Știința avansează adesea prin ipoteze îndrăznețe care testează limitele cunoașterii noastre. O astfel de ipoteză, care se situează la granița dintre rigoarea științifică și science-fiction, este prezentată într-un nou studiu. Acesta propune o idee șocantă: extratereștrii ar fi putut insera propriile gene în genomul uman. Însă, înainte de a analiza dovezile, este esențial să înțelegem contextul și limitările acestei cercetări.
S-ar putea ca unii dintre noi să aibă un mic secret ascuns în ADN? Un nou studiu, care nu a fost încă evaluat de alți oameni de știință, propune această idee. Faptul că studiul nu a fost încă evaluat de colegi (peer-reviewed) este un detaliu fundamental. În lumea științifică, acest proces reprezintă standardul de aur: înainte de publicare, alți experți independenți analizează critic metodologia, datele și concluziile pentru a le valida. Absența acestei verificări riguroase plasează, deocamdată, afirmațiile studiului în categoria speculațiilor, nefiind încă acceptate de comunitatea științifică.
„Omenirea s-ar putea afla în mijlocul unei transformări genetice”, a declarat pentru Daily Mail autorul principal, dr. Max Rempel, fondatorul Fundației pentru Cercetarea Rezonanței ADN-ului.
Pentru a ajunge la această concluzie îndrăzneață, Rempel a analizat ADN-ul provenit atât de la persoane obișnuite, cât și de la oameni care au susținut că au fost răpiți de extratereștri. Cercetarea sa vine într-un context de creștere a numărului de observări OZN, alimentând temerile că o întâlnire de gradul trei nu ar fi tocmai amicală.
Căutarea de ADN extraterestru în genomul uman
Analizând 581 de familii din cadrul Proiectului 1.000 de Genomuri, omul de știință a identificat în 11 dintre acestea „secvențe mari” de ADN care păreau să nu aibă nicio legătură parentală. Aceste anomalii includeau un pachet de 348 de variante genetice care nu proveneau de la părinți. Deoarece toți subiecții s-au născut înainte de 1990, tehnologiile moderne de editare genetică, precum CRISPR (apărută în 2013), au fost excluse ca posibilă cauză, arată New York Post.
Rempel a examinat și rezultatele testelor 23andMe ale persoanelor care se identifică drept victime ale răpirilor extraterestre, găsind și aici dovezi ale unor markeri genetici non-parentali în unele familii.
Dacă dovezile s-ar confirma, cercetătorul crede că „ar fi posibil să detectăm care oameni poartă ADN extraterestru, identificând practic hibrizii”. Cu alte cuvinte, teoria sa sugerează că extratereștrii s-ar putea afla deja printre noi, camuflați chiar în genele noastre.
Mergând și mai departe cu speculațiile, Rempel a sugerat că un număr de persoane cu autism, ADHD, sindromul Asperger și alte trăsături neurodivergente ar putea purta aceste inserții extraterestre, deși a subliniat că aceasta este doar o ipoteză în acest moment. El a avansat chiar ideea că aceste modificări genetice ar putea conferi oamenilor abilități neobișnuite, cum ar fi telepatia.
Prudență științifică versus ipoteze controversate
Desigur, studiul vine cu avertismente importante. Rempel, care deține un doctorat de la Institutul de Biologie Genetică din Moscova, a recunoscut că „nu există încă dovezi concludente”, adăugând că „este nevoie de seturi de date mai bune, care sunt disponibile doar după aprobare”.
Cercetătorul a explicat că serviciile comerciale de genotipare nu sunt suficient de precise pentru a susține astfel de afirmații radicale. În schimb, soluția ar fi secvențierea de nouă generație (NGS) sau secvențierea întregului genom (WGS), care pot detecta variante noi cu o rezoluție mult mai mare. Scopul său este să folosească aceste tehnologii avansate pentru a analiza familiile care susțin că au fost răpite și pentru a identifica exact unde s-ar fi infiltrat extratereștrii în ADN.
Teoria sa amintește de ipotezele marginale promovate de unii conspiraționiști, cum ar fi cele legate de mumiile Nazca, despre care s-a afirmat că ar conține atât ADN uman, cât și extraterestru.
Nigel Watson, autorul cărții „Portraits of Alien Encounters Revisited”, îndeamnă la prudență, subliniind dimensiunea redusă a eșantionului și dificultatea de a studia persoane ale căror dovezi sunt pur anecdotice. „Experiențele de răpire pot proveni dintr-o varietate de factori tereștri”, a spus el. „Trebuie să verificăm cu atenție aceste relatări înainte de a trage concluzii despre ADN.”
În final, cazul studiului dr. Rempel este un exemplu perfect al tensiunii dintre curiozitatea care împinge știința înainte și scepticismul necesar care o ancorează în realitate. Deși ipoteza unei hibridizări extraterestre este fascinantă, dovezile prezentate sunt preliminare și deschise interpretărilor. Fără validarea prin secvențiere de înaltă rezoluție și, cel mai important, fără replicarea independentă a rezultatelor de către alte laboratoare, ideea ADN-ului extraterestru rămâne, pentru moment, un scenariu captivant, dar nu o concluzie științifică. Acest lucru subliniază un principiu esențial: afirmațiile extraordinare necesită întotdeauna dovezi extraordinare.
