Acum 30.000 de ani, o singură specie umană a rămas pe Pământ: noi. Ruda noastră cea mai apropiată, Homo neanderthalensis, a dispărut, lăsându-ne singuri. Soarta lor este cea mai bună lecție pe care o vom avea vreodată despre cum arată extincția umană (fără, desigur, să o experimentăm noi înșine). Deci, ce s-a întâmplat cu adevărat?
Este o poveste înfiorătoare, explorată într-un episod din noua serie BBC Studios, Human, prezentată de paleoantropologul Ella Al-Shamahi. Deși seria vizitează numeroase situri fosile, unul anume din nordul Spaniei, peștera El Sidrón, a lăsat o impresie de neșters asupra producătorului executiv Paul Overton.
„Cel care mi-a rămas cel mai mult în minte este probabil cel mai întunecat: peștera El Sidrón, care spune povestea dispariției neandertalienilor. Au fost găsite rămășițele a 13 membri ai unei familii care au fost uciși și canibalizați, și există dovezi de consangvinizare.”, a declarat Overton, conform IFLScience.
„Este un loc destul de sumbru și o poveste destul de mohorâtă, dar [mi se pare] incredibil că această poveste a fost descoperită și surprinsă. Când am aflat despre ea, am rămas cu toții uimiți.”, a mai spus acesta.
Tunelul Oaselor
Cunoscută drept „Tunelul Oaselor”, peștera El Sidrón a fost un habitat vital pentru neandertalienii care încercau să supraviețuiască Erei Glaciare – o provocare la care Homo sapiens a eșuat inițial, dispărând din Europa, în timp ce neandertalienii au rezistat. Dar rezistența lor nu avea să dureze.
Un speolog a fost cel care a alertat arheologii, după ce a descoperit o mandibulă umană în peșteră. Ulterior, cercetătorii au scos la lumină 2.500 de oase de neandertalieni dintr-un singur loc – rămășițele a 13 indivizi de diferite vârste și sexe care, conform analizelor genetice, formau o singură familie.
Un sfârșit violent și brutal
Moartea lor a fost orice, numai naturală nu. Craniile sparte și tăieturile precise de pe oase indică o moarte violentă, probabil în mâinile unui alt grup de neandertalieni. Apoi, lucrurile au devenit și mai sinistre.
Oasele purtau urme de tăieturi paralele, similare celor pe care le facem astăzi când curățăm carnea de pe os. Ca dovadă suplimentară a canibalismului, unele oase lungi au fost sparte intenționat pentru a extrage măduva bogată în grăsimi.
Un ucigaș tăcut
Chiar și înainte de a fi ucisă și mâncată, viața era grea pentru această familie. Oasele lor prezentau anomalii congenitale, cum ar fi dinți de lapte persistenți și găuri în vertebre. Acestea sunt semne clare de consangvinizare, un „ucigaș tăcut”, așa cum l-a descris pentru Al-Shamahi profesorul Marco De La Rasilla Vives de la Universidad de Oviedo. Practicile incestuoase, probabil o necesitate din cauza numărului mic de indivizi, au dus la acumularea de defecte genetice, slăbind o specie deja aflată în declin.
Apoi, ca și cum lucrurile nu erau deja suficient de rele, o specie care dispăruse din regiune s-a întors: salut din nou, Homo sapiens. Ceea ce a urmat a fost o competiție acerbă pentru resurse, combinată cu încrucișări, care a redus populațiile de neandertalieni până când, după 400.000 de ani pe Pământ, au dispărut complet.
„Faptul că a fost ucis un grup familial te face să te identifici cu ei și te lovește imediat. De asemenea, ilustrează foarte bine starea neanderthalienilor la acel moment: se mâncau între ei, iar numărul lor era atât de mic încât incestul a dus la apariția unor malformații genetice. Asta arată că populația era în colaps. Întregul loc are o atmosferă incredibilă. Este un loc bântuit, dar care are o poveste atât de importantă de spus.”, a mai spus Overton.
