În anul 2016, o deschidere colosală, de două ori mai mare decât Țara Galilor, a apărut în mod neașteptat în gheața marină din Marea Weddell, Antarctica. Fenomenul, cunoscut sub numele de polinia Maud Rise, a reapărut și în anul următor, lăsând oamenii de știință perplecși. Acum, un nou studiu dezvăluie mecanismul complex din spatele acestui eveniment spectaculos, o combinație rară de curenți puternici și un transport de sare unic.
Zonele de apă liberă înconjurate de gheață, numite polinii, nu sunt neobișnuite. Însă polinia Maud Rise a fost cea mai mare observată în ultimii 40 de ani, reapărând într-o perioadă în care se credea că încălzirea globală a pus capăt unor astfel de evenimente de mare anvergură. Misterul era cu atât mai adânc cu cât deschideri similare au fost observate în exact același loc de alte trei ori în anii 1970.
Pentru a dezlega enigma, o echipă de cercetători a apelat la ajutoare neconvenționale: foci elefanți echipate cu senzori științifici. Primele interpretări ale datelor au sugerat că polinia a fost rezultatul unui amestec de condiții oceanice neobișnuite și o furtună de proporții epice. Însă o piesă importantă din puzzle lipsea.
Ce este gaura uriașă din Antarctica
O parte a răspunsului se află într-un curent circular masiv, cunoscut sub numele de Girul Weddell. Între anii 2015 și 2018, acest curent a fost neobișnuit de puternic, aducând la suprafață un strat adânc de apă caldă și sărată în timp ce trecea peste Maud Rise, o creastă submarină de la care polinia își ia numele.
„Această ascensiune ajută la explicarea modului în care gheața marină s-ar putea topi. Dar, pe măsură ce gheața marină se topește, aceasta duce la o răcire a apei de suprafață, ceea ce ar trebui, la rândul său, să oprească amestecarea. Deci, trebuie să aibă loc un alt proces pentru ca polinia să persiste. Trebuie să existe un aport suplimentar de sare de undeva.”, a explicat profesorul Fabien Roquet de la Universitatea din Göteborg.
Acel aport suplimentar a venit printr-un proces numit transport Ekman. Datele colectate de la foci și de la flotoare autonome au arătat că, pe măsură ce curentul trecea peste creasta subacvatică, vânturile de suprafață au determinat apa să se miște într-un unghi drept față de direcția lor. Acest fenomen a creat vârtejuri turbulente care au pompat continuu sare spre suprafață, menținând apa suficient de caldă pentru a împiedica reînghețarea.
„Transportul Ekman a fost ingredientul esențial care lipsea și care era necesar pentru a crește echilibrul de sare și pentru a menține amestecul de sare și căldură către apa de suprafață,” a declarat coautorul studiului, profesorul Alberto Naveira Garabato de la Universitatea din Southampton.
Deși schimbările climatice nu sunt considerate cauza directă a poliniei Maud Rise, legătura nu poate fi ignorată. Gheața acționează ca un izolator, blocând transferul de energie și dioxid de carbon între ocean și atmosferă. Absența ei accelerează acest schimb. Mai mult, primăvara, apa liberă absoarbe mai multă lumină solară, ducând la o încălzire suplimentară. Astfel, polinia devine un microcosmos al declinului accelerat al gheții marine din sud, observat începând cu anul 2016.
Efectele unui astfel de eveniment pot fi de lungă durată. „Amprenta poliniilor poate rămâne în apă timp de mai mulți ani după formarea lor. Ele pot schimba modul în care apa se mișcă și modul în care curenții transportă căldura către continent. Apele dense care se formează aici se pot răspândi în oceanul global.” a subliniat profesoara Sarah Gille de la Universitatea din California, San Diego.
Studiul, care oferă o explicație completă pentru acest fenomen remarcabil, a fost publicat în jurnalul Science Advances.
