Ultimii ani ai lui Traian Vuia, prezentaţi în presa de atunci: bolnav, sărac, ajuns să fie ignorat de contemporani

Traian Vuia s-a născut în data de 17 august 1872, în staul Surducu Mic, din comuna care astăzi îi poartă numele, în judeţul Timiş, părinții săi fiind preotul Simion Popescu și Ana Vuia.

Din fragedă copilărie, Traian Vuia a demonstrat o fascinație irezistibilă pentru mecanica aplicată și fizică, pasiune ce s-a manifestat încă din timpul cursurilor primare și secundare. La vârsta de doar zece ani, a asistat cu entuziasm la primele demonstrații aviatice, eveniment care a declanșat o pasiune arzătoare pentru zmeie. Cu o curiozitate debordantă, Vuia observa cu atenție detaliile construcției lor, încercând totodată să le perfecționeze prin propriile sale experimente.

Ajuns la liceu, tânărul Vuia a aprofundat cunoștințele de fizică și mecanică, depășind stadiul de simplu constructor de zmeie. Îşi dorea să demistifice principiile zborului, investigând forțele care acționează la lansarea și menținerea aparatului în aer, precum și condițiile necesare pentru atingerea echilibrului. Dorința sa era nu doar de a înțelege zborul, ci și de a controla aparatul, de a-l manevra după propria voință, făcându-l să danseze prin văzduh.^[sursa]

Traian Vuia, primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul

Astfel, încă de la o vârstă fragedă, Traian Vuia a dat dovadă de o minte analitică și de o curiozitate debordantă, calități care aveau să-l propulseze către statutul de pionier al aviației românești și mondiale. Pasiunea sa pentru zbor, alimentată de o dorință arzătoare de cunoaștere și control, l-a condus spre realizări remarcabile, contribuind semnificativ la evoluția aviaţiei.

Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat.

Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. De atunci a fost scoasă în evidență și propagată ideea că Vuia a reușit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, „la bord”, fără „ajutor extern”.

În ciuda succesului său, a avut parte de un destin nemeritat.

Traian Vuia, bolnav, sărac şi aproape uitat de compatrioţi

Un fragment din cotidianul Curentul, publicat în anul 1938 relatează câteva aspecte despre situaţia lui Traian Vuia.

“În Franța, la Garches, trăiește în condițiuni exceptional de modeste Traian Vuia, întâiul viețuitor care s-a înălțat în avion de la pământ, în anul 1906.

Traian Vuia, român din Banat, a fost cel care pentru întâia oară a decolat cu aparatul său la Longchamps în primăvara anului 1906 şi astfel a stabilit experimental, după nesfârşite cercetări, calcule şi încercări principiul zborului modern. Înainte de fraţii Wright, de Santos Dumont, care se lansau cu avioanele construite de ei din înălţimi, prin catapult, Traian Vuia a decolat pe pământ şes şi s-a ridicat de-a dreptul în aer. (…)

În februarie 1903 inventatorul român adresase un memoriu Academiei de Ştiinţe de la Paris, în care vorbea despre posibilitatea zborului avionului «Plus lourd que l’air». Însă comisiunea Academiei a considerat această soluție «ca o himeră născută din creieri bolnavi».

În luna Iulie 1907, revista «L’aerofile» de la Paris scria: «Aeroplanul Vuia No. 1, nu trebuie să se uite, a fost experimentat public înaintea tuturor aparatelor actuale, la începutul lunei Februarie 1906».

La 19 August 1907 Vuia se ridică până la 24 metri, în timp ce Blériot se pregătea să zboare pentru prima oară la 5 Septembrie1907, iar Farman la 30 Septembrie al aceluiași an.

Astăzi Traian Vuia are 67 de ani și este bolnav. Întrebarea logică ce se impune oricărui român este dacă Ministerul Aviaţiei n-ar avea datoria să realizeze cât mai curând intenţia de a îndulci poate ultimele luni de viaţă, ale inventatorului bănăţean, acordându-i o rentă viageră, pe care fără îndoială că Traian Vuia o merită, ca un slab semn de recunoştinţă din partea ţării sale”.

Moartea lui Traian Vuia

În anul 1946, locuind la Paris, Traian Vuia a căzut la pat, cu mâna şi piciorul stâng paralizate.

“Am fost greu bolnav, dar graţie îngrijirilor care mi s-au dat de soţii Ciolan, sunt pe cale de restabilire. Mă bucur şi acum de creştineasca lor îngrijire şi ospitalitate. Sunt pentru mine adevăraţi părinţi, pentru că numai graţie îngrijirii lor sunt încă în viaţă şi pot mulţumi lui Dumnezeu că lucrurile s-au putut aranja în felul acesta. Marioara Ciolan în special este o femeie rară, cum poate numai în Banatul nostru se mai găsesc.”, mărturisea Traian Vuia într-o scrisoare adresată prietenului său Caius Brediceanu, în data de 14 iunie 1946, referindu-se la Pierre (Petru) Ciolan, fost consul al României la Paris.

La 27 mai 1946, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În anul 1950, cu sprijinului autorităților de la București, Traian Vuia a fost adus în ţară de către Petru Ciolan. Era grav bolnav şi în scurt timp a închis ochii pentru totdeauna.

Traian Vuia a murit în data de 3 septembrie 1950, la Bucureşti. Avea 78 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu, din Capitală.

„Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă știu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanță are cine a făcut aceste lucruri, important este că ele există.”, spunea Traian Vuia.