Alexandru Lăpuşneanu şi pedepsirea boierilor trădători: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”

Alexandru Lăpuşneanu a fost domn al Moldovei în două rânduri, între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. A devenit un personaj cunoscut în istoria poporului român, în special datorită nuvelei scriitorului Costache Negruzzi, nuvelă care îi poartă numele şi care a fost studiată în şcoli.

Alexandru Lăpușneanu a fost fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia doamna. Înainte de domnie se numea Petrea Stolnicul.^[sursa]

Cum a ajuns pe tron Alexandru Lăpuşneanu

A ajuns să ocupe tronul Moldovei cu ajutorul polonezilor, după ce l-a îndepărtat pe Ioan Joldea din fruntea statului. Acest lucru a contribuit la recunoașterea suzeranității Poloniei asupra Moldovei de către Alexandru Lăpuşneanu în data de 5 septembrie 1552. O săptămână mai târziu, la Hârlău, Lăpușneanu a fost încoronat și uns ca domn, primind numele de Alexandru Vodă.

Alexandru Lăpuşneanu i-a ajutat pe turci și pe munteni să-l numească domn în Transilvania pe Ioan Sigismund Zapolya, trecând munţii cu două armate în iarna anului 1556. Astfel, a obținut Cetatea Ciceului și Cetatea de Baltă.

Turcii au început să fie deranjaţi de domnia lui Alexandru Lăpuşneanu, care se afla sub protecția Poloniei. Astfel, în anul 1555 a fost chemat la Constantinopol. Domnitorul a refuzat să meargă, dar a trimis niște pungi cu bani, punându-se astfel bine și cu Poarta. În acest fel şi-a întărit domnia, fiind protejat și de polonezi și de turci.

Deşi era foarte sigur pe domnia sa, Alexandru Lăpuşneanu a fost detronat chiar de către un venetic crescut la curtea sa, Iacob Eraclide, poreclit și Despotul. Acesta, prin înșelăciuni și intrigi, a reuşit să adune o oaste de mercenari și l-a învins pe Lăpușneanu în lupta desfăşurată în satul Verbia, pe râul Jijia, în data de 18 noiembrie 1561.

Lupta a ținut două zile, iar la final Alexandru Lăpușneanu a fost înfrânt. Domnitorul s-a retras spre Huși, iar de acolo, învins a doua oară, a fugit la Chilia. Acolo îl aştepta doamna Ruxandra, care adusese cu ea și vistieria. Mai departe, au plecat la Istanbul, iar de acolo Alexandru Lăpuşneanu a fost exilat în insula Rodos.

A doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”

După ce Despot Vodă a fost ucis în anul 1563 de Ștefan Tomșa, care a ocupat tronul pentru scurt timp, Lăpușneanu a reuşit să redobândească tronul Moldovei. Acest lucru l-a costat mai mult de 200.000 de galbeni dați turcilor și un crâncen război civil, pe care a trebuit să-l poarte contra lui Ștefan Tomșa, candidatul boierilor. Scriitorul Costache Negruzzi, în nuvela „Alexandru Lăpuşneanu”, îi atribuie domnitorului celebra replică „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…” la revenirea pe tron.

Armatele turcești și tătărești, care l-au adus pe Lăpușneanu din nou pe tron, au invadat țara, prădând și jefuind. Tomșa, neputând să facă faţă, a fugit la polonezi, fiind însoțit de vornicul Moțoc, de Veveriță postelnicul și Spanciog spătarul. Boierul Tomşa a fost condamnat la moarte și executat de polonezi la Liov, împreună cu ceilalţi trei boieri.

A doua domnie a lui Lăpușneanu, începută în sânge, avea să continue în acest fel până la sfârșitul ei. La început, domnitorul a promis tuturor boierilor dușmani lui iertare. Dar imediat ce și-a consolidat domnia, a făcut un prânz mare la care i-a invitat pe cei mai de seamă boieri și, în timp ce aceștia petreceau, mercenari străini au năvălit asupra lor și i-au măcelărit.

După o știre polonă, din noiembrie 1564, au fost uciși la Suceava 12 boieri. În schimb, Letopisețul lui Grigore Ureche menţionează cifra 47 și un însemnat număr de curteni mai mărunți, uciși la Curtea Domnească de la Iași. Este greu de precizat câți boieri au pierit, însă mai verosimilă pare prima variantă.

