Majoritatea criminalilor în serie care au existat de-a lungul istoriei au fost prinşi şi condamnaţi pentru faptele lor oribile.

De obicei, pedeapsa lor era condamnarea la moarte, prin diferite metode, fie că a fost vorba de tăierea capului, spânzurare, execuţie cu arma de foc sau, mai blând, injecţia letală ori electrocutarea, ca în cazul lui Ted Bundy.

Ei bine, unul dintre cei mai diabolici criminali în serie nu a avut parte de un astfel de tratament, întrucât faptele sale oribile au determinat autorităţile să ia o măsură destul de ciudată.

Este vorba despre cel mai mare criminal în serie care şi-a desfăşurat activitatea în Thailanda – See Uey Sae Ung, cunoscut mai bine drept Si Quey. Dacă vizitezi capitala thailandeză Bangkok, ai ocazia să te uiţi de aproape la Si Quey, însă trebuie să ştii că nu face parte din lumea celor vii.

A ucis 6 copii şi le-a devorat inimile şi ficaţii

Născut în China, Si Quey s-a mutat în Thailanda în anul 1944, unde a comis atrocităţile pentru care mai târziu a fost pedepsit.

Criminalul a ucis cu sânge rece 6 copii, cărora le-a mâncat inimile şi ficaţii, crezând că această practică îi va da puteri supraomeneşti şi, într-un final, îl va face nemuritor.

Ceea ce îl face deosebit pe acest criminal faţă de alţii de teapa sa este faptul că rămăşiţele sale nu zac într-un sicriu. După ce a fost capturat şi executat prin spânzurare în anul 1950, autorităţile au decis că pedeapsa lui Si Quey este prea uşoară.

• CITEŞTE ŞI:  Omul Şopârlă de la Ubaid - Un mister vechi de peste 7.000 de ani

Din acest motiv, cadavrul criminalului a fost îmbălsămat şi mumificat cu parafină, după care a fost expus publicului, pentru a fi dat ca exemplu celorlalţi criminali.

si quey criminal in

În prezent, mumia criminalului se află expusă la Muzeul de Medicină Legală din Bangkok.

si quey criminal in

Si Quey a devenit o adevărată legendă de groază printre copiii din Thailanda, părinţii acestora folosindu-se de mitul ucigaşului pentru a-i speria dacă nu se comportă corespunzător.

Exact cum obişnuiesc părinţii români să-şi sperie copiii, spunându-le că-i vor da ţiganilor.

Publicitate

[totalpoll id=”35806″]

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.