La fel ca vecinii lor umani, șobolanii din New York au propriile lor vocalize distinctive, un fel de „accent” urban modelat de haosul metrourilor zgomotoase, trotuarele aglomerate și abundența de resturi alimentare. Aceste rozătoare urbane au, de asemenea, o viață socială unică, semnificativ diferită de cea a semenilor lor crescuți în siguranța unui laborator.
Într-un studiu recent, încă neevaluat de alți experți, cercetătorii de la organizația non-profit Basis Research Institute au explorat modul în care viața în medii urbane complexe modelează cogniția animalelor. Și ce loc mai bun pentru a investiga acest fenomen decât Manhattan, unde autoritățile locale primesc zilnic aproximativ 50 de reclamații legate de șobolani? Astfel, zgomotul constant pe care un newyorkez îl aude pe o platformă de metrou nu este doar fundalul vieții urbane, ci și forța modelatoare a unui nou limbaj animal.
Șobolanii bruni (Rattus norvegicus) sunt o prezență constantă în oraș încă din perioada colonială. În ciuda nenumăratelor „războaie împotriva șobolanilor” declarate în ultimul secol, aceștia continuă să prospere, fără niciun semn de retragere.
Cum au fost studiați șobolanii din New York
Pentru a-i studia în habitatul lor, echipa a folosit date publice pentru a identifica cele mai infestate străzi, stații de metrou și parcuri. Apoi, au instalat senzori pentru a observa rozătoarele în acțiune, capturând înregistrări ultrasonice ale vocalizărilor și imagini termice de înaltă rezoluție ale mișcărilor lor, toate procesate cu ajutorul inteligenței artificiale (IA).
Rezultatele au scos la iveală o „capacitate impresionantă de a supraviețui în medii urbane în rapidă schimbare”. Cel mai clar s-a observat acest lucru în chițăiturile lor ultrasonice. Echipa a remarcat că vocalizările șobolanilor din New York sunt în mod constant mai scurte și au o frecvență diferită față de cele ale șobolanilor de laborator.
Un dialect urban al șobolanilor, născut din zgomot
De exemplu, vocalizările la 22 kHz și 50 kHz sunt de obicei asociate cu situații stresante sau neplăcute. Însă, șobolanii din New York emit aceste sunete într-o gamă largă de condiții, multe dintre ele nefiind negative.
„O serie lungă de vocalizări ultrasonice de aproape 22 kHz a fost emisă în timp ce un singur șobolan căuta hrană într-un sac de gunoi. În condiții de laborator, nu s-a raportat niciodată ca șobolanii să emită astfel de sunete în timp ce caută hrană; dimpotrivă, studiile au arătat că sunetele de 22 kHz suprimă comportamentul alimentar”, explică autorii studiului.
O teorie alternativă sugerează că aceste sunete ar putea avea o funcție de securitate, semnalând o potențială amenințare într-un mediu imprevizibil. Cu alte cuvinte, șobolanii din oraș par să folosească un sistem de comunicare ușor diferit. Ceea ce pentru urechea umană sună la fel, ar putea avea semnificații complet diferite în funcție de context.
Aceste schimbări sunt profunde. Un alt studiu din 2020 a evidențiat cum populația de șobolani a orașului a acumulat zeci de gene care diferă de cele ale strămoșilor lor, multe dintre variații fiind asociate cu dieta, comportamentul și mișcarea.
Prin urmare, nu este surprinzător că șobolanii din New York nu doar că s-au adaptat genetic la peisajul urban, dar și-au dezvoltat propriile particularități culturale pentru a face față vieții în marele oraș.
În cele din urmă, dialectul urban al șobolanilor din New York este mai mult decât o curiozitate științifică; este o dovadă în timp real a modului în care viața se adaptează la peisajele de beton și oțel pe care le construim. Ne arată că orașele noastre nu sunt doar habitate umane, ci și creuzete evolutive care forțează apariția unor noi forme de comunicare și supraviețuire chiar sub ochii noștri.
Este important de subliniat că, fiind un studiu publicat pe un server pre-print, aceste concluzii reprezintă cercetare de avangardă care încă nu a trecut prin procesul riguros de evaluare colegială (peer-review), standardul de aur pentru validarea științifică. Totuși, ele oferă o fereastră fascinantă către dinamica adaptării urbane. Articolul poate fi citit pe serverul de pre-printuri bioRxiv.
