Zidul lui Hadrian: de ce a fost construit şi care era scopul său?

Zidul lui Hadrian a fost un reper monumental în Britania romană, rămânând timp de peste 300 de ani o frontieră semnificativă. Descoperiți povestea fascinantă a acestei granițe unice, ridicată la ordinul împăratului Hadrian și aflați de ce a fost ea construită.

Pentru romani, Britania antică era o insulă misterioasă, aflată la marginea lumii cunoscute. Prima încercare de a pătrunde pe aceste țărmuri a fost făcută de Iulius Cezar în anii 55-54 î.Hr., dar doar în vara anului 43 d.Hr., sub conducerea împăratului Claudius, armata romană a reușit o invazie de succes. Generalul Aulus Plautius, la comanda a aproximativ 40.000 de soldați legionari, a cucerit sudul Britaniei, iar până la începutul anului 44 d.Hr., provincia Britannia era integrată în Imperiu.

În anul 122 d.Hr., împăratul Hadrian a vizitat Britannia, iar în urma acestei vizite a început construcția unei fortificații care avea să marcheze o graniță fizică distinctă, fără precedent în Imperiu: Zidul lui Hadrian. Prima fază a construcției a durat peste patru ani și a implicat mii de muncitori. Dar ce era această structură impresionantă și de ce a fost construită?^[sursa]

Zidul lui Hadrian: o capodoperă arhitecturală

Zidul lui Hadrian se întindea pe o lungime de 118 kilometri, din estul Angliei de azi, de la Wallsend-on-Tyne, până la Bowness-on-Solway în vest. Zidul, construit în mare parte din piatră, varia ca dimensiuni. Secțiunea estică avea o lățime de aproximativ 3 metri și o înălțime de 4,2 metri, în timp ce partea vestică era mai lată, măsurând 6 metri, dar având aceeași înălțime. Ultimii 6 kilometri de pe fiecare parte au fost ridicați ulterior, cu o lățime redusă la doar 2,5 metri.^[sursa]

În fața Zidului se afla un șanț adânc în formă de V, cu o lățime de 8,2 metri și o adâncime de 3 metri, iar în spatele forturilor era un vallum – un bastion de gazon cu palisade în vârf, ce adăuga un strat suplimentar de protecție.

Zidul era presărat cu fortărețe, castelle (porți fortificate) și turnuri de observație, toate amplasate la intervale regulate. Castelele milei erau poziționate la fiecare milă romană (1481 de metri), iar turnurile de veghe la fiecare a treia milă romană (494 de metri). Aceste structuri ofereau spații de locuit pentru trupele romane și adăposteau diverse clădiri administrative și depozite.^[sursa]

Scopul Zidului lui Hadrian: separarea romanilor de „barbari”

„Hadrian a fost primul care a ridicat un zid, lung de 80 de mile, pentru a-i separa pe romani de barbari”, scrie în Scriptores Historiae Augustae. Acesta este singurul pasaj antic care sugerează scopul principal al Zidului. O frontieră fizică era esențială pentru a-i proteja pe romani de triburile războinice din nord. Dar cine erau acești „barbari” care i-au îngrijorat atât de mult pe romani?

Când romanii au sosit, în secolul I d.Hr., Britania era populată de numeroase triburi, fiecare cu propriul teritoriu. Deși multe dintre ele au cedat dominației romane, unele triburi au continuat să fie un ghimpe în coasta Imperiului, în special cele din Caledonia, teritoriul care corespunde astăzi Scoției. Triburile caledoniene, cum erau Caledonii și Damnonii, erau renumite pentru vitejia și ferocitatea lor în luptă. De origine celtică, aceste popoare aveau legături comerciale și culturale cu galii din Europa de Nord.

Tacticile de luptă ale caledonienilor erau brutale, iar romanii nu au reușit niciodată să îi supună complet. Revoltele izbucneau frecvent, iar incursiunile lor în teritoriile romane erau continue. Deși au existat tentative de pacificare a regiunii în anii ’80 d.Hr., la începutul domniei împăratului Traian, romanii au fost nevoiți să se retragă, iar Zidul lui Hadrian a rămas ca o barieră între civilizația romană și teritoriile sălbatice din nord.

Când Zidul lui Hadrian a fost ridicat în anul 122 d.Hr., nu a avut doar rolul de a proteja coloniile romane de atacurile triburilor din Caledonia, ci a funcționat și ca o barieră între triburile de pe ambele părți. Lipsa de comunicare și de interacțiune a dus, în timp, la o slăbire semnificativă a influenței triburilor din nordul Angliei și Caledonia.

