Un trib indigen, constituit din aproximativ 200 de persoane, care nu au avut niciodată contact cu lumea exterioară, a fost descoperit în pădurea amazoniană în Brazilia, aproape de graniţă cu Peru.

Imaginile surprinse din aer înfăţişază mai multe aşezări umane şi zone agricole adiacente acestora. Acest trib face parte dintr-un număr mic de triburi care trăiesc în izolare voluntară în regiunile adânci și îndepărtate ale pădurii amazoniene. Triburile sunt cunoscute sub numele de „necontactate” sau „necontactate recent” deoarece nu au avut contact sau au avut doar contact limitat cu lumea exterioară.

Judecând după colibe şi starea plantaţiilor de porumb, banane şi alune, comunitatea ocupă zona respectivă de circa un an. Acest lucru a fost constatat de către specialiştii de la Funai, o fundaţie care se ocupă de studierea şi protejarea triburilor indigene.[1]

Conform FUNAI (Fundația Națională a Indigenilor), tribul din jungla amazoniană aparţine comunităţii Pano lingvistice, despre care se ştie că trăieşte în regiunea Javari. Specialiştii sunt de părere că în regiune există aproximativ 3.000 de persoane care fac parte din 16 triburi indigene izolate. Rezervația în care trăiesc aceşti oameni acoperă o suprafață de aproximativ 85.000 de kilometri pătrați.

tribul indigen din jungla amazoniană
Fotografie cu o parte din membrii tribului necunoscut

Autorităţile braziliene interzic contactul populaţiei generale cu triburile indigene, care nu au avut contact cu lumea exterioară. Există riscul că acestea s-ar putea îmbolnăvi de o boală pentru care nu au dezvoltat imunitate.

Supravegherea populaţiei indigene

Pentru a se asigura că membrii tribului sunt în siguranţă şi a cerceta modul în care aceştia trăiesc, autorităţile supraveghează zona folosind drone care survolează şi supraveghează regiunile în care trăiesc indigenii.

• CITEŞTE ŞI:  Ce este argintul viu și cum se foloseşte în extragerea aurului?

Acest mod de a limita interacţiunea a adus rezultate importante, însă şi momente inedite.

În anul 2007, un astfel de aparat care survola zona în care se afla un trib, a fost observat de către indigeni. Tribul nu era cunoscut până la acel moment. La zărirea aparatului bizar, femeile şi copiii din trib s-au retras. Au rămas bărbaţii, care au scos arcurile şi au început să atace drona.

tribul indigen din jungla amazoniană
Momentul în care drona a fost atacată de indigeni

Autorităţile au decis ca în continuare să nu intre în contact cu membrii tribului şi să le ofere autonomie completă. Deşi, pe hârtie, aceste comunităţi par a fi protejate, în realitate lucrurile nu stau tocmai astfel.

Presiunie exercitate de companiile de turism, producătorii de cherestea sau traficanţii de droguri reprezintă un pericol la adresa acestor triburi.

De ce aleg să trăiască izolaţi aceşti oameni

Pentru triburile necontactate, izolarea este o alegere și o strategie de supraviețuire. În trecut, contactul cu lumea exterioară, inclusiv cu exploratorii, coloniștii și misionarii, a avut consecințe devastatoare pentru populațiile indigene, de la boli la violență și la pierderea teritoriilor lor. Prin urmare, multe triburi au ales să rămână izolate pentru a se proteja de aceste pericole.

Publicitate

Informaţiile despre aceste triburi necontactate nu sunt foarte multe. În primul rând, contactul cu ele este restricționat, iar interacțiunea poate pune în pericol sănătatea și siguranța lor. Cu toate acestea, cercetătorii și organizațiile care lucrează pentru a proteja drepturile indigene continuă să monitorizeze și să documenteze activitatea triburilor, în încercarea de a înțelege și proteja modurile lor de viață tradiționale și de a asigura respectarea drepturilor lor.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.