Un fragment dintr-un papirus recent descifrat, scris în secolul al IV-lea sau al V-lea, descrie un „miracol făcut de Iisus” pe când era copil, aducând la viață păsări făcute de lut.

Cercetătorii au descifrat și publicat un fragment de papirus care conține o parte din „Evanghelia copilăriei lui Toma”, care relatează povești din copilăria lui Iisus.

Scris în limba greacă, fragmentul de papirus datează din secolul al IV-lea sau al V-lea, fiind cea mai veche copie cunoscută a acestei evanghelii, au scris cercetătorii într-un articol publicat recent în revista Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik. Există și alte copii ale evangheliei, dar acestea datează din vremuri mai târzii. Bisericile nu au inclus această evanghelie în Biblie.

Acesta „este cel mai vechi manuscris păstrat al textului în orice limbă”, au scris în studiu Lajos Berkes, lector la Institutul pentru creștinism și antichitate de la Universitatea Humboldt din Berlin, și Gabriel Nocchi Macedo, profesor de papirologie la Universitatea din Liège, Belgia. Cercetătorii cred, în general, că Evanghelia copilăriei lui Toma a fost compusă inițial în secolul al II-lea. O parte din motive se datorează faptului că unele dintre poveștile relatate în evanghelie sună asemănător cu poveștile despre care au scris scriitorii creștini din secolul al II-lea.[sursa]

miracol făcut de Iisus
Fragment din papirusul care descrie un miracol făcut de Iisus în copilărie

Miracol făcut de Iisus în copilărie

Fragmentul de papirus vorbește despre un miracol pe care Iisus l-a făcut când era copil. În povestea relatată în fragment, „Iisus se joacă la vadul unui pârâu învolburat și modelează douăsprezece vrăbii din lutul moale pe care îl găsește în noroi. Când tatăl său, Iosif, îl mustră și îl întreabă de ce face astfel de lucruri în ziua sfântă a Sabatului, Iisus, în vârstă de 5 ani, bate din palme și dă viață figurinelor de lut”, potrivit unui comunicat al Universității Humboldt din Berlin. Cercetătorii cunosc deja această poveste din copiile ulterioare ale Evangheliei.

• CITEŞTE ŞI:  Meciul Morţii. Partida de fotbal dintre nazişti şi prizonierii de război sovietici

În timp ce acest fragment menționează doar acest miracol particular, copii ulterioare ale Evangheliei povestesc despre multe alte acte miraculoase pe care Iisus le-a săvârșit când era copil. Printre acestea se numără readucerea la viață a unui copil pe nume Zeno și vindecarea instantanee a tatălui său, Iosif, după ce acesta a fost mușcat de un șarpe veninos.

Proveniență incertă

Proveniența fragmentului este incertă. „Nu știm aproape nimic despre proveniența papirusului, istoria și apartenența sa. Tot ce știm cu siguranță este că provine din Egipt. Este posibil să fi ajuns la Hamburg fie atunci când a fost achiziționată baza colecției papirologice – între anii 1906 și 1939, sau în 1990, atunci când o cutie de papirusuri neconservate a fost transferată [la Hamburg] de la Berlin”. În studiu, cercetătorii au declarat că sunt încrezători că fragmentul se afla în Germania înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial.

Unul dintre motivele pentru care papirusul nu a fost cercetat mai devreme este faptul că scrisul de mână este dezordonat și pare mai degrabă o scrisoare privată sau o listă de cumpărături decât o evanghelie, au declarat cercetătorii în comunicat. Cercetătorii cred că este posibil să fi fost un exercițiu de scriere, posibil făcut de cineva dintr-o școală sau o mănăstire.

O descoperire „interesantă”

Mulți cercetători sunt de acord că fragmentul este un manuscris antic și nu un fals din zilele noastre.

„Este incitant faptul că există un manuscris nou, timpuriu, al acestui text. Este autentic în sensul că acesta este într-adevăr un manuscris vechi. Nu ne referim la autenticitate în sensul că ne spune ce a făcut cu adevărat Iisus în copilărie.”, a declarat Simon Gathercole, profesor de Noul Testament și creștinism timpuriu la Universitatea din Cambridge.

• CITEŞTE ŞI:  Cel mai bătrân om din România. Unde s-a născut şi cât timp a trăit (VIDEO)

Tony Burke, profesor de creștinism timpuriu la Universitatea York din Toronto, a precizat că descoperirea nu oferă informații noi.

Publicitate

„Cred că este minunat să avem mai mulți martori ai textului, dar nu ne spune nimic nou. Întotdeauna am crezut că a fost compus în secolul al II-lea, așa că o copie din secolul al IV-lea/5-lea nu schimbă punctul de vedere consensual asupra textului.”, a spus Tony Burke.

Christopher Frilingos, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din Michigan, a declarat că descoperirea este „extrem de semnificativă, atât în ceea ce privește data fragmentului, cât și limba, greaca”.

Profesorul Frilingos a precizat că „alți scriitori creștini timpurii din secolul al II-lea fac aluzie la povești din copilărie despre Iisus; acest manuscris ar fi cel mai vechi martor al textului unor astfel de povești”. Frilingos a mai precizat că proveniența textului ar trebui examinată mai în detaliu, dacă este posibil.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: