Virginia Andreescu-Haret: prima femeie arhitect din istoria României

Virginia Andreescu-Haret, născută Maria Virginia Andreescu, nepoata celebrului pictor peisagist Ioan Andreescu și soția matematicianului, astronomului și politicianului Spiru I. Haret, a fost una dintre cele mai proeminente figuri din istoria arhitecturii românești.

Virginia Andreescu-Haret a fost prima femeie arhitect din România, obținând diploma în anul 1919, dar și prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, titlu recunoscut în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei organizat la București, în anul 1981. De-a lungul carierei sale, a proiectat peste 130 de clădiri, multe dintre ele emblematice pentru arhitectura românească.

Virginia Andreescu-Haret, prima femeie arhitect din România

Printre realizările sale se numără o serie de blocuri pe Calea Victoriei – unele dintre primele construcții din beton armat –, pavilionul administrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, liceele Gheorghe Șincai și Cantemir Vodă din București, Palatul Societății Tinerimea Română și numeroase vile și clădiri de apartamente. Arhitectura sa a influențat în mod semnificativ peisajul urban bucureștean și românesc, fiind un exemplu de îmbinare a funcționalității cu estetica.^[sursa]

Dincolo de activitatea sa arhitecturală, Virginia Andreescu-Haret a fost și o acuarelistă talentată. Lucrările sale se află astăzi în Colecția de stampe a Bibliotecii Academiei Române.

Născută în anul 1894, în București, Virginia Andreescu-Haret a rămas orfană la vârsta de nouă ani. Deși era cea mai mare dintre frați, și-a asumat rolul de cap al familiei, având grijă de cei trei frați mai mici. În ciuda acestor dificultăți, a absolvit cu succes Liceul Mihai Viteazul din București. Cu sprijinul ministrului Spiru C. Haret, a fost admisă la Școala de Arhitectură din București, unde a obținut licența la doar 18 ani.

După ce a absolvit Școala de Arhitectură din București în anul 1919, a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației Naționale până la pensionare, în anul 1947. Activitatea sa nu s-a limitat doar la planul național, ci a reprezentat România la numeroase congrese internaționale de arhitectură, inclusiv la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. Pentru meritele sale, a fost recompensată cu numeroase premii și distincții.

Printre proiectele sale de referință se numără Palatul Tinerimea Română, liceele Gheorghe Șincai și Dimitrie Cantemir, dar și cinematograful Parc din stațiunea Govora, dominat de un foișor în stil neoromânesc. De asemenea, în stațiunea Băile Govora, a proiectat grădina de deasupra pavilionului apelor.

În București, Virginia Andreescu-Haret a realizat și extinderea clădirii Liceului Cantemir-Vodă, dar și alte lucrări importante, precum aripa dinspre Șerban Vodă a Liceului Șincai și diferite clădiri utilitare pentru Facultatea de Medicină, toate remarcându-se prin stilul tradițional românesc pe care l-a cultivat cu grijă.

În deceniul al treilea al secolului XX, lucrările sale au preluat elemente din arhitectura populară tradițională, cu arcade și foișoare care conferă o anumită teatralitate fațadelor. În anii ’40, stilul său a evoluat, adaptându-se noilor curente moderniste, cu linii mai stabile și mai sobre, păstrând totuși influențele tradiționale.

Personalitatea Virginiei Andreescu-Haret era admirată nu doar pentru talentul său arhitectural, ci și pentru energia, determinarea și bunătatea de care dădea dovadă. În anul 1928, s-a căsătorit cu inginerul constructor Spiru I. Haret, nepotul matematicianului Spiru C. Haret. Cei doi au colaborat în mai multe proiecte arhitecturale și au avut un fiu, Radu Haret, care a devenit la rândul său inginer. El a avut un rol important în păstrarea memoriei mamei sale, prin publicarea unor articole și întreținerea arhivei sale.

Virginia Andreescu-Haret: viaţa personală

În viața personală, Virginia Andreescu-Haret și-a creat în propria casă un cerc intim de prieteni, printre care arhitecți, arheologi, ingineri și critici de artă. Locuința sa, încărcată de tablouri ale unchiului său, cărți și amintiri din numeroasele sale călătorii de studiu, era un loc plin de inspirație și rafinament.

În ultimii ani de viață, s-a dedicat cercetării și publicării unei monografii despre Istoria clădirii Teatrului Național din București, scoțând la lumină evoluția istorică și importanța acestuia. De asemenea, a fost membră a tuturor organizațiilor arhitecților din România, de la Societatea Arhitecților Români la Uniunea Arhitecților și prima femeie membră a Societății Politehnice din România.

Chiar și după pensionare, în anul 1947, Virginia Andreescu-Haret a continuat să contribuie la proiectele Asociației Generale a Inginerilor din România și a predat cursuri de specialitate. A colaborat cu diverse instituții și comisii pentru organizarea și normarea muncii în domeniul arhitecturii.

Cariera sa s-a întins pe mai mult de 40 de ani, timp în care a proiectat peste 130 de lucrări, fiind o pionieră în arhitectură și tehnică. A fost prima femeie care a aplicat cunoștințele dobândite în școală pentru a avansa arhitectura românească în multiple domenii.

Virginia Maria Andreescu Haret a încetat din viață la 6 mai 1962, dar moștenirea sa rămâne vie prin clădirile și ideile sale inovatoare. Ea a inspirat generații întregi de arhitecți, lucrările sale reflectând un echilibru perfect între creativitate, funcționalitate și respectul pentru tradiția arhitecturală românească.