Imaginează-ți o dimineață de duminică, încețoșată și rece. Ești pe un vas ticsit de oameni care se întorc de la o nuntă, merg la rude sau vin obosiți de la schimbul de noapte. Auzi o sirenă. Nu ai timp să reacționezi. În mai puțin timp decât îți ia să citești acest paragraf – exact 3 minute – lumea ta se răstoarnă, apa rece te înghite, iar liniștea se așterne peste tot.
Nu este scenariul unui film, ci realitatea crudă a zilei de 10 septembrie 1989. Ziua în care nava Mogoșoaia a devenit „Titanicul Românesc”, la Cotu Pisicii, luând cu ea în adâncuri peste 200 de suflete.
Astăzi, reconstituim minut cu minut cel mai mare dezastru naval civil din istoria noastră, aducând la lumină fiecare detaliu tehnic și uman pe care timpul a încercat să-l șteargă.
Decizia de o secundă care a salvat doi copii
Teodor Neagu (57 de ani), unul dintre puținii supraviețuitori, are amintirile vii. În acea duminică, tânărul electrician de la Avicola Galați se îndrepta spre casa părintească din Grindu. Destinul a jucat o carte incredibilă. Teodor trebuia să fie însoțit de soție și de cei doi copii mici, Ionuț și Claudiu.
„Pentru că era ceață, i-am lăsat pe cei doi băieți să doarmă până mai târziu și am plecat singur la drum. Mare noroc au avut. Puteau să moară cu toții atunci”, povestește bărbatul.
Vasul a plecat la ora 8:10. Mogoșoaia era plină. Pasagerii erau un amestec tragic de cotidian: navetiști, oameni care mergeau la țară și mai multe familii care se întorceau vesele de la o nuntă.
Anatomia tehnică a dezastrului: Coliziunea de la Mila 79 şi Titanicul românesc
Tragedia s-a produs pe o ceață densă, cu vizibilitate redusă, în dreptul „bazinului nou”. Teodor Neagu își amintește că nava avea semnalele acustice pornite și naviga cu viteză mică, de doar 6-7 km/h. El stătea pe hol când a auzit sirena.
„Mi-am dat seama că ceva nu este în ordine… Am ieșit pe punte. Atunci am observat cum vine spre noi un împingător. Mi-am dat seama că ne vom ciocni și am sărit pe barja lor. Lângă mine mai era un consătean, Maricel Tulceanu. Așa ne-am salvat. Nici măcar nu m-am udat.”, a mai spus Neagu.
Ce s-a întâmplat în spatele perdelei de ceață? Teodor are o teorie clară: din spatele unui cargou care staționa pe malul stâng, a ieșit brusc convoiul bulgăresc. Nu era un simplu vaporaș, ci un colos: împingătorul Petar Karamincev (comandant Gheorghi Petrov Anghelovski) manevra 6 barje dispuse pe două rânduri. Convoiul avea o lungime totală de 191 metri, lățimea de 37,50 metri și transporta 9.800 de tone de minereu de fier spre portul Russe.
Datele exacte ale impactului (conform volumului „Amintiri despre o flotă pierdută”):
- Locul impactului: 36,85 metri de geamandura roșie (mila 79).
- Violența șocului: nava românească a fost împinsă în amonte cu 51,44 metri. Întregul convoi bulgăresc a fost reculat cu 25 de metri.
- Mogoșoaia a fost lovită în plin în zona clasei I, s-a aplecat, a revenit scurt, apoi s-a răsturnat pe catarg și s-a scufundat în zgomot de fiare contorsionate.
O familie distrusă și întrebarea sfâșietoare a mamei
Salvat de o șalupă, Teodor a ajuns acasă la părinți. Îmbrățișarea lor a fost scurtă. Mama l-a întrebat printre lacrimi: „Unde este sora ta, Maria?”
Sora lui, Maria (44 de ani), se afla și ea pe vas. „Trebuia să vină și ea acasă”, i-au spus părinții. Acela a fost momentul când Teodor a realizat că, deși el trăia, sora lui murise alături de ceilalți pasageri.
