Witold Pilecki a fost un erou cu o poveste de viaţă impresionantă, care merită cunoscută şi transmisă mai departe.

Witold Pilecki era deja un erou de război în anul 1940, atunci când s-a oferit voluntar să se lase capturat de nemți pentru a merge la Auschwitz, pentru a transmite de acolo informații Rezistenței poloneze.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Pilecki ar fi trebuit să devină erou național. Doar că, la fel ca în alte cazuri în care viaţa este nedreaptă, eroul a fost transformat în inamic, fiind executat pentru că s-a opus noului regim comunist.[sursa]

Polonia a dispărut de pe hartă

Witold Pilecki s-a născut în anul 1901, la Olonets, o regiune aflată astăzi în Rusia. A devenit ofiţer în armata poloneză, fiind decorat după Războiul Polono-Sovietic, care s-a încheiat în anul 1921.

După război, Pilecki s-a mutat într-o zonă rurală din Polonia, căsătorindu-se cu o profesoară pe nume Maria Ostrowska, cu care a avut doi copii.

witold pilecki1
Witold Pilecki alături de soţia sa, Maria, şi cei doi copii Zofia şi Andrzej

Viaţa sa părea bună, urmând a se bucura de linişte după ani întregi de lupte. Dar atunci a intrat în joc Adolf Hitler. Până când Polonia s-a dezmeticit, naziştii deja ocupaseră jumătate de ţară.

În anul 1939, în mai puţin de două luni, Polonia şi-a pierdut tot teritoriul, într-o luptă ce părea a fi nedreaptă. În timp ce naziştii au invadat teritoriul dinspre vest, sovieticii au atacat din est.

Polonia era prinsă între ciocan şi nicovală. Doar că ciocanul era un megaloman maniac, care îşi dorea să cucerească lumea, în timp ce nicovala era un sistem criminal, care a ucis sute de mii de oameni pentru a-şi impune cu forţa ideologia.

Înainte de acest moment, sovieticii erau chiar mai răi decât naziştii. Aveau experienţa de partea lor şi ştiau cum să dea jos guvernele şi să supună populaţia.

În primele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, se estimează că sovieticii au „adunat” şi trimis către est peste un milion de polonezi. Un milion de oameni au fost luaţi din casele lor şi trimişi într-un loc necunoscut. Unii dintre ei au ajuns în viaţă în gulaguri, în timp ce alţii au fost găsiţi în gropi comune zeci de ani mai târziu.

• CITEŞTE ŞI:  Tâmplarul care a donat 3 mil. $ pentru a ţine 33 de tineri în facultate

Witold Pilecki, voluntar la Auschwitz

Pilecki a luptat în ambele părţi, atât împotriva naziştilor, precum şi împotriva sovieticilor. După ce au fost învinşi, Pilecki şi Jan Włodarkiewicz, alături de alţi ofiţeri au înfiinţat un grup de rezistenţă în Varşovia, numit Armata Secretă Poloneză (Tajna Armia Polska, pe scurt, TAP).

Publicitate

În primăvara anului 1940, Armata Secretă Poloneză a aflat că naziştii au început să construiască o închisoare masivă în apropierea unui oraş din sudul ţării. Naziştii au numit acel complex de detenţie Auschwitz.

Până în vara anului 1940, mii de militari şi naţionalişti polonezi au dispărut din partea de vest a Poloniei. Frica s-a răspândit rapid în interiorul grupului de rezistenţă. Cu toţii credeau că deportările din partea de est se vor repeta şi în cazul lor.

Pilecki şi grupul său suspectau că Auschwitz, care era o închisoare de mărimea unui mic oraş, are legătură cu dispariţiile miilor de soldaţi polonezi.

Fiind o situaţie disperată, Pilecki s-a oferit voluntar să intre în Auschwitz, pentru a pune la cale o misiune de salvare. Planul era să ia legătura cu ceilalţi ofiţeri închişi deja la Auschwitz, după care să organizeze o revoltă şi să scape cu toţii din lagăr.

Era o misiune sinucigaşă. Putea, la fel de bine, să-i ceară comandantului permisiunea de a bea clor, iar şansele sale de supravieţuire tot ar fi părut mai mari în ochii colegilor săi, faţă de planul pe care l-a prezentat.

witold pilecki
Pilecki, înainte şi după ce a fost capturat de nazişti

Viaţa în lagărul de concentrare de la Auschwitz

În septembrie 1940, Witold Pilecki s-a lăsat capturat de nazişti în timpul unui raid pentru a fi dus la Auschwitz. A fost singurul caz cunoscut, în care un om s-a oferit voluntar să meargă într-un lagăr de concentrare.

Odată ajuns acolo, Pilecki a văzut realitatea îngrozitoare de la Auschwitz, care era mult mai dramatică decât se credea în exterior. Pilecki a reușit să transmită în exterior informații privind viața de zi cu zi din lagăr.

