Angelina Jolie este considerată una dintre cele mai bune actriţe din istoria cinematografiei şi, pe lângă aceasta, americanca este apreciată ca fiind o mamă model – atât naturală cât şi adoptivă -, o femeie completă, iar acţiunile ei caritabile şi pacifiste o propulsează tot mai mult către „loja” femeilor cu adevărat influente la nivel mondial în istoria omenirii. 

Angelina Jolie 2014 hd

Ultimul discurs ţinut de partenera de viaţă a lui Brad Pitt a fost probabil printre cele mai reuşite, cuvintele rostite de frumoasa actriţă fiind savurate la maxim şi foarte apreciate de către audienţă. După încheiere, laudele au început să vină din toate colţurile lumii.

„Există o epidemie globală a violenţei împotriva femeilor – atât în zonele de conflict, cât şi în societăţile în care guvernează pacea – şi aceasta încă este tratată ca o infracţiune neînsemnată sau ca o prioritate minoră.

Femeile şi fetele poartă greul extremiştilor, care le tratează absolut barbar. Acest lucru este legat direct de eşecul nostru global în a preveni şi a pune capăt tuturor conflictelor în lume, ceea ce cauzează suferinţe în rândul oamenilor la un nivel fără precedent.

Avem nevoie de politici pentru securitate pe termen lung care să fie create special pentru femei, axate pe femei şi executate de femei… şi nu în detrimentul bărbaţilor sau în locul bărbaţilor… ci alături de bărbaţi.

Nu există niciun pilon de stabilitate mai bun decât o femeie puternică, liberă şi educată. Şi nu există nimic care să inspire mai mult decât un bărbat care respectă şi apreciază o femeie.” – este discursul tinut de Angelina Jolie la African Union Summit.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.