9 tone de aur și un vis trădat: odiseea lui Jean Mihail, cel mai bogat român și „plasa de siguranță” a României

Există momente în istorie când destinul unei întregi națiuni atârnă de semnătura unui singur om. Nu a unui rege, nici a unui dictator, ci a unui proprietar de pământ din Oltenia, a cărui avere, în anul 1920, era echivalentul a 9 tone de aur plus o mulțime de terenuri. Asta îl face cel mai bogat român din istorie, sau cel puțin printre cei mai bogați.

Ioan C. Mihail, cunoscut lumii drept Jean Mihail, a fost un caz aparte: un oltean bogat prin naștere care a pus țara mai presus de propria existență. Și-a riscat moștenirea pentru a salva România în timpul Marii Crize Economice și, prin testament, a lăsat totul statului. Dar pentru a înțelege acest gest fără precedent, trebuie să urmărim firul roșu al unei dinastii care a început cu trei generații în urmă.

Pe urmele străbunilor: din Macedonia în porturile Olteniei

Totul a început în primul deceniu al secolului al XIX-lea, odată cu primul val de migrație grecesc din provincia Macedonia. Mihail și Zaharica Constandin s-au stabilit în Oltenia, aducând cu ei un spirit filantrop rar. Între anii 1826 și 1832, aceștia ctitoreau în Bistreț biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Datorită lor și altor familii, localitatea a devenit la acea vreme unul dintre cele mai mari porturi de cereale din întreaga Europă.

Fiul lor, Nicolae (Nicolache), a transformat prenumele tatălui în nume de familie. Documentele Muzeului de Artă din Craiova îl descriu ca un „român macedonean” cu o stare de 50.000 de galbeni, devenit boier cu rangul de pitar în anul 1856. Nicolae a fost inițiatorul neamului în politica românească, devenind în anul 1866 alegător pentru Senat. Sub regele Carol I, acesta a fost comandant al gărzii cetățenești și membru al Camerei de Comerț (1871). El a înțeles că pământul este singura monedă sigură, cumpărând moșiile care vor rămâne în familie până la ultimul urmaș: Drănicu, Geormane, Bârza, Rogova și Braniște.

Filantropia neamului: Areti și Constantin (Dini) Mihail

Nicolae și soția sa, Victoria, au avut doi copii: Constantin (Dini) și Areti. Areti, mătușa lui Jean, a fost o femeie de o eleganță și cultură rară. Distinsă de Regele Carol I cu „Crucea Elisabetei” pentru îngrijirea răniților de război alături de mătușile ei, Elena Dumba și Maria Coloni, ea a donat la începutul secolului XX suma de 30.000 de lei pentru 187 de nevoiași (dintre care 22 copii). După căsătoria cu Androcle Fotino, a locuit în Capitală, pe Calea Victoriei, vizavi de Biserica Albă.

Tatăl lui Jean, Constantin (Dini) Mihail, a studiat la Viena și Hohenheim, la Școala Superioară de Agricultură. La întoarcerea în țară, a extins imperiul familiei la 80.000 de hectare în cinci județe, devenind al doilea cel mai bogat om din țară după „Nababul” Gheorghe Cantacuzino (descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu).

Dini a continuat tradiția sacrificiului: în timpul Războiului de Independență, a înființat pe cheltuială proprie Spitalul „Dini Mihail”, plătind totul în afară de medici și medicamente. A donat primăriei 30.000 de lei pentru lemnele săracilor și a creat fundații în numele părinților săi, construind școli rurale și restaurând biserici pe toate moșiile sale. În anul 1888, a fost ales președinte al Consiliului Județean Dolj, primind ulterior ordinele „Coroana României” și „Steaua României”.

Legenda monedelor de aur și Palatul din Craiova

Înainte de a muri, Dini Mihail l-a contractat pe arhitectul francez Paul Cottereau pentru construirea unui palat în Craiova. Legenda spune că boierul i-ar fi cerut Regelui Carol I permisiunea de a acoperi palatul cu monede de aur. Regele i-ar fi răspuns că este de acord doar dacă banii sunt puși „în dungă” sau pe „cant”, pentru a încăpea mai mulți.