• CITEŞTE ŞI:  Care sunt ţările din Europa în care armata este obligatorie. În România se analizează introducerea serviciului militar voluntar

Într-unul dintre rapoarte, Pilecki a scris că prizonierii trebuiau să construiască ei înșiși camerele de gazare şi crematoriile. „Construiam crematoriul care ne era destinat.” – fragment dintr-un raport transmis de Pilecki. Polonezul a supraviețuit bătăilor și pneumoniei și a scăpat de camerele de gazare.

Prizonierii munceau până la epuizare. De multe ori, munca era fără logică, doar pentru a-i slei de puteri şi pentru a le oferi naziştilor un motiv să scape de ei.

Reţeaua lui Witold Pilecki

Pilecki aflase că Aliaţii au bombardat Brzezinka, un oraș din apropiere. Atunci a început să spere că și Auschwitzul va fi bombardat, și că Armata Rezistenței va ataca lagărul pentru a-i elibera pe prizonieri.

Din acest motiv, Witold a început să plănuiască o revoltă a deținuților și a făcut toate pregătirile necesare. A obţinut chiar şi o copie a cheii de la camera unde erau depozitate armele.

Rețeaua creată de Pilecki în decurs de doi ani era formată din aproape 1.000 de prizonieri. Structura era asemănătoare unei organizaţii militare. Aveau grade, mijloace de comunicaţii cu exteriorul şi chiar o reţea logistică.

Polonezul era convins că va reuşi, cu ajutor din exterior, să pornească o revoltă. Dar atunci a început execuţia masivă a evreilor. În fiecare zi, mii de evrei erau deposedaţi de bunuri şi apoi erau gazaţi şi arşi în crematorii.

Witold Pilecki a început să trimită rapoarte disperate, însă Armata Secretă Poloneză şi trupele Aliaţilor credeau că exagerează. Cel mai probabil Pilecki a fost primul om care a avertizat lumea de existenţa Holocaustului. Informaţiile sale au ajuns chiar şi la urechile lui Dwight Eisenhower şi Winston Churchill. Însă, la început, polonezul nu a fost luat în serios.

Pilecki şi-a dat seama că planul său de rebeliune nu va fi pus în practică niciodată. Armata Secretă Poloneză nu avea să intervină. De asemenea, nici trupele Aliaţilor nu dădeau semne că vor ataca lagărul. Astfel, constatând că este prea periculos să rămână în interiorul lagărului, Witold a decis că este timpul să evadeze.

Evadarea

Witold Pilecki s-a prefăcut bolnav şi a cerut să fie dus la spitalul lagărului, care fusese înfiinţat de curând. Până atunci, deţinuţii bolnavi erau executaţi fără discuţii.

• CITEŞTE ŞI:  Moartea lui Alexandru cel Mare, un mister macabru rămas nedesluşit

Polonezul s-a folosit de documente false, spunându-le medicilor că lucrează la brutărie şi că nu vrea să rateze tura de noapte. Brutăria se afla dincolo de gardul electric, în apropierea unui râu.

În noaptea de Paște a anului 1943, el și alți câțiva deținuți au evadat. Pilecki a reuşit să ajungă în Varșovia, unde s-a alăturat din nou luptelor împotriva naziștilor, însă a fost capturat.

Sfârșitul războiului l-a prins într-un lagăr din sudul Bavariei. Într-un final, a fost eliberat. S-a întors acasă în toamna anului 1945, însă comuniştii puseseră stăpânire pe Polonia.

Mulţi dintre foștii membri ai mișcării de rezistență au continuat lupta pentru eliberarea Poloniei, de această dată împotriva comuniştilor.

Moartea lui Witold Pilecki

Pilecki a început să strângă informații privind noul regim și crimele sale. Erau informații despre procesele intentate opozanților, execuțiile și deportările acestora.

Pilecki a fost arestat în data de 8 mai 1947, având parte de un proces de faţadă la o distanţă de aproape un an.

Józef Cyrankiewicz, care devenise prim-ministru, era el însuşi un fost deţinut în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Atât el, cât şi Preşedintele Bolesław Bierut, au primit numeroase cereri pentru graţierea lui Pilecki.

Deşi era conştient de meritele acestuia din timpul războiului, premierul a respins cererile, transmiţându-i judecătorului să nu folosească faptele din trecut ale acuzatului drept circumstanțe atenuante în favoarea acestuia.

witold pilecki proces
Witold Pilecki la procesul-spectacol organizat de autorităţi în data de 3 martie 1948

Witold Pilecki a fost condamnat la moarte pentru spionaj. Pe 25 mai 1948, Pilecki a fost scos din celulă și executat, fiind împuşcat în cap, pe la spate, de la mică distanță.

Locul de veci al lui Witold Pilecki nu este cunoscut, deşi se crede că a fost înmormântat în Cimitirul Powązki, din Varşovia.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.