Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit tratamentul pentru cancer şi că orice formă a bolii va putea fi eradicată.

Tratamentul pentru cancer, denumit CF33, poate distruge orice tip de cancer dintr-un vas Petri şi a micşorat tumorile şoarecilor de laborator. [DailyMail]

Expertul profesor Yuman Fong, specializat în studiul cancerului, lucrează la noul tratament, care a fost dezvoltat de o companie australiană de biotehnologie, Imugene.

„Există indicii care ne arată că virusurile pot distruge cancerul. Un exemplu este la începutul anilor 1900, când oamenii s-au vaccinat împotriva rabiei, iar celulele canceroase au intrat în remisie”, declară profesorul Fong.

Problema era că în acea perioadă toxicitatea virusurilor nu putea fi controlată.

Dacă virusurile puteau ucide cancerul, era clar că şi viaţa omului era pusă în primejdie.

tratament cancer2
Profesorul Fong, în timpul unei conferinţe pe tema CF33

Specialiştii speră ca tratamentul să fie testat pe pacientele cu cancer mamar, printe alţi oameni care suferă de teribila boală, în 2020.

Şi alte virusuri au fost eficiente în tratamentul cancerului.

Unul din ele, care produce răceala, a fost transformat în tratament pentru cancerul de creier, de către savanţii americani.

Cancerul unor pacienţi a dispărut în câţiva ani, dar apoi a revenit. În cazul altora, tumorile s-au redus considerabil.

Există însă temeri că un virus toxic, eficient în eradicarea cancerului, ar putea ucide şi un om.

Publicitate

Profesorul Fong a spus că variola vacii – care a protejat oamenii de variolă în urmă cu 200 de ani – este inofensivă pentru oameni.

tratament cancer1
Tratamentul va fi injectat direct în tumorile canceroase, care vor fi distruse

Cum funcţionează tratamentul pentru cancer CF33

Prin combinarea variolei vacii cu alte virusuri, se obţine un tratament care ar putea distruge cancerul.

• CITEŞTE ŞI:  Câți sateliți sunt în prezent pe orbita Pământului? Numărul lor este îngrijorător de mare

Practic, virusul ar infecta celule bolnave, care ar „exploda”.

Sistemul imunitar ar fi apoi avertizat şi ar duce la distrugerea restului de celule canceroase din corp, ducând la eradicarea bolii.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.