Un nou studiu dezvăluie că economia Britaniei nu s-a prăbușit după plecarea romanilor

O nouă analiză a sedimentelor poluate dintr-un râu antic contrazice o teorie istorică de lungă durată, demonstrând că economia industrială a Britaniei nu s-a prăbușit după retragerea Imperiului Roman. Dimpotrivă, producția a continuat timp de secole și a cunoscut chiar o renaștere semnificativă în timpul epocii vikingilor, rescriind astfel povestea așa-numitelor „Epoci Întunecate”.

Descoperirea, rezultatul unei colaborări între universitățile din Cambridge, Nottingham și alte instituții, pune sub semnul întrebării ideea că plecarea legiunilor romane în jurul anului 400 d.Hr. a aruncat instantaneu Britania într-o perioadă de declin economic și stagnare culturală.

O arhivă industrială de 1.500 de ani arată că economia Britaniei nu s-a prăbușit

Cercetătorii și-au concentrat eforturile asupra orașului romano-britanic Aldborough din North Yorkshire, un important centru metalurgic în timpul ocupației romane. Echipa a extras o carotă de sedimente de cinci metri dintr-un fost canal de râu, aflat în inima activității industriale din acea perioadă. Spre deosebire de alte metode, această probă a oferit o înregistrare directă și continuă a poluării cu metale, precum plumbul și fierul, pe o perioadă de peste 1.500 de ani.

Analiza straturilor de poluanți a relevat că, deși romanii au plecat, producția de metale nu s-a oprit brusc. Activitatea a continuat pe parcursul secolelor al V-lea și al VI-lea, topirea fierului înregistrând chiar o creștere.

Adevăratul vinovat: ciuma, nu politica

Un declin abrupt al producției a avut loc abia între anii 550 și 600 d.Hr. Oamenii de știință leagă această prăbușire nu de plecarea romanilor, ci de o serie de pandemii devastatoare. Dovezile ADN din cimitirele din apropiere confirmă că ciuma bubonică, și posibil variola, au lovit estul Angliei în anii 540, coincizând perfect cu întreruperea activității metalurgice la Aldborough.

Studiul sugerează că tehnicile de producție stabilite sub dominația romană, inclusiv folosirea cărbunelui, au persistat timp de secole, formând „insule” de reziliență industrială în Britania post-romană.

Renașterea din Epoca Vikingilor

După criza de la mijlocul secolului al VI-lea, datele indică o reluare a prelucrării metalelor la Aldborough spre sfârșitul secolului al VIII-lea. Activitatea a atins un nou vârf în epoca vikingilor, între secolele al VIII-lea și al X-lea, când producția de fier și plumb a înflorit din nou. Această creștere pare să fie legată de noi centre de putere regală și de facilitarea comerțului regional.

Carota de sedimente a continuat să surprindă și ciclurile economice ulterioare. O creștere a producției în secolele XII-XIII, urmată de un declin în secolul al XIV-lea, și o nouă perturbare în secolul al XVI-lea, cauzată de desființarea mănăstirilor de către Henric al VIII-lea, când metalul recuperat din clădirile religioase a făcut topirea nerentabilă. Producția a fost reluată ulterior sub regina Elisabeta I pentru a susține eforturile de război împotriva Spaniei și Franței.

Prin combinarea datelor geoarheologice cu sursele istorice, studiul oferă o perspectivă mult mai complexă asupra istoriei economice a Marii Britanii. În loc de o narațiune simplistă despre colaps, dovezile indică o poveste a continuității, adaptării și a unor cicluri de redresare modelate de pandemii, politică și inovație.

Ce înseamnă aceste descoperiri? Mai mult decât o simplă corectare a unei cronologii istorice, această cercetare ne obligă să regândim conceptul de „colaps civilizațional”. Dovezile de la Aldborough sugerează că societățile umane sunt ecosisteme complexe și reziliente, capabile să se adapteze la șocuri majore – precum retragerea unei puteri imperiale sau o pandemie devastatoare – prin reorganizare locală și continuitate. Astfel, narațiunea dramatică a „Epocilor Întunecate” este înlocuită de o poveste mult mai nuanțată și umană despre persistență și adaptare.