Deși Dini a murit în anul 1908 fără să-l inaugureze, fiii săi au deschis porțile palatului în anul 1909. Detaliile erau uluitoare: scară de onoare din marmură de Carrara, candelabre din cristal de Murano și pereți tapisați cu mătase de Lyon.

Cu toate că legenda monedelor de aur „în dungă” fascinează și astăzi vizitatorii Muzeului de Artă din Craiova, rigoarea istorică ne obligă să privim dincolo de mit. Analiza inventarului de după 1936 confirmă că opulența familiei Mihail nu stătea în aurul etalat pe acoperiș, ci în calitatea materialelor de import — marmura de Carrara și mătasea de Lyon — care reprezenta, la acea vreme, un transfer masiv de capital cultural și tehnologic european către inima Olteniei.

Tragediile din spatele luxului: singurătatea ultimului moștenitor

Familia a fost lovită de tragedii repetate. Din patru copii, doar Nicolae și Ioan C. (Jean) au supraviețuit. Mama lor a murit la doar 27 de ani, băieții fiind crescuți de tată și de două strămătuși bogate: Elena Dumba (moșieră înrudită cu ramura vieneză, care i-a lăsat lui Jean o colecție impresionantă de artă) și Maria Coloni (căsătorită cu Elias Coloni, un grec ce luptase contra turcilor și deținea moșia Deveselu). Elias Coloni avea un rol cheie: îl reprezenta pe Dinu Mihail în tranzacțiile cu băncile franceze.

Fratele lui Jean, Nicolae, școlit la Paris și Liège, a fost președinte al „Societății Anonime Ramuri” și a dorit să ridice o statuie lui Mihai Viteazul la Craiova. Ulterior, s-a retras spre credința romano-catolică și a trăit ca un călugăr franciscan la Pau, în Franța. A murit în anul 1918 la 46 de ani, din cauza aceleiași afecțiuni pulmonare care îi răpusese mama. Jean a rămas singurul moștenitor al averii acumulate de trei generații. O avere uriașă.

Un imperiu imobiliar și financiar pentru cel mai bogat român

Averea lui Jean Mihail s-a consolidat prin moșteniri succesive:

1. Cei 100.000 de hectare ai tatălui său, Nicolae.
2. Partea fratelui său, Nicolae, care nu a avut copii.
3. Moștenirea Elenei Dumba (1909).
4. Moștenirea Mariei Coloni (1923): 5 milioane de lei cash, numeroase moșii și conacul de la Deveselu.

Portofoliul său includea Castelul Zamora din Bușteni, o vilă pe Calea Victoriei și casa de la Florești (Prahova).

1929: vistieria goală și Garantul României

Marea Criză Economică a lovit România prin valuri succesive. Premisele dezastrului economic au fost cauzate, în principal, de un decalaj între industria competitivă și puterea scăzută de cumpărare, supraevaluarea activelor imobiliare și „easy money” oferit de bănci fără reglementări.

După prăbușirea bursei de pe Wall Street (24 octombrie 1929), prețul exporturilor a scăzut dramatic, șomajul a atins 32.000 de persoane în 1931, iar statul, deținând doar 10% din BNR, era neputincios. În anul 1930, sub Regele Carol al II-lea, România avea nevoie disperată de un împrumut extern. Din cauza falimentelor bancare, era nevoie de o garanție uriașă.

Jean Mihail a intervenit și a garantat împrumuturile externe din băncile franceze și elvețiene cu propria sa avere personală. A pus supraviețuirea națiunii mai presus de propriile sale bunuri.

Din punct de vedere tehnic, gestul lui Jean Mihail nu a fost doar unul simbolic, ci o operațiune financiară de tip „private guarantee” rarisimă în istoria economică. Într-o perioadă în care bonitatea statului era nulă, averea sa lichidă și proprietățile funciare funționau ca un activ colateral de o stabilitate imbatabilă. Criza de atunci nu a fost doar una de consum, ci una de încredere în sistemul de creditare. Prin această garanție personală, Jean Mihail a injectat exact ceea ce lipsea pieței: predictibilitate.

