Sonda spaţială Voyager 1 a trimis un mesaj către Pământ, după ce în cursul lunii noiembrie 2023 NASA a pierdut legătura cu aceasta, crezându-se că acesta este sfârşitul comunicaţiilor cu celebra navă care a părăsit Terra în urmă cu aproape jumătate de secol. Aşadar, este clar că cel mai îndepărtat obiect construit de om are probleme.
Sonda spaţială Voyager 1 se află la 24 de miliarde de kilometri de planeta noastră, zburând prin spațiul interstelar, iar în ultimele luni NASA nu a reușit să comunice în mod corespunzător cu aceasta.
Din data de 14 noiembrie 2023, sonda interstelară Voyager 1 nu a mai putut să-şi transmită datele obţinute de instrumentele sale ştiinţifice spre Pământ. Dar un prim pas spre o soluție a fost făcut. Echipa de ingineri a recunoscut un mesaj în cadrul fluxului de 0 și 1 care vine de la nava spațială.
„În septembrie 2023, a apărut o problemă cu datele primite de la Voyager 1. Transmisă în mod normal în cod binar, sau o serie de 0 și 1 reprezentând cuvinte, sonda trimitea în schimb doar 1 și 0 alternativ. Practic, convorbirea dintre nava spațială și Pământ era încă conectată, dar «vocea» Voyager era înlocuită cu un ton de apel monoton.”, a explicat echipa de ingineri Voyager a NASA în luna februarie.
„Din cauza acestei probleme, oamenii de știință nu primesc niciun fel de date științifice sau actualizări despre sănătatea și starea sondei, inclusiv informații care ar putea dezvălui sursa problemei. Prin diverse mijloace indirecte, echipa a ajuns la concluzia că problema este cel mai probabil la Flight Data System [FDS], unul dintre computerele de la bordul sondei. Echipa lucrează din greu pentru a rezolva problema, dar acest proces ar putea dura luni de zile.”, au mai aratat cercetătorii NASA.[sursa]
Au fost încercate mai multe abordări, dar ceva s-a schimbat la începutul acestei luni. În data de 1 martie 2024, echipa de ingineri a trimis un poke (în termeni mai puţini tehnici această expresie s-ar traduce prin „bobârnac” sau „împungere”) – o comandă menită să forțeze FDS să încerce secvențe diferite în cadrul pachetului său software – în cazul în care există o secțiune coruptă și aceasta poate fi ocolită.
Voyager 1 se află la o distanță de 22 de ore-lumină și 34 de minute-lumină, așa că a fost nevoie de aproape o zi pentru ca semnalul să ajungă acolo și de aproape o zi pentru ca ceva să ajungă înapoi la NASA. Poke-ul nu a rezolvat problema, dar cu siguranță a făcut ceva.
Voyager 1 a trimis un mesaj după 5 luni de tăcere
„Pe 3 martie, echipa misiunii Voyager a văzut o activitate dintr-o secțiune a FDS care era diferită de restul fluxului de date ilizibil al computerului. Noul semnal nu era încă în formatul folosit de Voyager 1 atunci când FDS funcționează corect, așa că echipa nu a fost inițial sigură ce să facă cu el. Dar un inginer de la Deep Space Network al agenției, care operează antenele radio care comunică atât cu Voyager, cât și cu alte nave spațiale care călătoresc spre Lună și dincolo de ea, a reușit să decodifice noul semnal și a descoperit că acesta conține o citire a întregii memorii FDS.”, a scris echipa Voyager într-o postare pe blog.[sursa]
Chiar și acest nou semnal detectat nu a fost în formatul corect pe care ar trebui să-l folosească sonda spaţială, ceea ce înseamnă că cercetătorii nu au fost siguri ce ar fi trebuit să însemne.
Memoria FDS conține nu doar codul său, ci și date despre starea navei spațiale. Echipa compară acum aceste date cu datele primite înainte de luna septembrie pentru a afla ce s-ar fi putut întâmpla și cum ar putea fi reluată legătura sonda Voyager 1.
„Nu există un FDS de rezervă, așa că, dacă echipa nu poate remedia această problemă, ar fi probabil sfârșitul operațiunilor pentru Voyager 1. Cu toate acestea, Voyager 2 funcționează normal. Misiunea Voyager va continua atâta timp cât o sondă mai funcționează.”, a declarat anterior echipa misiunii Voyager.
Bugetul planificat de NASA pentru anii următori arată angajamentul de a menține misiunea Voyager în funcțiune cu mult după cea de-a 50-a aniversare a acesteia, care va avea loc în anul 2027.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: