Despre Sober Sue, adică Sue cea Sobră, dacă e să ne luăm după numele său, putem spune că nu era o persoană prea veselă.
Totuşi, de la o persoană a cărei trăsătură definitorie este sobrietatea şi până la Sue, o tânără pe care nimeni nu o putea face să râdă, este cale lungă.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, o formă populară de divertisment în SUA o reprezenta vodevilul. Aceasta este o comedie ușoară, a cărei intrigă, bogată în răsturnări de situaţii, se bazează în general pe qui pro quo-uri. Adică pe confuzii între personaje.
O caracteristică a vodevilului este aceea că are întotdeauna un final fericit. Cu alte cuvinte, se încheie cu râsete şi aplauze.
În New York, cel mai mare teatru care găzduia astfel de spectacole era Teatrul Victoria, deschis de un om de afaceri pe nume Oscar Hammerstein. Alături de sala deschisă ulterior, numită Paradise Roof Garden, cele două teatre erau cunoscute ca Hammerstein’s.
Din anul 1904 şi până în anul 1914, teatrul a fost condus de către Willie Hammerstein, fiul lui Oscar. Acesta punea în scenă cele mai renumite spectacole de tip vodevil ale vremii. Unul dintre cele mai populare numere o avea ca protagonistă pe Sober Sue.[sursa]
Cine a fost Sober Sue
În vara anului 1907, o tânără poreclită Sober Sue a început să apară pe scena Paradise Roof Garden. Aceasta era cunoscută drept „Fata care nu a râs niciodată”. Talentul său era faptul că nu râdea în nicio circumstanţă, indiferent de situaţie.
Producătorii spectacolului ofereau un premiu în valoare de 1.000 de dolari oricărei persoane care reuşea să o facă pe Sober Sue măcar să zâmbească.
La început, oamenii din public mergeau pe scenă în faţa tinerei, făcând feţe haioase ori spunându-i cele mai bune glume pe care le ştiau. Dar nimeni nu a reuşit să scoată vreun zâmbet de la tânără.
Ulterior, faima acestui spectacol a crescut. Au început să vină la spectacole comedianţi faimoşi ai acelor vremuri, încercând să-i fure măcar un zâmbet lui Sue.
Chiar şi în faţa celor mai bune numere de comedie, Sue nu schiţa nici măcar un gest.
Spectacolele ei eu devenit foarte populare. Pe de o parte, publicul era fascinat de seriozitatea expusă de tânără. Pe de altă parte, comedianţii invitaţi dădeau ce era mai bun din ei în încercarea disperată de a o face pe Sue să râdă. Pentru public era un câştig dublu.
Secretul sumbru al lui Sober Sue
Odată cu faima tinerei, au apărut şi speculaţiile privind lipsa de reacţie a acesteia la glumele şi numerele care aveau loc în faţa sa. Până la urmă, oricât de trist ai fi, atunci când auzi o glumă cu adevărat bună, tot schiţezi un zâmbet.
Aşadar, circula vestea că Sober Sue ar fi fost parţial oarbă sau surdă. Dar adevărul a ieşit la iveală şi era mai rău decât s-ar fi crezut.
În realitate, era imposibil pentru Sue să râdă sau să zâmbească, întrucât avea muşchii faciali paralizaţi.
[quads id=4]
Ulterior, s-a dovedit că totul a fost pus la punct de către Willie Hammerstein. Acesta o plătea pe Sue cu 20 de dolari pe săptămână pentru a apărea pe scenă. Suma nu era una mică. Dacă avem în vedere rata inflaţiei, ar însemna circa 580 de dolari în prezent.[sursa]
Cu toate acestea, Willie Hammerstein producea mult mai mulţi bani de pe urma spectacolelor. Mereu avea invitaţi de top, care nu erau plătiţi pentru numerele lor de comedie, aceştia fiind motivaţi de simplul fapt că nimeni nu o putea face pe tânăra Sue să râdă.
După ce adevărul a ieşit la suprafaţă, Willie a fost aspru criticat, iar comedianţii nu i-au mai călcat pragul.
Nu se ştie exact cum şi-a continuat viaţa Sober Sue după experienţa de la Hammerstein’s.
Numele adevărat al acesteia ar fi Susan Kelly şi, cel mai probabil, tânăra suferea de Sindromul Möbius. Aceasta este o afecţiune rară, caracterizată de slăbiciunea sau chiar paralizia nervilor de la nivelul craniului.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: