Adorat de popor și în zilele noastre, dar vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni: povestea lui Mao Zedong

Mao Zedong a fost principalul teoretician marxist al Chinei, un soldat și un om de stat care a condus Revoluția Culturală, transformând profund societatea chineză.

A fost președintele Republicii Populare Chineze între 1949 și 1959 și liderul Partidului Comunist Chinez din 1935 până la moartea sa. Deși inițiative precum „Marele Salt Înainte” și Revoluția Culturală au avut consecințe dezastruoase, multe dintre obiectivele lui Mao, inclusiv promovarea independenței Chinei, au fost considerate remarcabile.

Mao Zedong: viața timpurie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, China era o umbră a gloriei sale trecute, condusă de dinastia Qing, aflată în declin. Mao Zedong s-a născut pe 26 decembrie 1893, în satul agricol Shaoshan, provincia Hunan, într-o familie de țărani care își lucrau pământul de generații.

Deși viața era dificilă pentru mulți chinezi, familia lui Mao era mai înstărită decât majoritatea. Tatăl său, un comerciant de cereale autoritar, și mama sa, o femeie grijulie, au avut un rol semnificativ în formarea sa.^[sursa]

Mao a început școala la opt ani, dar educația lui formală a fost limitată. La 13 ani, muncea deja pe câmp, dar visurile sale depășeau viața rurală.

Când avea 14 ani, tatăl său i-a aranjat o căsătorie, pe care însă Mao a refuzat-o. La 17 ani, a plecat de acasă pentru a studia la o școală secundară din Changsha, capitala provinciei Hunan.

În anul 1911, când Revoluția Xinhua a izbucnit împotriva monarhiei, Mao s-a alăturat Armatei Revoluționare și Kuomintangului, partidul naționalist condus de Sun Yat-sen. După răsturnarea monarhiei în 1912 și fondarea Republicii Chineze, Mao a fost entuziasmat de schimbările politice și culturale care transformau țara.

Drumul către comunism

În anul 1918, Mao a absolvit prima școală normală din Hunan, devenind profesor calificat. În același an, după moartea mamei sale, a plecat la Beijing în căutarea unui viitor mai bun. Acolo, a lucrat ca asistent bibliotecar la Universitatea Peking și a urmat câteva cursuri.

În această perioadă, succesul Revoluției Ruse și formarea Uniunii Sovietice comuniste l-au inspirat profund. În anul 1921, Mao a devenit unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist Chinez.

În anul 1923, Sun Yat-sen a inițiat o colaborare cu comuniștii chinezi, care deveniseră tot mai influenți. Mao, care sprijinea atât Kuomintangul, cât și Partidul Comunist, a început să adopte ideile leniniste, fiind convins că țăranii reprezintă cheia instaurării comunismului în Asia. A urcat rapid în ierarhia partidului, devenind delegat al adunării și membru executiv al filialei din Shanghai.

Moartea lui Sun Yat-sen și „Marșul cel Lung”

În martie 1925, liderul chinez Sun Yat-sen a murit, iar succesorul său, Chiang Kai-shek, a preluat conducerea Kuomintangului. Spre deosebire de Sun, Chiang era mai conservator și tradiționalist. În aprilie 1927, acesta a rupt alianța cu comuniștii și a lansat o epurare violentă, arestând și executând numeroși membri ai Partidului Comunist.

În septembrie aceluiași an, Mao Zedong a condus o armată de țărani împotriva Kuomintangului, dar a fost învins rapid. Rămășițele armatei s-au retras în provincia Jiangxi, unde s-au regrupat. Acolo, Mao a jucat un rol central în înființarea Republicii Sovietice a Chinei, o enclavă comunistă situată în regiunea muntoasă a Jiangxi, și a fost ales președinte al acesteia. Mai apoi a organizat o armată de gherilă eficientă și a folosit metode brutale, inclusiv tortura și execuțiile, pentru a elimina disidenții.

Până în anul 1934, comuniștii controlau peste 10 regiuni din provincia Jiangxi, ceea ce l-a alarmat pe Chiang Kai-shek. Raidurile și atacurile de mici dimensiuni împotriva bastioanelor comuniste nu avuseseră succes, așa că Chiang a decis să lanseze o ofensivă masivă.

În octombrie 1934, aproape un milion de soldați guvernamentali au înconjurat fortăreața comunistă. În fața acestui pericol, Mao a optat pentru retragere, în ciuda opiniilor contrare ale unor lideri comuniști care doreau o confruntare directă.

Astfel a început „Marșul cel Lung”, o călătorie epică de peste 12 luni, în care aproximativ 100.000 de comuniști și susținători au traversat munți și mlaștini timp de 8.000 de mile, ajungând în final la Yanan, în nordul Chinei. Doar 30.000 dintre cei care au pornit inițial au supraviețuit. Vestea despre această reușită a atras mulți tineri spre Yanan, unde Mao, prin discursurile sale inspiraționale, a câștigat loialitatea noilor voluntari și a devenit liderul de necontestat al mișcării comuniste.

Conflictul sino-japonez și ascensiunea lui Mao Zedong

În iulie 1937, invazia Chinei de către Armata Imperială Japoneză l-a forțat pe Chiang Kai-shek să evacueze capitala Nanking. Forțele lui Chiang au pierdut rapid controlul asupra regiunilor de coastă și al orașelor importante. În fața acestui pericol extern, Chiang a apelat la un armistițiu cu comuniștii pentru a face front comun împotriva Japoniei.

În această perioadă, Mao Zedong și-a consolidat poziția de lider militar, contribuind semnificativ la rezistența împotriva invadatorilor japonezi, cu sprijinul aliaților internaționali.

După capitularea Japoniei în anul 1945, Mao a văzut o oportunitate de a prelua controlul asupra întregii Chine. Deși s-au depus eforturi, în special de către Statele Unite, pentru a forma un guvern de coaliție, China a alunecat într-un război civil.

La 1 octombrie 1949, în Piața Tiananmen din Beijing, Mao Zedong a proclamat înființarea Republicii Populare Chineze. Chiang Kai-shek și adepții săi s-au refugiat în Taiwan, unde au înființat Republica Chineză.

Reformele și controversele lui Mao Zedong

În primii ani de guvernare, Mao Zedong a inițiat reforme agrariene majore, redistribuind terenurile marilor proprietari către țărani. Uneori a folosit persuasiunea, alteori violența și teroarea pentru a-și impune politicile.

Proprietățile confiscate au fost transformate în comune populare, iar reformele sale au avut un impact pozitiv în anumite domenii: statutul femeilor a fost îmbunătățit, populația școlară s-a dublat, alfabetizarea a crescut, iar accesul la asistență medicală a fost extins, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a speranței de viață.

Cu toate acestea, Mao s-a confruntat cu nemulțumiri în mediul urban. În anul 1956, a lansat „Campania celor o sută de flori”, încurajând criticile și propunerile pentru îmbunătățirea politicilor. Așteptându-se la critici moderate, Mao a fost șocat de reacțiile dure ale intelectualilor. Temându-se de pierderea controlului, a suprimat brutal disidența, etichetând sute de mii de persoane drept „dreptaci” și închizând mii de oameni.

Urmările „Marelui Salt Înainte”

În ianuarie 1958, Mao Zedong a lansat „Marele Salt Înainte”, o inițiativă ambițioasă menită să crească rapid producția agricolă și industrială a Chinei. Programul a introdus comune agricole uriașe, fiecare adunând până la 75.000 de persoane care lucrau împreună câmpurile. Fiecare familie primea o parte din profituri și un mic lot de pământ. Mao visa la un salt economic de un secol în doar câteva decenii, stabilind ținte idealiste, dar nerealiste.

