Excavațiile de la situl Şika Rika 5 din Turcia au scos la lumină o așezare de 10.000 de ani care infirmă unul dintre cele mai mari mituri despre evoluția umană: ideea că agricultura a dictat formarea primelor comunități permanente. Situl arheologic, denumit Şika Rika 5, este amplasat la poalele dealurilor calcaroase din regiunea Tur Abdin, în provincia Mardin. Aceasta este o zonă care a rămas relativ puțin explorată până în prezent, mai ales în comparație cu văile intens studiate ale fluviilor Tigru și Eufrat.
Când au apărut primele așezări umane? Dovezile de la Şika Rika 5
Cercetările, conduse de arheologul Ergül Kodaş de la Universitatea Artuklu din Mardin, indică faptul că așezarea datează dintr-o perioadă cuprinsă între acum 12.000 și 10.000 de ani, corespunzând epipaleoliticului târziu și neoliticului preceramic. Această epocă marchează o etapă de tranziție critică în istoria umanității, reprezentând momentul în care grupurile mobile de vânători-culegători au început să adopte treptat moduri de viață mult mai sedentare. Detaliile acestor descoperiri esențiale au fost publicate în revista Antiquity, conform publicației Heritage Daily.
Şika Rika 5 nu reprezintă însă un caz izolat. Studiile arheologice desfășurate în regiune începând cu anul 2022 au scos la iveală cel puțin 20 de alte așezări preistorice, răspândite pe dealurile din imediata apropiere, situate la distanțe de doar câteva sute de metri una de cealaltă.
Arhitectura și rețelele comerciale ale lumii preistorice
Aceste situri antice sunt construite pe structuri specifice, sub forma unor movile artificiale cunoscute sub numele de höyük; în cazul fiecărui sit, au putut fi identificate straturi succesive de așezări umane care s-au suprapus de-a lungul timpului. La Şika Rika 5, cercetătorii au identificat structuri circulare clare, care ar putea reprezenta rămășițele unei locuiri de lungă durată.
Rămășițele materiale recuperate din sit oferă indicii valoroase despre viața de zi cu zi a acestor locuitori timpurii. Uneltele de piatră, realizate în mod predominant din silex, domină ansamblul arheologic. Alături de acestea, au fost descoperite cantități mai mici de obsidian, o sticlă vulcanică ce provine, cel mai probabil, din regiuni îndepărtate. Această prezență indică existența unor rețele de schimb și comerț timpurii care conectau comunități aflate la distanțe considerabile.
Printre cele mai remarcabile artefacte se numără numeroase unelte de mici dimensiuni, fin prelucrate, cunoscute în terminologia de specialitate drept „lunate”. Acestea erau utilizate ca piese în unelte compozite, cum ar fi cuțitele sau vârfurile de proiectile, iar abundența lor în cadrul sitului sugerează o tradiție tehnologică de o complexitate surprinzătoare.
Inventarul descoperirilor include, de asemenea, pietre de măcinat și pistile, instrumente care indică prelucrarea sistematică a cerealelor sălbatice, a leguminoaselor și a altor resurse de natură vegetală. Coroborate cu rămășițele de oase de animale găsite la fața locului, aceste elemente indică o strategie mixtă de asigurare a subzistenței, care îmbina vânătoarea și culegerea cu forme timpurii de exploatare a plantelor.
Situl a scos la iveală și mărgele ornamentale, alături de alte artefacte decorative, sugerând prezența unor practici simbolice sau a unei structuri sociale bine conturate în cadrul comunității. În prezent, toate materialele arheologice recuperate sunt conservate și păstrate la Muzeul din Mardin.
La nivel macro, regiunea mai largă a sud-estului Anatoliei este deja recunoscută de experți drept o zonă cheie pentru studierea originilor societăților sedentare. Situri majore, precum celebrele Göbekli Tepe și Boncuklu Tarla, au demonstrat anterior că o formă de organizare socială complexă a apărut cu mult mai devreme decât se credea în trecut. Descoperirea așezării Şika Rika 5 adaugă o nouă profunzime acestei imagini istorice, evidențiind existența unei rețele dense de așezări umane într-o perioadă absolut crucială pentru dezvoltarea speciei noastre.
Dacă faimosul complex Göbekli Tepe a demonstrat complexitatea ritualică și spirituală a vânătorilor-culegători, situl Şika Rika 5 completează acum tabloul: ne oferă dovada clară a unei vieți de zi cu zi organizate, în structuri rezidențiale circulare durabile, conectate prin rețele comerciale incipiente.
Poate cel mai important aspect al acestei descoperiri este faptul că infirmă mitul istoric conform căruia viața sedentară a început abia după apariția și răspândirea agriculturii. Situl Şika Rika 5 sugerează, dimpotrivă, că anumite populații au format așezări semipermanente sau chiar permanente cu mult înainte de a dezvolta ele însele practici agricole propriu-zise.
În acest nou scenariu istoric, sedentarismul a apărut, într-o oarecare măsură, treptat în timp, beneficiind de utilizarea intensă și strategică a resurselor locale disponibile, fiind urmat abia într-o etapă ulterioară de agricultură. Astfel, Şika Rika 5 contribuie semnificativ la conturarea unei imagini complet diferite asupra uneia dintre cele mai majore schimbări din evoluția umană: marea tranziție de la un stil de viață nomad la cel sedentar.
Prin urmare, zorii civilizației nu au urmat un traseu liniar. Marea „Revoluție agricolă” nu a fost scânteia care a forțat oamenii să se așeze la casele lor, ci mai degrabă o tehnologie adoptată târziu de comunități care învățaseră deja, de mii de ani, să numească un loc „acasă”.
Sursa: Universitatea Mardin Artuklu
