Zâmbetul de jad al copiilor mayași. Arheologii dezvăluie un ritual bizar, considerat imposibil până acum

O nouă analiză a unor dinți de copii din civilizația maya antică, încrustați cu jad, a dezvăluit o practică uimitoare: chiar și copiii de opt ani erau supuși unor proceduri dentare elaborate, considerate până acum un ritual rezervat exclusiv adulților. Descoperirea contestă înțelegerea anterioară a tradițiilor culturale maya și sugerează că arta dentară ar fi putut juca un rol în marcarea tranziției către maturitate.

Modificările dentare, precum pilirea, gravarea și încrustarea cu pietre prețioase, erau o practică răspândită în rândul mayașilor din perioadele clasică și postclasică (250-1550 d.Hr.). Meșteri iscusiți foloseau unelte din piatră pentru a sculpta cavități în dinți, în care fixau pietre prețioase – cel mai adesea jad, obsidian sau pirită – cu ajutorul unui ciment organic. Până acum, dovezile arheologice, inclusiv studiile arheologului Vera Tiesler, indicau că aceste proceduri erau efectuate la nu mai puțin de jumătatea adolescenței, până la 60% dintre adulți prezentând astfel de modificări, arată Phys.org.

O practică rezervată adulților, descoperită la copiii mayași

Studiul recent, publicat în Journal of Archaeological Science: Reports, se bazează pe analiza a trei dinți din colecția Muzeului Popol Vuh din Guatemala. Dinții – un incisiv central superior, un incisiv lateral inferior și un canin superior – au aparținut unor copii cu vârste estimate între 8 și 10 ani la momentul decesului.

Deși proveniența exactă a dinților este necunoscută, fiind donați muzeului, analiza confirmă fără echivoc că încrustațiile au fost realizate în timpul vieții. Folosind microscopia electronică, dr. Andrea Cucina, coautor al studiului, și echipa sa au observat formarea de răspunsuri biologice clare, cum ar fi formarea de dentină protectoare în jurul cavităților, un țesut reparator pe care organismul îl produce doar ca răspuns la un stimul în timpul vieții. Așadar, procesul nu ar fi avut loc dacă intervenția ar fi fost post-mortem.

Precizia lucrărilor variază, sugerând că au fost realizate de artizani diferiți. Cavitatea incisivului inferior a fost lucrată cu cea mai mare atenție, penetrând doar smalțul, în timp ce încrustația de pe incisivul central a ajuns mai adânc în dentină, dar fără a atinge camera pulpară.

Până la această descoperire, singurul caz cunoscut al unui copil cu modificări dentare era cel al unui copil de trei sau patru ani din Pusilha, Belize, ale cărui încrustații au fost aplicate după moarte, probabil în cadrul unui ritual funerar. Prin urmare, specimenele din Guatemala reprezintă cele mai tinere persoane cunoscute care au suferit astfel de proceduri în timpul vieții.

Zâmbetul de jad, un posibil marcaj al maturității

Cercetătorii sunt precauți în privința semnificației, dar avansează două ipoteze principale. Ar putea fi vorba de o tradiție regională, specifică unei anumite zone.

O altă posibilitate, mai intrigantă, este că practica era legată de atingerea maturității sociale. În cultura maya, în jurul vârstei de 10 ani, copiii începeau să preia responsabilități de adulți – fetele se ocupau de gospodărie, iar băieții munceau pe câmp. În acest context, încrustațiile dentare cu jad ar fi putut servi ca un marcaj vizibil al acestei tranziții importante.

Deși misterul din spatele acestei practici nu este complet elucidat, descoperirea oferă o perspectivă nouă și valoroasă asupra complexității societății maya, demonstrând că tradițiile sale nu erau limitate de vârstă așa cum se credea anterior.

În final, relevanța acestei descoperiri depășește simpla catalogare arheologică. Ne oferă o fereastră rară către copilăria în societatea mayașă, sugerând că tinerii nu erau doar protejați, ci erau integrați activ și vizibil în structurile sociale și ritualice complexe, purtând de la o vârstă fragedă însemnele prețioase ale culturii lor.