Filosoful grec antic Diogene din Sinope, cunoscut și ca Diogene Cinicul, poate fi considerat primul anarhist din istorie, primul reperzentant al absurdului, primul satirist sau primul naturalist – în funcție de perspectiva din care este privit.
Conform standardelor contemporane, Diogene era un om fără adăpost prin alegere, dedicat căutării înțelepciunii. Abordarea sa unică față de viață nu respecta normele și regulile societății. Nici pe cele ale vremii sale, nici pe cele de astăzi.
Și-a găsit adăpost într-un uriaș vas de ceramică, un butoi, respingând orice confort sau lux. Cu toate acestea, observațiile sale asupra vieții, politicii și societății erau surprinzător de pertinente, chiar dacă erau adesea exprimate într-un limbaj provocator.
Cine a fost Diogene şi de ce era supranumit Cinicul
Diogene, născut în Sinope, un oraș ionian de pe malul Mării Negre, între anii 412 și 404 î.Hr., este considerat unul dintre fondatorii filosofiei cinice, alături de Antisthenes și Crates.
Acesta susținea că valorile sociale, bunurile materiale și luxul îndepărtează omul de adevărata fericire, care poate fi găsită doar trăind în simplitate, în armonie cu natura. Tatăl său era un făuritor de monede în Sinope, iar tânărul Diogene a lucrat alături de el în această activitate profund materialistă.[sursa]
Conform unei povești, Diogene a mers la Oracolul din Delphi, unde i s-a spus că ar trebui să „desfigureze moneda”. La întoarcerea în orașul său natal, a interpretat acest sfat ca o chemare de a sfida autoritatea, defăimând figurile reprezentate pe monede – conducătorii. Acest act a dus la exilul său din Sinope, iar Diogene s-a mutat la Atena.
Aici, el a adoptat un stil de viață simplu, care a devenit nucleul filosofiei sale. Dormea într-o oală imensă pe timp de noapte și cerșea pe străzi ziua, sfidând normele și valorile sociale ale acelor vremuri.
Noaptea, Diogene umbla pe străzile Atenei cu o lampă, susținând că „este în căutarea unui om cinstit”, pentru ca mai târziu să afirme că nu a găsit niciunul.
Cinismul
Termenul „cinic” derivă din grecescul „kynikos” (κυνικός), care înseamnă „asemănător câinelui” și provine de la cuvântul „κύων” sau „kynos”, care înseamnă câine. Acest termen era folosit pentru a descrie comportamentul „canin” al lui Diogene, care trăia pe străzi, mânca uneori carne crudă și își făcea nevoile fiziologice în public, fără rușine, asemenea unui câine.
Diogene își manifesta în mod constant disprețul față de convențiile sociale și față de persoanele care le susțineau. Deși mulți îl considerau nebun, inteligența și umorul său acid au devenit larg cunoscute, câștigând respectul altor filosofi.
Diogene era atras de învățăturile ascetice ale lui Antisthenes, elev al lui Socrate. Se spune că, atunci când i-a cerut lui Antisthenes să-l ia ca discipol, acesta l-a ignorat, iar după ce Diogene a insistat, Antisthenes l-a bătut cu toiagul său. Diogene a replicat: „Lovește, pentru că nu vei găsi un lemn destul de tare ca să mă ții departe de tine, atât timp cât cred că ai ceva de spus”.[sursa]
În cele din urmă, Diogene a devenit discipolul lui Antisthenes, depășindu-și maestrul printr-un mod de viață și mai auster și prin dezvoltarea cinismului ca școală de gândire.
Cinismul și o viață de virtute
După standardele de astăzi, dacă neglijăm comportamentul său antisocial, Diogene ar putea fi numit un naturalist. Filosofia sa cinică promova trăirea unei vieți de virtute, asemănătoare cu cea a unui animal care nu cunoaște viciile omenești.
Această viață, cât mai simplă, lipsită de plăcerile pământești, era pentru Diogene idealul fericirii. Acesta credea că fericirea (ευδαιμονία sau ευτυχία) se obține trăind în armonie cu natura, bucurându-se de lucrurile simple și fiind mulțumit cu foarte puțin – cum ar fi razele soarelui, o înghițitură de apă rece într-o zi toridă sau un fruct savurat direct din copac.
După standardele de astăzi, Diogene ar putea fi considerat și un anarhist. Filosoful cinic respingea orice autoritate, era extrem de critic la adresa societății și considera că majoritatea oamenilor sunt ipocriți în raport cu normele sociale.
Pentru cel supranumit Cinicul, cei mai mari ipocriți erau politicienii și conducătorii.
Diogene disprețuia nu doar conducătorii și aristocrații, ci și toate formele de organizare familială și sociopolitică. Filosoful manifesta aceeași lipsă de respect și față de „mase”, tratând societatea în ansamblul ei cu un profund dispreț.[sursa]
Lipsa de respect a filosofului grec față de conducători
O anecdotă bine cunoscută despre Diogene ilustrează atitudinea sa sfidătoare față de conducători. Se spune că această întâmplare a avut loc în Corint, unde filosoful locuia la acea vreme.
Curios să-l întâlnească pe faimosul filosof, Alexandru cel Mare a călătorit special la Corint pentru a-l cunoaște. Conform relatărilor lui Plutarh, între cei doi s-a desfășurat un schimb de cuvinte memorabil. Alexandru l-a găsit pe Diogene relaxându-se în razele soarelui de dimineață.
Încântat de întâlnire, Alexandru l-a întrebat pe filosof dacă îi poate îndeplini vreo dorință. La această întrebare, Diogene a răspuns cinic şi sec: „Mută-te puțin mai la dreapta, îmi blochezi Soarele”.
Impresionat de atitudinea neînfricată a lui Diogene, Alexandru a declarat: „Dacă nu aș fi Alexandru, aș vrea să fiu Diogene”. Răspunsul filosofului a fost la fel de celebru: „Dacă nu aș fi Diogene, aș vrea să fiu tot Diogene”.
Un anarhist înainte de vreme, Diogene, din păcate, nu a lăsat în urmă nicio lucrare scrisă. Filosoful credea că ideile sale erau mai bine înțelese prin acțiuni și dialoguri decât prin lectură. Această abordare face ca învățăturile sale să ne fie cunoscute doar din relatările altora.
Diogene, un cetățean al lumii
„Sunt un cetățean al lumii (cosmopolites)”, obișnuia Diogene să spună, un concept ce înseamnă literalmente „cetățean al lumii” în limba greacă. La fel ca anarhiștii de astăzi, care resping ideea de națiuni și granițe, Diogene se simțea liber să își stabilească reședința oriunde dorea – sau mai bine spus, să-și instaleze butoiul.
Respingând confortul pe care alții și-l doreau întreaga viață, filosoful a refuzat conceptul de proprietate. Nu avea nevoie de o casă, nici măcar de haine, în afară de zdrențele pe care le purta, adaptate la anotimp.
Există mai multe povești legate de moartea lui Diogene, la vârsta de 89 de ani, în anul 323 î.Hr. Multe dintre ele sunt probabil legende, reflectând stilul său de viață neconvențional. Una dintre aceste povești spune că ar fi murit de o infecție după ce a fost mușcat de un câine.
Totuși, rămânând fidel filosofiei sale, Diogene a privit viața de apoi cu același dispreț cu care privea viața terestră în cadrul societății organizate.
De-a lungul istoriei, Diogene a fost descris în multe feluri. Cu siguranță a fost un filosof cinic, dar ar putea fi considerat și unul dintre primii anarhiști – nu doar în contextul Greciei antice, ci și în raport cu normele societății actuale.