Inițial, Zidul lui Hadrian era gândit nu doar ca o apărare, ci și ca o bază strategică pentru lansarea expedițiilor în teritoriile inamice din Caledonia. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul a trecut, Zidul a devenit un punct de monitorizare a circulației persoanelor și a comerțului, transformându-se, de asemenea, într-un loc de taxare pentru tranzacțiile între romani și triburile din nord.

Un aspect fascinant este că, la doar câteva decenii după construirea Zidului lui Hadrian, un alt zid a fost ridicat la 160 de kilometri mai la nord, în timpul domniei succesorului său, împăratul Antoninus Pius (138-161 d.Hr.).

Zidul Antonin, însă, era mult mai scurt, acoperind doar jumătatea lungimii Zidului lui Hadrian, între Bridgeness în est și Old Kilpatrick în vest, acolo unde Insula Britanică se îngustează. Motivele exacte pentru ridicarea acestui nou zid rămân neclare, dar unii istorici speculează că aceasta poate reflecta o deficiență a Zidului lui Hadrian ca barieră defensivă. Cu toate acestea, Zidul Antonin a fost abandonat în anii 160 d.Hr., iar Zidul lui Hadrian a revenit la utilizarea sa inițială pentru următorii 200 de ani.

Politica de guvernare a împăratului Hadrian

Împăratul Hadrian a domnit peste Imperiul Roman între anii 117 și 138 d.Hr. Cu mult înainte de a deveni împărat, Hadrian a deținut funcții politice importante și a fost membru al echipei de campanie a împăratului Traian. Însă Hadrian nu era doar un lider militar abil, ci și un om de cultură, renumit pentru fascinația sa față de civilizația greacă, care l-a influențat profund pe tot parcursul vieții.

La scurt timp după ce a ajuns la conducerea Imperiului, Hadrian a retras armatele romane din Orient, unde Traian purtase campanii dificile împotriva parților, în ceea ce este astăzi Iranul, între anii 114 și 117 d.Hr.

În loc să continue expansiunea teritorială, Hadrian a ales o cale diferită. Împăratul considera aceste cuceriri nesustenabile și a decis să-și concentreze politica externă pe consolidarea granițelor existente ale Imperiului, inaugurând o perioadă de stabilitate și pace. Zidul lui Hadrian a fost construit conform acestei noi abordări strategice. Această fortificație vastă marca limita de nord a Imperiului Roman și reprezenta o schimbare în filozofia de guvernare: de la expansiune la apărare.

A contribuit Zidul lui Hadrian la stabilitatea Britaniei?

A transformat Zidul lui Hadrian provincia Britannia într-o regiune mai pașnică și mai stabilă? Răspunsul la această întrebare nu este simplu. Deși Zidul a fost o barieră impozantă, el nu a reușit să elimine complet conflictele militare.

Un exemplu notabil îl reprezintă campaniile împăratului Septimius Severus din anii 209-211 d.Hr. Triburile caledoniene de la nord de Zid au rămas o amenințare constantă pentru romani, iar în anul 208 d.Hr., împăratul Severus a lansat o mare ofensivă cu 50.000 de soldați, cu scopul de a supune Caledonia odată pentru totdeauna. Inițial, campania a avut succes, dar condițiile de luptă au fost dure. Terenul accidentat și vremea aspră au făcut ravagii printre trupele romane, iar în cele din urmă, Severus a fost nevoit să încheie o pace provizorie.

Cu toate acestea, liniștea a fost de scurtă durată. Revoltele au reizbucnit curând, iar la începutul anului 211 d.Hr., împăratul Severus s-a îmbolnăvit grav și a murit. Fiii săi, Caracalla și Geta, au decis să abandoneze campania și să se retragă în siguranță în spatele Zidului lui Hadrian, lăsând Caledonia să își continue lupta împotriva stăpânirii romane.

Zidul lui Hadrian: o fortăreață pentru legiunile romane și personalul militar

În anii 120 d.Hr., unități din diferite legiuni romane au sosit din toate colțurile Imperiului pentru a contribui la ridicarea Zidului lui Hadrian. La finalul domniei acestuia, pe Zid erau staționați între 9.000 și 15.000 de soldați, provenind din diverse regiuni ale Imperiului Roman.