Lăpușneanu, fiind numit pe tron de turci, a trebuit să țină cont de dorințele lor. Ei i-au cerut să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Astfel, a umplut toate cetățile cu lemne și le-a dat foc. Excepție a făcut-o Hotinul, unde s-a așezat o garnizoană turcească, care a început să jefuiască cu cruzime țara.

Incendierea, însă, nu a produs pagube mari cetăților, ci a fost doar un șiretlic pentru a se evita dărâmarea lor. Cu toate acestea, Lăpuşneanu a mutat capitala țării de la Suceava la Iași, în anul 1564. Din ordinul turcilor, a trebuit să dărâme Cetatea de Scaun a Sucevei și să-și mute reședința la Iași.

Moldova în vremea lui Lăpuşneanu

Alexandru Lăpușneanu a păstrat relații comerciale bune cu Transilvania unde avea cetatea Ciceu. Din Veneția a venit pictori pentru zugrăvirea mănăstirilor sale: Slatina și Pângărați. Cu propriii bani a împodobit bisericile de la Muntele Athos și pe cea ortodox-românească din Liovul Poloniei, pe care a înzestrat-o cu vase, odăjdii, icoane și clopote. Pisania bisericii ortodoxe din Liov îi amintește numele, pe acela al Doamnei Ruxandra și a patru dintre copiii lor și poartă data de 7067 (adică anul 1559).

În vremea domniei lui Lăpuşneanu, nobilimea era împărțită în două tabere: cea pro-poloneză și cea pro-turcă, care se luptau pentru putere și control asupra domnitorului. Țărănimea era săracă și asuprită, fiind obligată să plătească dări grele și să presteze muncă forțată. O parte din țărani erau iobagi, adică legați de pământul stăpânului lor. O altă parte din țărani erau liberi, adică aveau dreptul să-și schimbe locul de trai sau de muncă. Astfel, conflictele erau uşor de pornit, iar domnitorul nu avea siguranţa tronului în ciuda susţinerii sale, atât din partea turcilor, cât şi din partea polonezilor.

Moartea lui Alexandru Lăpuşneanu

La începutul lunii martie 1568, Lăpușneanu a fost afectat de o boală misterioasă, care l-a sleit de puteri. Simptomele erau frisoane și temperatură ridicată. Izvoarele vorbesc și de o mai veche boală, glaucom sau trahom, o boală ereditară de care suferiseră atât tatăl său cât și fiul său, Bogdan Lăpușneanu.

Cronicarul moldovean Azarie a arătat doar că „în al patrulea an din domnia lui a doua, Alexandru a căzut în boală rea și de moarte”. La 5 martie 1568 a cerut bistrițenilor transilvăneni să îi trimită pe bărbierul Andrei, vechiul său chirurg. Acesta a ajuns în Moldova prea târziu, după moartea lui. De altfel, bolnavul însuși considera că doar Dumnezeu îl mai putea ajuta. Pentru a nu lăsa treburile țării în neorânduială, a trimis o solie la Poartă, cerând sultanului să-l numească în scaunul Moldovei pe Bogdan, primul său fiu, chiar „în timpul vieții sale, fiind el fără putere”.

În data de 9 martie, domnitorul a chemat Sfatul Țării și a cerut ca fiul său, Bogdan, să fie ales domn, transmiţându-i acestuia sceptrul în faţa tuturor. După încheierea Sfatului, sau poate a doua zi, Alexandru s-a călugărit luând numele de Pahomie, a cărui inițială provenea de la numele dinaintea domniei, Petru. Intrarea în monahism și moartea neaşteptată au ridicat bănuiala bănuiala unei morți silnice. Așa s-a ajuns să se brodeze pe marginea datelor reale, vorbindu-se despre domnitorul care a cerut ca, atunci când va fi aproape de moarte, să fie călugărit.

Căzând în agonie, cei din jurul lui s-au grăbit să-l călugărească, dându-i numele de Pahomie. Revenindu-și în simțiri și auzind că a fost călugărit, ar fi zis către boieri: „că de mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu” (tot din nuvela lui Costache Negruzzi). Se crede că boierii, auzindu-i cuvintele, s-au înspăimântat și ca să-l împiedice să-și împlinească promisiunea, l-au otrăvit în data de 11 martie 1568. Alexandru Lăpuşneanu a fost înmormântat la Mănăstirea Slatina, împreună cu soția sa, Ruxandra, fiica lui Petru Rareș și cu două dintre fiicele lor.