Orice obiect care se rotește, de la un titirez la o planetă, se clatină atunci când greutatea sa este redistribuită. O simplă bilă de lut adăugată pe o minge de baschet în mișcare îi va modifica subtil axa de rotație. La scară planetară, noi am fost cei care au adăugat greutatea: o masă de apă stocată în baraje, suficientă pentru a umple Marele Canion de două ori. Iar Pământul, ca răspuns, s-a înclinat. Nu este o ipoteză, ci un fapt măsurat.
Un studiu recent a scos la iveală un adevăr uluitor: în ultimele două secole, prin construirea a mii de baraje, am stocat atât de multă apă și am redistribuit o greutate atât de mare pe suprafața planetei, încât am reușit să deplasăm fizic polii geografici ai Pământului, conform publicației phys.org.
Dansul subtil al unei planete vii
Sub picioarele noastre, stratul solid exterior al Pământului nu este fix. Acesta plutește pe un ocean de rocă topită, permițându-i să se miște și să se reajusteze. Orice modificare masivă a distribuției greutății la suprafață – cum ar fi formarea sau topirea calotelor glaciare – provoacă o oscilație, o clătinare a întregii planete.
Acest proces, cunoscut de geologi ca „deriva polară adevărată”, înseamnă că punctele de la suprafață pe unde trece axa de rotație se schimbă. Polii Nord și Sud nu mai sunt exact unde erau. Până de curând, credeam că doar forțele naturale colosale pot provoca un astfel de efect. Ne-am înșelat.
Cifrele unui impact neintenționat: 7.000 de baraje construite de om
Un studiu publicat în prestigiosul jurnal Geophysical Research Letters a cuantificat pentru prima dată impactul nostru. Analizând o bază de date cu aproape 7.000 de baraje construite între 1835 și 2011, cercetătorii au ajuns la o concluzie șocantă: activitatea noastră a deplasat polii cu aproximativ un metru.
„Pe măsură ce reținem apa în baraje, nu numai că o eliminăm din oceane, ducând astfel la o scădere a nivelului global al mării, dar o și distribuim într-un mod diferit în întreaga lume. Nu vom intra într-o nouă eră glaciară deoarece polul s-a deplasat cu aproximativ un metru în total, dar acest lucru are implicații.”, explică Natasha Valencic, autoarea principală a studiului și cercetătoare la Universitatea Harvard.
Analizând datele de la 6.862 de baraje, echipa a identificat două faze distincte ale acestei deplasări:
- Între 1835 și 1954: Construirea masivă de baraje în America de Nord și Europa a tras Polul Nord cu 20,5 centimetri spre est, în direcția Siberiei și a Chinei;
- Între 1954 și 2011: O nouă eră a construcțiilor în Africa de Est și Asia a continuat procesul, deplasând polul cu încă 57 de centimetri, de data aceasta spre vest, în direcția Pacificului.
În total, vorbim de o deplasare de 113 centimetri, din care peste un metru a avut loc doar în secolul XX.
O lecție vitală pentru viitor
De ce contează un metru la scara unei planete întregi? Pentru că acest studiu demonstrează, fără echivoc, cât de sensibil este Pământul la acțiunile noastre. Mai mult, oferă un model perfect pentru a înțelege ce se va întâmpla în viitor.
În secolul XX, nivelul mării a crescut cu aproximativ 1,2 milimetri pe an. Însă barajele noastre au reținut un sfert din această cantitate, mascând temporar adevărata amploare a problemei. Acum, în contextul topirii accelerate a ghețarilor, această masă uriașă de apă nu va mai fi stocată, ci eliberată în oceane.
„În funcție de locul în care se amplasează barajele și rezervoarele, geometria creșterii nivelului mării se va modifica,” avertizează Valencic. Deplasarea polilor cauzată de baraje ne oferă un precedent măsurabil, o „cheie de calibrare” pentru a prezice cum se va clătina Pământul și cum se vor redistribui apele oceanelor atunci când miliarde de tone de gheață din Groenlanda și Antarctica se vor topi. Am înclinat planeta fără să vrem; acum, această greșeală ne-a oferit instrumentul perfect pentru a înțelege consecințele viitoarelor noastre acțiuni.
