3 femei samurai care au fost unele dintre cele mai mari războinice ale istoriei

În cele 7 secole în care samuraii au condus Japonia, femeile au jucat un rol esențial în crearea și menținerea statului războinic. Cu excepția unei scurte perioade din secolul al XIV-lea, împăratul a fost puțin mai mult decât un figurant, în timp ce adevărata putere se afla în mâinile shogunului, liderul militar al țării.

Samuraii, elita militară a Japoniei feudale, au servit ca războinici devotați ai lorzilor locali din secolul al XII-lea și până la abolirea lor în anii 1870, pe fondul reformelor din era Meiji. Această clasă de războinici ereditari, consolidată în perioada Edo, era recunoscută pentru măiestria în luptă, aderarea la bushido (Calea războinicului) și rolul lor proeminent în structura socială a Japoniei.^[sursa]

În secolele al XV-lea și al XVI-lea, în timpul erei statelor beligerante, samuraii au avut o contribuție crucială la unificarea Japoniei, conflict care a culminat cu consolidarea puterii lor în perioada Edo, când au devenit clasa militară conducătoare a țării. Această poziție a continuat până în secolul al XIX-lea, când rolul lor a început să scadă, iar clasa samurailor a fost desființată pe măsură ce Japonia s-a modernizat.

Onna-bugeisha: femei samurai care sfidau convențiile

Pe de altă parte, în cadrul aceleași clase războinice bushi, existau și onna-bugeisha, femei instruitate în mânuirea armelor pentru a-și apăra casele, familiile și onoarea în timp de război. Acestea reprezentau o alternativă puternică la rolul tradițional al femeilor japoneze, cărora li se cerea să fie doar „gospodine”.

Deși uneori numite „femei samurai”, termenul nu surprinde cu totul statutul și misiunea onna-bugeisha, care include figuri legendare precum împărăteasa Jingū, Tomoe Gozen, Nakano Takeko și Hojo Masako – toate având un impact major asupra istoriei japoneze.^[sursa]

Înaintașii samurailor, războinicii niponi erau deja familiarizați cu sabia și sulița, iar femeile învățau mânuirea naginatei (o armă cu prăjină), a pumnalului kaiken și artele marțiale tantojutsu pentru a-și proteja comunitățile, mai ales în lipsa războinicilor bărbați. Împărăteasa Jingū este adesea considerată o simbolizare a acestui spirit, fiind cunoscută pentru că a condus o expediție militară în Coreea în jurul anului 200 d.Hr., după ce soțul ei a murit în luptă. Deși există dezbateri privind acuratețea faptelor ei, Jingū rămâne un simbol al curajului și priceperii onna-bugeisha în Japonia.

Tomoe Gozen: războinica legendară a Japoniei feudale

În timpul războiului Genpei (1180-1185), conflict sângeros dintre clanurile Taira și Minamoto, Tomoe Gozen s-a remarcat ca una dintre cele mai emblematice figuri feminine ale Japoniei feudale. Cunoscătoare desăvârșită a arcului și sabiei, Tomoe era renumită atât pentru frumusețea, cât și pentru curajul său, luptând alături de soțul ei, Minamoto no Yoshinaka. Actele ei eroice au avut o influență de durată asupra școlilor tradiționale de luptă cu naginata și au lăsat o amprentă adâncă în cultura japoneză.

Deși există puține informații precise despre alte aspecte ale vieții sale, cronici istorice o menționează adesea pe Tomoe drept cea mai cunoscută războinică din Japonia. „Biografia lui Tomoe este atât de învăluită în legendă încât este imposibil de spus unde se termină realitatea istorică și unde începe construcția literară”, arată Steven T. Brown, profesor asociat de literatură medievală japoneză, cultură populară și teorie critică la Universitatea din Oregon.

Cu toate acestea, cele mai multe surse sunt de acord că Tomoe a intrat în serviciul lui Minamoto no Yoshinaka (cunoscut și ca Kiso) în anul 1181, pe când amândoi aveau între 20 și 30 de ani. Potrivit unor relatări, Tomoe a înfruntat cu succes mai mulți adversari în prima sa bătălie, reușind să ia șapte capete, fapt ce i-a asigurat un loc printre cei mai importanți comandanți ai lui Yoshinaka. Ca recunoaștere a vitejiei sale, Yoshinaka a numit-o la conducerea unei armate de o mie de călăreți, pe care i-a condus în victoria împotriva clanului Taira la Tonamiyama, în 1183.

