Mii de terasamente și canale antice brăzdează o câmpie inundabilă din sudul Irakului, mărturii tăcute ale unui sistem agricol masiv. Timp de secole, s-a presupus că aceste structuri au fost construite de sclavii africani a căror revoltă violentă, cunoscută ca Revolta Zanj, a zguduit regiunea la sfârșitul secolului al IX-lea. Narațiunea acceptată sugera că munca istovitoare pentru crearea acestui sistem a declanșat rebeliunea, care, la rândul ei, a cauzat prăbușirea economiei locale și abandonarea terenurilor.
Un studiu arheologic recent, primul de acest fel, oferă o cronologie precisă a agriculturii din această zonă și contestă interpretarea istorică tradițională. Prin datarea directă a structurilor, cercetarea a scos la iveală faptul că sistemul agricol a fost utilizat pe o perioadă mult mai lungă decât se credea, punând sub semnul întrebării impactul real al revoltei asupra peisajului și economiei locale. Aceste descoperiri nu doar că îmbogățesc înțelegerea asupra istoriei sudului Irakului, dar subliniază și importanța unor elemente peisagistice adesea ignorate.
Secretul din spatele crestelor erodate
Câmpia inundabilă a Shatt al-Arab, fluviul format la confluența Tigrului cu Eufratul, este acoperită de aceste terasamente și creste erodate. Cele mai proeminente sunt grupuri de ridicături liniare, unele întinzându-se pe mai mult de un kilometru, aranjate în formațiuni regulate, printre care se observă rămășițele unor canale secate.
Astăzi, agricultura se limitează la o fâșie îngustă de-a lungul râului, însă aceste vestigii demonstrează o exploatare agricolă mult mai vastă în trecut. Deși nu se știe cu certitudine ce se cultiva, cel mai probabil era vorba de cereale precum orzul sau grâul, curmale sau trestie de zahăr. Relatările călătorilor și hărțile istorice indică faptul că modelul agricol modern există, în mare parte neschimbat, cel puțin din secolul al XVII-lea. Prin urmare, structurile abandonate trebuie să fi fost construite, utilizate și părăsite într-o perioadă anterioară.
Pentru a stabili o cronologie clară, în 2022 au fost excavate șanțuri în patru dintre aceste creste pentru a extrage probe de sol din interiorul lor. Folosind datarea prin luminescență stimulată optic, au putut fi analizate granulele de sol pentru a calcula cât timp a trecut de când au fost expuse ultima dată la lumina soarelui. Deoarece probele provin din miezul crestelor, data obținută indică momentul în care solul a fost depus pentru a le forma.
Revolta Zanj și narațiunea istorică
Până acum, aceste formațiuni au fost frecvent asociate, fără dovezi concrete, cu un episod istoric dramatic: Revolta Zanj. Documentele din perioada islamică timpurie descriu în detaliu această rebeliune a sclavilor, care a avut loc între anii 869 și 883 și a aruncat sudul Irakului în haos. Grupuri mari de sclavi s-au ridicat împotriva Califatului Abbasid, au jefuit orașul Basra și s-au confruntat cu armatele califului.
Identitatea rebelilor Zanj este încă dezbătută. Termenul arab „Zanj” se referea în perioada medievală la coasta Swahili din Africa de Est, dar era folosit și pentru Africa în general. Deși comerțul cu sclavi între Africa și Irak este incontestabil, dovezile genetice și logistica sugerează că mulți dintre sclavii africani proveneau, de fapt, din Africa de Vest și Centrală, prin rutele transsahariene. Este important de menționat că nu toți rebelii erau sclavi africani; printre ei se numărau și fermieri locali.
Sursele istorice oferă puține detalii despre viața sclavilor înainte de revoltă. Se știe că erau organizați în grupuri de 50 până la 500 de persoane în lagăre de muncă din câmpia inundabilă, unde erau tratați cu cruzime. Amploarea lucrărilor de terasament vizibile astăzi corespunde necesității unei forțe de muncă masive, capabilă să transporte cantități uriașe de pământ și să cultive terenurile, o muncă fără îndoială extrem de grea.
O cronologie neașteptată
Ipoteza general acceptată a fost că Revolta Zanj a cauzat un declin economic sever, inclusiv prăbușirea agriculturii. Rezultatele obținute în urma noului studiu, însă, contrazic această idee. Datarea prin luminescență arată că terasamentele analizate au fost construite după încheierea rebeliunii.
Probele datează din secolele XI, XII sau chiar XIII, la una sau două sute de ani după revoltă. Acest lucru sugerează că peisajul agricol nu a fost creat într-o singură etapă, ci a fost dezvoltat treptat, pe o perioadă lungă, probabil ca parte a ciclurilor agricole anuale. Eșantioanele datate în cadrul studiului nu reprezintă începutul activității agricole, ci mai degrabă o „imagine instantanee” a lucrărilor în desfășurare la un moment dat.
Deoarece unele dintre structuri datează de la scurt timp după revoltă, este plauzibil ca sclavii menționați în surse să fi fost implicați în etapele timpurii ale creării acestor elemente. Însă este cert că agricultura în această zonă a continuat și a prosperat pentru o perioadă semnificativă după înăbușirea rebeliunii.
Motivul pentru care o suprafață atât de vastă de teren agricol a fost în cele din urmă abandonată rămâne o întrebare deschisă, care necesită cercetări viitoare. Fie că a fost vorba de schimbări climatice, impactul unei pandemii sau transformări politice și economice, răspunsul se ascunde încă în istoria regiunii. Prin corelarea mai clară a acestor elemente de peisaj cu contextul lor istoric, arheologia adaugă o nouă dimensiune înțelegerii unui eveniment istoric major, demonstrând complexitatea proceselor sociale și economice din sudul Irakului medieval.