Inițial, garnizoanele de pe Zid au fost formate din regimente auxiliare, dar în scurt timp li s-au alăturat și unități legionare. Inscripțiile dedicatorii și pietrele funerare descoperite de-a lungul Zidului oferă o imagine clară a diversității forțelor militare staționate aici – de la soldați originari din Țările de Jos, până la cei din Siria.

Zidul nu a fost doar o barieră defensivă, ci și o bază strategică de unde romanii își organizau operațiunile militare în toată provincia Britannia. Pentru mulți soldați, Zidul a devenit nu doar un loc de muncă, ci și o casă, unde și-au petrecut ani buni din viață.

Fortărețele romane de pe Zidul lui Hadrian erau mici orașe fortificate. Pe lângă cazărmi, acestea includeau spitale, hambare, capele și clădiri administrative, dar și vile luxoase pentru comandanți și familiile lor. Unul dintre cele mai bine documentate forturi este Vindolanda, situat la 25 de mile est de Carlisle, pe drumul Stanegate.

Descoperirile făcute la Vindolanda, începând cu anii 1970, sunt de o valoare inestimabilă. Aici au fost găsite sute de tăblițe de lemn, bine conservate, care datează din perioada 90-120 d.Hr., când fortul era ocupat de cohorte precum Cohors I Tungorum și Cohors IX Batavorum.

Aceste tăblițe reprezintă cea mai mare colecție de scrisori romane descoperite vreodată și oferă o privire detaliată asupra vieții de zi cu zi de pe Zid. Printre ele se numără liste de sarcini, inventare și chiar scrisori personale între prieteni. O descoperire remarcabilă este o invitație la o petrecere de ziua de naștere, trimisă de soția unui ofițer roman surorii sale.

Zidul lui Hadrian – un catalizator pentru romanizare

După invazia din 43 d.Hr., cultura romană a început să își facă simțită prezența în teritoriile britanice. Romanii au încercat să creeze armonie între cuceritori și cuceriți printr-un proces numit „romanizare”. Acesta presupunea adoptarea treptată a unor elemente ale civilizației romane de către populația locală, fără a suprima complet tradițiile autohtone.^[sursa]

Istoricul roman Tacitus este principala sursă asupra acestui proces de romanizare, oferind o viziune sceptică în lucrarea sa despre Agricola, guvernatorul Britaniei între anii 78 și 84 d.Hr. Tacitus sugerează că britanicii au fost „seduși” de confortul adus de civilizația romană, confundând luxul cu libertatea:

„(Agricola) a vrut să-i obișnuiască (pe britanici) cu pacea și timpul liber, oferindu-le distracții încântătoare… Britanicii naivi au descris aceste lucruri drept ‘civilizație’, când de fapt erau doar o parte din înrobirea lor.” (Tacitus, De Vitae Agricolae)

Arhitectura a jucat un rol esențial în acest proces. Romanii au construit temple pentru a stimula interesul față de religia lor, fără a-i împiedica pe britanici să-și venereze propriii zei. Teatrele și amfiteatrele au fost construite pentru a introduce britanicii în divertismentul roman, iar orașele noi, cu băi publice și piețe comerciale, au oferit un stil de viață mai sofisticat.

Zidul lui Hadrian a accelerat acest proces de romanizare, prin prezența miilor de soldați romani care au adus cu ei obiceiuri, alimente, haine și religie. Acești soldați s-au integrat în societatea locală prin căsătorii, iar multe familii romane au rămas în Britania chiar și după finalizarea serviciului militar.

Moștenirea împăratului Hadrian

Zidul lui Hadrian a fost construit ca o frontieră strategică a Imperiului Roman, oferind protecție împotriva triburilor ostile din nord. Dar, dincolo de funcția sa militară, Zidul reprezintă o moștenire durabilă a împăratului Hadrian, un conducător care a ales stabilitatea și pacea în locul expansiunii teritoriale.

Zidul lui Hadrian a fost un exemplu remarcabil de inginerie și infrastructură romană. Imensitatea și permanența sa, precum și prezența constantă a trupelor, au servit ca un memento puternic pentru populația locală că trăia sub dominația romană. Succesul pe termen lung al Imperiului Roman s-a datorat în mare măsură capacității sale de a controla eficient populațiile cucerite și de a crea provincii stabile.

Prezența Zidului a jucat un rol crucial în menținerea controlului roman în Britania, contribuind la succesul unei ocupații care a durat peste 400 de ani.