Un gest fără precedent: statul ca unic moștenitor

Deși Jean Mihail deținea inițial peste 100.000 de hectare, el a votat în favoarea reformei agrare din 1921. După expropriere, a rămas cu aproximativ 15.000 de hectare distribuite în județele:

• Dolj: Barza, Bodăeşti, Drănic, Poenari, Nitoeşti, Geormanele, Cernele, Sitoaia, Popova, Greceşti, Belcineanca, Horezu-Poienari, Livada Brăiloiu.
• Mehedinți: Balta-Hotărani, Cioroboreni, Rogova, Fundăţei.
• Gorj: Bălești, Bobu, Scoarţa.
• Olt: Deveselu.
• Teleorman: Conţeşti, Crângeni.
• Ilfov: Domnești, Prisăceni.
• Galați: Drăgănești.

Testamentul din 14 februarie 1933: viziunea socială

Cu trei ani înainte de moarte, Jean Mihail și-a redactat testamentul, numindu-i executori pe I.G. Duca, Dr. Constantin Angelescu, Ing. Ștefan Constantinescu și Jan Jakobson.

Clauzele testamentare specifice:

1. Împroprietărirea țăranilor: moșiile sale trebuiau împărțite în loturi de 3 hectare și vândute la prețuri accesibile.
2. Modernizarea satelor: sumele obținute formau Fondul „Ioan C. Michail” pentru școli, biblioteci și cursuri de agricultură.
3. Sănătate și Asistență: 500.000 lei pentru Fondul „Nicolae și Vitoria Michail” (bolnavii din Craiova).
   • 500.000 lei pentru Fondul „Constantin N. Michail” (săracii din Turnu Severin).
   • 500.000 lei pentru un azil în Turnu Măgurele.
   • 500.000 lei pentru suplimentarea paturilor în spitalul din Caracal.
   • 200.000 lei pentru săracii din Tecuci și biserica din Drăgănești.
4. Institutul Maternității: O clădire în zona Filaret, București, dotată cu amfiteatre și locuințe pentru personal, la cele mai înalte standarde sanitare.

De asemenea, Jean Mihail a dispus în document iertări de ipoteci și datorii pentru prieteni și colaboratori.

Moștenirea irosită: de la 4 miliarde la ruină

Jean Mihail s-a stins pe 23 februarie 1936 de bronhopneumonie virală. Trupul său a fost înhumat la cavoul familiei din Cimitirul Ungureni, iar școlile s-au închis în semn de doliu. Presa anunța o moștenire lăsată statului de 4 miliarde de lei.

Din păcate, tragedia a continuat sub administrația statului. Fundația a stagnat până în 1948, servind doar pentru plata salariilor uriașe ale personalului. Comuniștii au pecetluit dezastrul:

• Conacul de la Deveselu (Vila Maria Coloni): în 1953 a devenit sediu de regiment, apoi spital de psihiatrie. În 1967 a fost distrus de un incendiu masiv, jefuit și demolat complet.
• Palatul din Craiova: în 1943, la vizita Regelui Mihai I și a mareșalului Antonescu, era deja degradat. A devenit sediu de universitate în 1947 și muzeu în 1954.
• Visul Agricol: fermele model și împroprietărirea au fost măturate de colectivizare.

Astăzi, Jean Mihail rămâne exemplul dureros al patriotului care a oferit totul unui stat care nu a știut să păstreze nimic. Omul care a salvat România din faliment a fost lăsat, în final, pradă uitării. Eșecul nu a fost al donatorului, ci al capacității instituționale de a gestiona un proiect de o asemenea magnitudine. Spre deosebire de elitele contemporane, Jean Mihail nu a oferit statului doar bani, ci o infrastructură socială (ferme model, maternități, biblioteci), anticipând cu decenii nevoia de dezvoltare sustenabilă a mediului rural.