Un alt episod memorabil al biografiei sale consemnează o confruntare epică cu samuraiul Moroshige Onda. Într-o scenă devenită celebră, Tomoe l-a înfruntat pe temutul războinic, dezarmându-l și decapitându-l dintr-o singură lovitură. Această izbândă legendară a contribuit la mitul eroic al lui Tomoe Gozen, întărindu-i reputația de luptătoare redutabilă într-o lume dominată de bărbați și transformând-o într-o figură emblematică a Japoniei medievale.

Nakano Takeko: ultima dintre femeile samurai

Printre ultimele războinice samurai din Japonia, Nakano Takeko a rămas în istorie pentru eroismul său în timpul Războiului Boshin (1868-1869), când a condus o unitate improvizată de luptătoare, cunoscută sub numele de Jōshitai.

Născută în aprilie 1847 într-o familie de samurai din Edo, Takeko a primit de timpuriu o educație complexă, fiind instruită în arte marțiale, literatură și caligrafie sub îndrumarea profesorului ei, Akaoka Daisuke. După ani de pregătire intensă, Takeko a obținut certificarea în Hasso-Shoken, o ramură a renumitei tradiții de luptă Itto-ryu. Mai târziu, a predat mânuirea naginatei femeilor de la moșia Itakura.

Naginata, o armă tradițională japoneză cu o lamă curbată montată pe o prăjină lungă de lemn, era adesea folosită de samurai și era preferată de multe femei războinice datorită eficienței sale în lupta corp la corp.

În timpul Războiului Boshin, care a marcat sfârșitul shogunatului și începutul modernizării Japoniei, Nakano Takeko s-a alăturat forțelor Aizu împreună cu mama și sora sa, participând la apărarea clanului în fața armatei imperiale moderne. Deși liderii Aizu nu au permis inițial femeilor să participe oficial în luptă, Takeko a decis să formeze un corp de războinice, Jōshitai, alături de alte femei curajoase. Acționând ca o unitate independentă, ele au fost ulterior recunoscute formal de către liderul Furuya Sakuzaemon.

La 16 octombrie 1868, Nakano Takeko a condus Jōshitai într-o misiune deosebit de periculoasă. Pe podul Yanagi din Fukushima, s-a aruncat în luptă împotriva trupelor imperiale, care erau înarmate cu puști moderne. În ciuda curajului său și a pagubelor provocate inamicului, Takeko a fost rănită fatal de un glonț în piept, pierind la doar 21 de ani. Pentru a-i păstra onoarea și a preveni ca trupul să-i fie capturat, i-a cerut surorii sale să-i decapiteze corpul, ajutată de un soldat Aizu, asigurându-i astfel o înmormântare demnă de o adevărată samurai.

Gozen Hangaku: frumusețea și vitejia unei samurai

Gozen Hangaku, o femeie samurai renumită atât pentru frumusețea, cât și pentru curajul ei de neclintit, a jucat un rol semnificativ în Rebeliunea Kennin din anul 1201, când s-a răzvrătit împotriva puternicului shogunat Kamakura.

În calitate de lideră militară, Hangaku a fost remarcabilă pentru determinarea cu care a apărat castelul Torisaka, un important bastion și reședință a familiilor de samurai. Poziționată chiar în vârful turnului, îmbrăcată asemenea unui războinic și neînfricată în fața atacatorilor, ea a tras săgeți cu o precizie letală până când, în cele din urmă, a fost rănită și capturată.

Conform cronicilor, aducerea ei ca prizonieră în capitala Kamakura a stârnit un val de admirație și uimire. Vestea sosirii ei a generat agitație, și, fascinat de amestecul său rar de frumusețe și abilitate în luptă, unul dintre apropiații shogunului a cerut-o în căsătorie. Convinși că o femeie cu o asemenea tărie și noblețe va da naștere unor urmași demni, cererea a fost aprobată. Cu toate acestea, detalii despre viața lui Hangaku după această căsătorie sunt rare și rămân învăluite în mister.