Un craniu mumificat neobișnuit, păstrat într-un muzeu elvețian de peste un secol, a fost în sfârșit descifrat, iar povestea sa este complet diferită față de ceea ce se credea. Considerat mult timp a fi al unui bărbat incaș, capul aparține de fapt unui individ dintr-o altă cultură, care a suferit modificări craniene extreme și o tentativă de chirurgie pe creier, probabil în scopuri ritualice.
Noua analiză, publicată în International Journal of Osteoarchaeology, își propune să plaseze individul în contextul său arheologic și să „îi redea istoria locală”, după cum subliniază cercetătorii.
„Aceste rămășițe nu sunt doar oase dintr-o colecție antropologică. Sunt rămășițele unor indivizi în sine.”, a declarat pentru Live Science muzeologul și istoricul de artă Claire Brizon de la Muzeul Cantonal de Arheologie și Istorie din Lausanne, Elveția.
O nouă istorie pentru vechiul cap mumificat de 350 de ani
Capul mumificat, care include piele, față, craniu, maxilar și o parte din gât, prezintă două caracteristici remarcabile. Partea superioară a capului are o formă aproape conică, rezultatul unei „deformări craniene” deliberate, o practică realizată în copilărie prin legarea strânsă a capului pentru a-i modela forma.
Mai mult, craniul poartă urmele unei tentative de trepanație – procesul de găurire a osului cranian. Totuși, inciziile adânci nu au perforat complet craniul și nu există semne de traumatism care să justifice o astfel de intervenție. Acest detaliu i-a condus pe cercetători la concluzia că procedura ar fi putut avea un scop ritualic sau social.
Studiul a scos la lumină și traseul artefactului. Donat muzeului în 1914 de un colecționar elvețian, capul a fost obținut din Bolivia în anii 1870. O notă atașată îl identifica drept incaș, însă tipul specific de deformare craniană este un indiciu clar că bărbatul, care a murit acum cel puțin 350 de ani, era de fapt un membru al tribului Aymara, un grup indigen din Anzii bolivieni.
Această ipoteză este susținută și de locația menționată în notă, o zonă cunoscută astăzi ca fiind locuită de comunități Aymara. Cel mai probabil, capul a fost prelevat dintr-un „chullpa”, un turn funerar de piatră specific regiunii, și a fost mumificat natural de climatul rece și uscat.
Un cap mumificat între ritual și mister
O prioritate a echipei a fost utilizarea exclusivă a metodelor neinvazive. Deoarece defunctul nu și-a putut da consimțământul, era crucial ca tehnicile de analiză să fie respectuoase.
„Testele distructive, precum analiza izotopică sau ADN, ar putea oferi rezultate mai precise, dar această decizie ar trebui să revină comunităților legate de el”, a explicat antropologul Claudine Abegg de la Universitatea din Geneva, autoarea principală a studiului.
Deocamdată, capul rămâne în colecția muzeului, fără a fi expus publicului, iar instituția este deschisă discuțiilor privind o eventuală repatriere.
Julia Gresky, paleopatolog la Institutul Arheologic German, care nu a fost implicată în studiu, a remarcat că o combinație între deformarea craniană și o tentativă de trepanație este extrem de rară. Aceasta susține ipoteza unui scop ritualic, însă misterul rămâne: de ce operația nu a fost finalizată?
„Poate că persoana a spus: «Îmi pare rău, dar nu mai vreau»”, a speculat Gresky.
În final, povestea acestui cap mumificat este mai mult decât o corectură istorică. Aceasta reflectă o schimbare esențială în modul în care știința modernă privește trecutul: cu un respect profund pentru individ și cu o responsabilitate etică de a folosi tehnologia nu doar pentru a descoperi, ci și pentru a reda demnitatea celor ale căror istorii au fost mult timp tăcute.
