Sunetul misterios din Groapa Marianelor a fost în sfârșit explicat. Un nou studiu a reușit să identifice sursa exactă a sunetelor misterioase „biotwang” detectate pentru prima dată în Oceanul Pacific, în apropierea Gropii Marianelor, în anul 2014. Acele zgomote bizare, asemănătoare unor efecte sonore din filme SF, au fost acum explicate drept apeluri emise de balenele Bryde (Balaenoptera edeni), conform unui grup de cercetători.
Groapa Marianelor, cel mai adânc șanț oceanic cunoscut, a fost locul în care au fost înregistrate aceste sunete curioase în cadrul unui studiu acustic subacvatic, realizat cu ajutorul planoarelor subacvatice. Sunetele, descrise drept „biotwang”, au fost inițial o enigmă pentru comunitatea științifică. Cu toate acestea, analiza recentă a demonstrat că zgomotele provin de la balenele Bryde, care ar putea folosi aceste apeluri pentru a se localiza reciproc, într-un mod asemănător jocului „Marco Polo”.
„Biotwang”-ul poate fi împărțit în două segmente distincte: primul, un sunet grav, profund și reverberant; al doilea, un ton metalic, înalt, comparat adesea de cercetători cu sunetele navele spațiale din „Star Trek” și „Star Wars”. Aceste caracteristici sonore neobișnuite au captat atenția cercetătorilor încă de la descoperirea lor, dar abia în anul 2016 s-a emis ipoteza că ar putea fi apeluri ale unor balene mari, cum ar fi balena albastră sau balena cu cocoașă. Totuși, aceste apeluri nu semănau cu niciunul cunoscut până atunci.[sursa]
Sunetul misterios din Groapa Marianelor a fost explicat
În cadrul studiului recent, publicat în revista Frontiers in Marine Science pe 18 septembrie, oamenii de știință au reușit să demonstreze cu ajutorul inteligenței artificiale că balenele Bryde sunt sursa sunetelor. Acest rezultat a fost obținut prin analiza a peste 200.000 de ore de înregistrări acustice, care au capturat o multitudine de sunete oceanice.[studiu]
Descoperirea a fost confirmată și prin observații directe: zece balene Bryde au fost observate înotând în apropierea insulelor Mariane, dintre care nouă au fost înregistrate emițând sunetul caracteristic.
„O dată poate fi o coincidență. De două ori este o întâmplare. Dar de nouă ori, este clar că sunetul provine de la balenele Bryde”, a declarat Ann Allen, autorul principal al studiului și oceanograf la Centrul științific pentru pescuit al insulelor din Pacific al Administrației Naționale Oceanografice și Atmosferice (NOAA), pentru publicaţia Scientific American.[sursa]
Pentru a confirma definitiv sursa apelurilor, echipa de cercetători a corelat apariția zgomotelor cu modelele de migrație ale balenelor Bryde, folosind date acustice înregistrate de stațiile de monitorizare din Arhipelagul Marianelor și zonele învecinate. Acest proces a fost accelerat cu ajutorul inteligenței artificiale, care a transformat sunetele „biotwang” în spectrograme — reprezentări vizuale ale sunetelor, ce au fost analizate cu ajutorul unui algoritm de învățare automată pentru a le diferenția de alte zgomote oceanice.
Studiul a concluzionat că „biotwang”-ul este un fenomen caracteristic doar nord-vestului Pacificului, în ciuda faptului că balenele Bryde se deplasează pe o arie mult mai extinsă. Acest lucru sugerează că doar o anumită populație de balene din această regiune emite aceste sunete distincte.
Datele au mai arătat că frecvența sunetelor „biotwang” a crescut semnificativ în anul 2016, posibil în urma unui episod El Niño, care a condus la încălzirea oceanelor și la o prezență mai mare a balenelor Bryde în zonă. Deși mecanismul exact din spatele acestor sunete bizare nu este pe deplin elucidat, cercetătorii au avansat ipoteza că „biotwang”-ul ar putea fi utilizat ca un apel de contact între balene, similar unui „Marco Polo” subacvatic.
„Este posibil ca aceste sunete să fie un fel de apel de localizare între balene, dar avem nevoie de mai multe date pentru a confirma acest lucru”, a explicat Ann Allen pentru revista Popular Science.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: