De milenii, oamenii și-au îngropat morții, însă natura oferă și alte modalități de a transforma cadavrele. În Tibet, păsările de pradă joacă un rol central în ritualurile de „Înmormântări în cer”, iar în alte culturi, cum ar fi în tradiția zoroastriană, s-au ridicat Turnurile tăcerii (sau „dakhma”), locuri unde morții erau lăsați pradă vulturilor.
De ce au oferit oamenii trupurile celor decedați vulturilor timp de peste 3.000 de ani? Acest ritual funerar era văzut ca o formă de purificare: fără acest proces, cadavrul ar fi vulnerabil la contaminare din partea demonilor sau spiritelor rele. Pentru a evita acest pericol, morții erau așezați în turnuri speciale, numite dakhma, unde erau expuși elementelor și păsărilor necrofage.
Poate părea un proces îndelungat și dezordonat, dar un studiu realizat la Forensic Anthropology Research Facility din Texas (SUA) a demonstrat că vulturii pot scheletiza un cadavru în doar cinci ore. Spre comparație, într-un sicriu, acest proces ar dura în jur de cinci ani. Vulturii sunt, așadar, extrem de eficienți.[sursa]
Turnurile tăcerii: practici funebre ce durează de milenii
La fel ca „Înmormântările în cer”, Turnurile Tăcerii oferă o alternativă ecologică la înmormântările moderne, care în Statele Unite ocupă aproximativ 404.685 de hectare de teren și necesită 1,6 milioane de hectare de pădure pentru producția de sicrie în fiecare an. În plus, trupurile îmbălsămate introduc anual circa 3 milioane de litri de fluid de îmbălsămare în sol, o potențială sursă de poluare.
Această practică zoroastriană datează de cel puțin 3.000 de ani. Pentru zoroastrienii ortodocși, înhumarea este o formă de necinste față de decedați, fiind considerată în trecut chiar o pedeapsă pentru cei răi, deoarece împiedica sufletul să se înalțe, condamnându-l la „subpământ”.
Deși mai există comunități zoroastriene, cunoscute sub numele de parși, numărul dakhma-urilor a scăzut drastic, întrucât practica a fost interzisă în multe regiuni. Chiar și în locurile unde încă este permisă, Turnurile Tăcerii se confruntă cu o altă problemă: scăderea populației de vulturi.
Dispariția tradiției
„Expansiunea rapidă a metropolei Karachi a făcut ca un dakhma, cândva situat la marginea orașului, să fie acum înconjurat de cartiere dens populate, iar vulturi nu au mai fost văzuți aici de peste 25 de ani. Cadavrele se usucă rapid sub soarele arzător al Sindh-ului, dar nu mai sunt curățate de vulturi, iar groapa turnului nu mai poate face față numărului mare de corpuri”, conform Enciclopedia Iranica.[sursa]
Pentru occidentali, poate părea un ritual șocant, deoarece înhumarea a devenit norma. Totuși, dakhma-urile pot fi privite ca o soluție ecologică, oferind un act final de caritate prin hrănirea vulturilor și asistarea sufletului în călătoria sa către cer. Într-o lume în care populația globală a depășit 8 miliarde, poate că ar trebui să acordăm o atenție mai mare practicilor funerare ecologice, cum ar fi compostarea umană.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