La început, rapoartele indicau succese impresionante, dar realitatea s-a dovedit diferită. Trei ani de inundații severe și recolte slabe, dublate de uciderea tuturor vrăbiilor, au afectat grav producția agricolă. În plus, raportările triumfaliste despre cantități masive de oțel produs s-au dovedit a fi exagerări sau falsuri. În scurt timp, țara s-a confruntat cu o foamete devastatoare, cea mai gravă foamete provocată de om din istorie. Între anii 1959 și 1961, aproximativ 40 de milioane de oameni au murit.

Eșecul programului a scos la iveală slăbiciunile lui Mao ca administrator. Dezastrul a fost ascuns de public și de restul lumii, doar liderii de rang înalt ai Partidului Comunist fiind conștienți de amploarea tragediei. Chiar și lui Mao i-au fost ascunse multe detalii de către cercul său apropiat.

Ca urmare, în 1962, Mao Zedong a fost retras discret din prim-planul politicii, iar adversarii săi din partid au preluat conducerea. În această perioadă, Lin Biao, un susținător devotat al lui Mao, a compilat o colecție de citate din scrierile acestuia, publicată sub titlul Citate din președintele Mao. Supranumită „Mica Carte Roșie”, aceasta a devenit un simbol al propagandei maoiste, distribuită pe scară largă în toată țara.

Revoluția Culturală

În anul 1966, Mao Zedong a revenit în prim-planul politicii lansând Revoluția Culturală. În luna mai, la vârsta de 73 de ani, Mao a apărut la o adunare publică pe malul râului Yangtze, unde a înotat câteva minute, arătând energic și în formă. Mesajul său pentru rivalii politici era clar: „M-am întors!”.

Mao și apropiații săi au organizat adunări uriașe, atrăgând mii de tineri susținători. Conștient că aceștia erau prea tineri pentru a-și aminti eșecul Marelui Salt Înainte, Mao a câștigat rapid sprijinul lor. Într-o mișcare tipică liderilor autoritari, el a creat o criză artificială, susținând că „elemente burgheze” încearcă să restaureze capitalismul. Tinerii săi adepți, organizați în Gărzile Roșii, au condus o epurare brutală a „indezirabililor”.

Pentru a evita criticile intelectuale care îl surprinseseră în timpul Campaniei celor o sută de flori, Mao a ordonat închiderea școlilor și trimiterea tinerilor intelectuali din orașe în mediul rural, unde au fost „reeducați” prin muncă fizică grea. Revoluția Culturală a dus la distrugerea unei părți semnificative a patrimoniului cultural chinez și a provocat haos economic și social. Totodată, cultul personalității lui Mao a atins noi culmi, transformându-l într-o figură aproape divină.

Mao Zedong a scris mai multe lucrări influente, printre care On Guerilla Warfare (1937), On New Democracy (1940) și Quotations From Chairman Mao Zedong (1946–1976).

Moștenirea și moartea lui Mao Zedong

În anul 1972, Mao Zedong a consolidat poziția Chinei pe scena internațională întâlnindu-se cu președintele american Richard Nixon, prin intermediul lui Nicolae Ceaușescu, acesta din urmă fiind foarte popular la nivel internațional în acele vremuri. Această întâlnire istorică a marcat o relaxare a tensiunilor dintre cele două țări și a ridicat statutul Chinei ca putere globală. Cu toate acestea, sănătatea lui Mao era vizibil afectată, iar capacitatea sa de a comunica eficient era diminuată.

Mao Zedong a murit pe 9 septembrie 1976, la vârsta de 82 de ani, din cauza complicațiilor bolii Parkinson. Moștenirea sa rămâne una profund controversată. În China, este venerat oficial ca un strateg politic genial și salvator al națiunii. Totuși, metodele sale dure, incluzând violența și teroarea, precum și politica de izolare a Chinei și distrugerea culturii tradiționale, au fost criticate și în mare parte respinse de succesorii săi.

Deși Mao este creditat pentru promovarea industrializării rapide și a încrederii naționale, costurile umane și sociale ale guvernării sale au fost uriașe. Moștenirea sa rămâne un amestec de progres și suferință, reflectând complexitatea unei figuri care a modelat profund istoria Chinei moderne.