Tragedia din Anzi: un supravieţuitor spune că mâncatul prietenilor săi nu a fost cea mai oribilă parte a dezastrului

Cel mai probabil, dacă aţi călătorit cu avionul, v-ați întrebat ce s-ar putea întâmpla dacă aparatul s-ar prăbuși într-o locație îndepărtată și ar fi necesar să depuneţi eforturi pentru a supravieţui o perioadă, în speranţa de a fi găsit. Din păcate, pentru un grup nefericit de pasageri, acest scenariu teoretic a devenit o realitate de coșmar. Este vorba, bineînțeles, despre tragedia din Anzi, infamul accident aviatic din anul 1972, în urma căruia supraviețuitorii au fost nevoiți să recurgă la canibalism pentru a supraviețui.

Aţi putea crede că faptul de a fi nevoit să îți mănânci prietenul mort pentru a rămâne în viață ar fi cea mai înfiorătoare parte a unei astfel de încercări, dar, potrivit unuia dintre supraviețuitori, v-aţi înșela.

Tragedia din Anzi: accidentul aviatic din anul 1972

În data de 13 octombrie 1972, la ora 15:35, un avion Fairchild FH-227, care decolase din capitala Uruguayului, Montevideo, s-a prăbuşit în Munţii Anzi, la graniţa dintre Chile şi Argentina. Avionul trebuia să ajungă în Santiago de Chile. La bord se aflau 45 de persoane, dintre care cinci erau membri ai echipajului. Restul de 40 erau componenţi ai echipei de rugby Christian Rugby Football Club şi câţiva membri ai familiilor jucătorilor.

Roberto Canessa a fost una dintre cele 45 de persoane care se aflau la bordul zborului nefericit atunci când acesta s-a prăbușit în Anzi. Acesta avea la acea vreme doar 19 ani şi era student la Medicină.

Dintre cele 45 de persoane aflate la bord, 16 au supraviețuit în urma prăbuşirii și au fost nevoite să consume trupurile pasagerilor morți, supraviețuind timp de 72 de nopți infernale.^{[Citeşte mai multe despre accident]}

Dar Roberto a dezvăluit o parte a calvarului care a fost cumva mai rea decât să mănânce carne de om.

„Oamenii care privesc această poveste din exterior cred că mâncatul prietenilor noștri morți a fost cea mai rea parte. Dar cea mai rea parte a fost avalanșa. Am fost îngropat de viu timp de cinci sau șase minute, crezând că mor. Am fost îngropați acolo timp de patru zile.”, a declarat Roberto.

La 17 zile de la prăbuşire, o avalanşă a acoperit resturile fuselajului, folosit ca adăpost. Supravieţuitorii au rămas blocaţi sub zăpadă timp de 4 zile, după care au reuşit să iasă.

Supraviețuitorul a continuat apoi: „Așadar, există o succesiune de evenimente care s-au întâmplat și care au făcut ca poveștile noastre să fie atât de intrigante, determinându-i pe oameni să întrebe: «Cum ați făcut asta?»”.

„Ei bine, jucători de rugby în vârstă de 19 ani, studenți, toate aceste componente au fost foarte importante pentru ca noi să construim o societate diferită. Dar acolo nu existau forțe prietenoase, am trecut de la a fi jucător de rugby la om de munte, în condiţiile în care nici măcar nu aveam zăpadă în Uruguay.”, a mai spus Canessa.

Au fost salvaţi după 72 de zile

După 72 de zile în care au trăit clipe de coşmar şi au consumat trupurile prietenilor decedaţi, cei 16 supravieţuitori au fost salvaţi. Au fost duşi de urgenţă la spital, unde au rămas internaţi o bună perioadă de timp.

Dezvăluirea lui Roberto Canessa a venit înaintea unei dramatizări Netflix a calvarului, intitulată „Societatea zăpezii” (2023)^[IMDB], care spune povestea remarcabilă a supraviețuitorilor.

Regizorul J.A. Bayona a declarat: „Am făcut interviuri extinse cu supraviețuitorii, așa că toate aceste detalii au fost luate de acolo. Urina neagră este ceva care începe atunci când corpul începe să consume organele, nu grăsimea. Așa că, de fapt, este destul de ironic pentru că ei [inițial] au decis să nu consume trupurile celor decedaţi și, în acel moment, își consumau propriile corpuri.”