„Fluviul Morții”: cadavre în ancore și săteni cu topoare
Urmările au fost apocaliptice. Autoritățile au oprit circulația pe Dunăre noaptea, pentru ca trupurile să nu fie duse la vale de curent.
Nicolae Giurgiuvanu, comandantul navei Moldova care a ajutat la recuperare, descrie scene de coșmar: „Mergeam cu bărcile după noi pentru a aduna cadavrele… Unii s-au mai agățat în ancore, întrucât nu-i vedea nimeni.”
Operațiunea de scoatere a epavei a fost extrem de dificilă din cauza curentului puternic. Scafandrii nu puteau coborî, așa că s-au improvizat două cuști metalice de șantier pentru a ajunge la epavă. Când au încercat să ridice nava cu două remorchere, din ea au început să iasă alte cadavre.
Durerea s-a transformat în furie. Sătenii din Grindu îi așteptau pe marinari cu topoarele, vrând să se răzbune pe orice uniformă.
„De frică, debarcam pasagerii pe mal la Grindu și noi mergeam să înnoptăm pe celălalt mal”, povestește Giurgiuvanu.
În satul Grindu (Pisica), nu exista familie fără morți. Portul era plin de sute de sicrie și cruci, cu corturi separate pentru adulți și pentru cei aproximativ 20 de copii decedați. Imaginea era completată de nava care a înlocuit Mogoșoaia: un marinar își amintește că săptămâni întregi a transportat doar coșciuge și alimente pentru pomeni. „Aveam numai oameni în negru pe navă”.
Teoria alternativă: „Ar fi trebuit să intre cu prova”
Comandantul Giurgiuvanu are o ipoteză tehnică tulburătoare despre cum ar fi putut fi evitat carnagiul. Acesta crede că a fost o greșeală de pilotaj a comandantului de pe Mogoșoaia, care a încercat să evite impactul în ultimul moment.
„Cea mai bună variantă ar fi fost să intre direct cu prova în convoi. Șocul ar fi fost mare, și-ar fi spart câțiva capul, dar nu ar fi fost morți. Navele sunt mai puternice în partea din față… Așa, a fost lovită la centru, răsturnată și apoi încălecată de barjă.”, a spus comandantul.
Lista neagră: echipajul șters de pe fața pământului
Puțini știu că Mogoșoaia era considerată o navă cu ghinion. Mai avusese două accidente: în anul 1982 (coliziune cu nava sovietică Volga) și în 1988 (lovirea unui ponton). A treia oară a fost fatal.
Din echipajul navei, un singur om a supraviețuit: Daniel-Laurențiu Nenciu. Restul au pierit la datorie:
- Ion Postolache (comandant)
- Emil Ilicenco (ofițer pilot)
- Gheorghe Manole (mecanic-șef)
- Laurențiu Nenciu (șef de echipaj)
- Daniel Sava și Remus Badiu (marinari)
- Gigel Anghel și Eugen Lazăr (motoriști)
- Ioniță Hodorogea (electrician)
- Dan Coadă (ajutor mecanic)
Mușamalizarea, cei 25 de lei și ceasul încremenit
Regimul comunist a tratat tragedia cu o răceală inumană.
- Presa: O singură știre mică, fără poză, fără numele navei, ascunsă în josul paginii sub titlul „Accident naval pe Dunăre”.
- Securitatea: Satul era plin de „ochi albaștri” care supravegheau oamenii disperați ce îl strigau pe Ceaușescu.
- Bilanțul: Oficial 169 de morți (din care s-au salvat 18). Neoficial (cărți și martori): 223 de morți, mulți fiind pasageri fără bilet.
- Despăgubirea: Familiile au primit suma derizorie de 25 de lei.
Justiția a fost la fel de impotentă. Comandantul bulgar Anghelovski a stat doar 2 luni în închisoare în România. A fost extrădat și nu a mai făcut nicio zi de pușcărie, deși în anul 1993 a fost condamnat în lipsă la 10 ani pentru distrugere.
Astăzi, în cimitirul din Grindu, la baza unei cruci ridicate pentru o familie întreagă, stă mărturia mută a acelei zile: un ceas de piatră. Limbile lui sunt încremenite pe vecie la ora 8:20. Ora la care o navă, un sat și sute de destine au fost înghițite de ceață.
