezat ostentativ în camera Ecaterinei (sau a forțat-o să îl privească de aproape). Reacția viitoarei împărătese a demonstrat de ce a supraviețuit atât de mult la curte: nu a țipat, nu a leșinat și nu a implorat iertare. A privit scena cu un stoicism de gheață, refuzând să-i ofere soțului ei satisfacția de a o vedea frântă. Această răceală s-a așternut între ei până în ultimele clipe de viață ale Țarului.
De la Bal la Tron: o ascensiune unică
Petrecerea de nuntă a fost un spectacol al contrastelor, reflectând noua Rusie: invitații au dansat cadrilul occidental, mazurca poloneză, dar și energicul cazacioc al mujicilor de pe Volga și Don.
Ascensiunea ei a culminat după moartea lui Petru cel Mare (1725). Deoarece acesta a murit fără să numească un succesor, Ecaterina a preluat puterea. Un diplomat danez, martor al epocii, rămăsese uimit: „Istoria nu a cunoscut până acum situația în care o femeie de o condiție atât de joasă să se ridice la o asemenea poziție”.
Ecaterina I a devenit astfel prima femeie care a condus Imperiul Rus, deschizând o eră istorică de 70 de ani dominați de femei pe tronul Rusiei.
