În timp ce majoritatea dintre noi ne grăbim să cumpărăm cel mai nou hardware pentru a rula cele mai recente jocuri, guvernele și organizațiile mari se agață de tehnologii vechi pentru perioade surprinzător de lungi. Gândiți-vă doar că armata americană a renunțat de curând la dischete pentru controlul arsenalului nuclear, iar sistemele de trafic aerian din SUA încă se bazează pe o combinație de tehnologie retro pentru a aduce la sol avioane pline de pasageri.
Un computer din 1977, aflat la 25 de miliarde de km de Pământ, încă funcționează
Cu toate acestea, cel mai vechi computer al guvernului american care încă funcționează depășește cu mult vechimea Windows 95. A fost creat în anul 1977, la scurt timp după inventarea dischetei, iar motivul pentru care este încă în uz este simplu: funcționează remarcabil de bine și este practic imposibil de actualizat, aflându-se la peste 25 de miliarde de kilometri (167 de unități astronomice) de Pământ.
După cum probabil ați ghicit, aceste computere antice se află la bordul legendarelor sonde spațiale Voyager. Lansate în anul 1977, fiecare sondă este echipată cu șase computere – câte două din trei tipuri diferite, pentru redundanță. Acestea sunt Sistemul de Comandă a Computerului (CCS), Sistemul de Date de Zbor (FDS) și Sistemul de Control al Atitudinii și Articulației (AACS), toate construite de General Electric după specificațiile Laboratorului de Propulsie Jet (JPL) al NASA.
Viteza acestor computere este, după standardele actuale, aproape comică, chiar și fără a lua în calcul cele peste 23 de ore necesare unui semnal să ajungă de pe Pământ la navă. „Ceasul principal funcționează la 4 MHz, dar ceasul procesorului rulează la doar 250 KHz. O instrucțiune tipică durează 80 de microsecunde, adică aproximativ 8.000 de instrucțiuni pe secundă.”, explică NASA. Pentru a pune asta în perspectivă, un smartphone modern execută peste 14 miliarde de instrucțiuni pe secundă.
Însă problema reală nu este viteza, ci memoria. În total, fiecare navă spațială poate stoca aproximativ 68 de kilobiți pe un magnetofon digital cu 8 benzi. Aceasta este dimensiunea unui singur fișier JPEG de calitate medie. Cu acest spațiu infim, NASA reușește să recupereze date științifice valoroase de dincolo de heliosferă.
Secretul? Computerele scriu constant date noi peste cele vechi, imediat ce acestea din urmă au fost transmise înapoi pe Pământ. Așa am primit imaginile fabuloase ale planetelor și ultima fotografie a sistemului nostru solar înainte ca Voyager să-și închidă camerele pentru a economisi energie.
Deși hardware-ul a rămas neschimbat de la lansare, software-ul a beneficiat recent de o actualizare de la distanță, demnă de un film SF. Când Voyager 1 a început să transmită date corupte și fără sens, inginerii NASA au realizat că o porțiune din software-ul sistemului de date de zbor (FDS) era afectată.
„Nefiind în măsură să repare fizic cipul, echipa a decis să plaseze codul afectat în altă parte a memoriei FDS. Dar niciun loc nu era suficient de mare pentru a stoca secțiunea de cod în întregime”, detaliază NASA. Soluția a fost genială: „au conceput un plan pentru a împărți codul afectat în secțiuni și a stoca aceste secțiuni în locuri diferite din FDS”, ajustându-le pentru a funcționa ca un întreg.
După trimiterea instrucțiunilor și o așteptare tensionată de 22,5 ore, echipa a confirmat că reparația a funcționat, iar Voyager 1 a început din nou să trimită date clare. Misiunea este preconizată să continue, cu opriri treptate ale instrumentelor, până în anii 2030. De acolo, Voyager, purtând unul dintre cele mai vechi computere funcționale, își va continua călătoria tăcută prin imensitatea spațiului, o mărturie a ingeniozității umane.
