Într-o peșteră din Israel, arheologii au scos la lumină ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai vechi situri funerare cunoscute, o descoperire ce transformă înțelegerea noastră asupra originilor comportamentului uman. Rămășițe vechi de aproximativ 100.000 de ani, așezate cu grijă în morminte alături de obiecte ritualice, sugerează că primii oameni aveau o viață spirituală și simbolică mult mai complexă decât se credea.
Descoperirile din peștera Tinshemet, publicate recent într-o revistă academică de prestigiu, consolidează cercetări anterioare și oferă o perspectivă fără precedent asupra modului în care strămoșii noștri își onorau morții și, posibil, contemplau concepte precum viața de după moarte, conform phys.org.
„Este o inovație revoluționară uimitoare pentru specia noastră. De fapt, este prima dată când începem să observăm acest comportament.”, a declarat Yossi Zaidner, codirector al săpăturilor și profesor de arheologie la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Mai mult decât supraviețuire: dovezile unui ritual străvechi
Echipa de arheologi, care lucrează în situl Tinshemet din anul 2016, a descoperit rămășițele a cinci indivizi datând din urmă cu 100.000-110.000 de ani. Scheletele nu erau pur și simplu abandonate, ci așezate intenționat în gropi, în poziție fetală – o postură clasică de înmormântare.
Ceea ce îi fascinează pe arheologi sunt obiectele găsite alături de rămășițe: pietricele de bazalt, fragmente de ocru (un pigment roșiatic obținut din roci bogate în fier) și rămășițe de animale. Aceste artefacte, unele aduse de la sute de kilometri distanță, nu aveau o utilitate practică evidentă în viața de zi cu zi, ceea ce i-a determinat pe experți să creadă că jucau un rol central în ceremonii funerare.
„Aici vedem un set de comportamente foarte complexe, care nu au legătură doar cu hrana și supraviețuirea”, a explicat Zaidner. Peste 500 de fragmente de ocru roșu și portocaliu, create prin încălzirea rocilor la temperaturi specifice, demonstrează că acești oameni dețineau cunoștințele tehnice pentru a crea obiecte decorative și simbolice.
O capsulă a timpului, păstrată într-o peșteră din Israel
Peștera Tinshemet este o deschizătură întunecată într-un deal din centrul Israelului, un loc pe care Zaidner îl consideră „unul dintre cele trei sau patru situri cele mai importante pentru studiul evoluției umane din Paleolitic”.
Importanța sa este amplificată de starea excepțională de conservare. Potrivit lui Christian Tryon, profesor la Universitatea din Connecticut care nu a fost implicat în studiu, cenușa provenită de la incendii frecvente, probabil ritualice, s-a amestecat cu calcarul acid și precipitațiile, creând condiții chimice perfecte pentru conservarea oaselor, uneltelor și ornamentelor. Unul dintre schelete era într-o stare atât de bună, încât arheologii au putut observa degetele împletite, cu mâinile strânse sub cap.
Excavarea sitului este un proces meticulos. Folosind unelte delicate, asemănătoare celor stomatologice, echipele de arheologi vor avea nevoie de ani de zile pentru a scoate la lumină toate secretele peșterii. La intrare, craniul unui om timpuriu iese lent din sedimente, o mărturie tăcută a timpului îndelungat necesar pentru a-l elibera complet.
Confirmarea unui model și controversele din domeniu
Descoperirile de la Tinshemet sunt cruciale deoarece confirmă observații mai vechi, dar mai puțin certe, din alte două situri din nordul Israelului – peșterile Skhul și Qafzeh, excavate cu zeci de ani în urmă, când tehnicile arheologice erau mai puțin precise.
„Au existat atât de multe incertitudini cu privire la aceste situri, dar acest lucru confirmă că este un model cunoscut și că datele sunt cu adevărat precise”, a afirmat Tryon. Astfel, Tinshemet ajută la consolidarea ideii că practicile funerare complexe au început să se răspândească în această perioadă, marcând o schimbare fundamentală în modul în care primii oameni își tratau morții.
Dezbaterea, însă, nu este încheiată. Unii cercetători susțin că înmormântările intenționate ar putea fi chiar mai vechi. În Africa de Sud, specia Homo naledi, un văr îndepărtat al Homo sapiens, ar fi putut să-și depună morții în peșteri încă de acum 200.000 de ani, însă mulți arheologi consideră dovezile controversate și insuficiente.
Un teritoriu marcat de strămoși
În antichitate, regiunea actuală a Israelului era o punte strategică între neandertalienii din Europa și Homo sapiens din Africa. Experții cred că diverse grupuri de hominini au interacționat și chiar s-au încrucișat aici. Deși cele două schelete complete de la Tinshemet sunt încă în studiu, nu este clar dacă aparțin neandertalienilor, Homo sapiens sau unei populații hibride.
Acest amestec a creat un mediu propice pentru schimbul de cunoștințe și pentru exprimarea identității. Potrivit lui Zaidner, în această perioadă apar primele dovezi de bijuterii primitive sau picturi corporale – posibile modalități de a trasa granițe vizibile între „noi” și „ei”.
Israel Hershkovitz, antropolog și codirector al sitului, subliniază că apariția cimitirelor în preistorie simbolizează „un fel de teritoriu”. Această revendicare a unui pământ în care sunt îngropați strămoșii, spune el, este un concept cu rezonanțe puternice în regiune chiar și astăzi. „Este un fel de revendicare pe care o faci vecinilor, spunând «acesta este teritoriul meu, această bucată de pământ aparține tatălui meu și strămoșilor mei»”.
