Alexandru Macedonski, cel mai orgolios şi pus pe ceartă scriitor din istoria literaturii române

Alexandru Macedonski, o figură aparte în literatura română, este descris de biografi ca fiind cel mai orgolios, intrigant și certăreț contemporan al junimiștilor. În cazul său, se spune că personalitatea a prevalat în fața talentului, iar comportamentul său conflictual i-a afectat recunoașterea valorii literare. Poetul, cunoscut pentru temperamentul său dificil, a intrat în conflict cu aproape toți colegii de breaslă, iar opera sa nu a fost apreciată la justa valoare.

Macedonski și-a lăsat întreaga viață condusă de trăsăturile negative ale personalității sale, iar acest lucru a afectat percepția asupra operei sale. Biografii îl descriu drept un om mult prea mândru și egoist, lipsit de diplomație și adesea invidios. A intrat în dispute nu doar cu marii junimiști precum Eminescu, Vasile Alecsandri sau I.L. Caragiale, ci și cu oricine avea păreri contrare.

Pe Mihai Eminescu l-a denigrat într-o epigramă care i-a fost fatală, pe Alecsandri l-a ironizat și l-a invidiat, iar pe Caragiale a încercat să-l discrediteze prin acuzații de plagiat. Macedonski a trăit cu un spirit de opoziție și frondă, atrăgându-și singur oprobriul public.

Cine a fost Alexandru Macedonski

Poetul s-a născut la 14 martie 1854, la București, fiind al treilea fiu al generalului Al. D. Macedonski, fost ministru de Război în timpul domniei lui Cuza. Provenit dintr-o familie înstărită, Alexandru Macedonski a afișat toată viața un aer de superioritate față de colegii săi de breaslă, considerându-se superior lor. Semnele unei personalități dificile s-au văzut încă din copilărie.^[sursa]

A urmat școala primară și liceul la Craiova, iar tinerețea și-a petrecut-o în Austria, Italia și Elveția. A abandonat studiile universitare, spunându-se că tot din cauza firii sale dificile. Debutul literar l-a avut în anul 1870, cu poezia „Dorința poetului”, publicată în revista „Telegraful român” din Sibiu, iar prima sa carte de versuri, „Prima verba”, a apărut în anul 1872.

La 24 martie 1875, Macedonski a fost arestat la Craiova, fiind acuzat de defăimare și incitare la rebeliune împotriva Partidului Conservator și a prim ministrului Lascăr Catargiu, fiind închis pentru 3 luni, la închisoarea Văcărești din București, dar a fost eliberat în urma campaniei liberale, fiind apărat de către celebrul avocat liberal Nicolae Fleva, cu care a împărțit celula. Macedonski a apărut în fața Curții de Jurați a Tribunalului Ilfov la data de 7 iunie și a fost pus în libertate, iar populația din București a ieșit pe străzi să celebreze sentința.

În plină ascensiune a Junimii, Alexandru Macedonski s-a poziționat împotriva curentului. Se spune că atacurile sale la adresa Junimii au fost motivate de lipsa recunoașterii pe care o căuta în acest cerc elitist. În anul 1880, a lansat revista „Literatorul”, menită să fie o replică anti-Junimea, revistă care a fost publicată, cu întreruperi, până în anul 1919.

Alexandru Macedonski în conflict cu Eminescu și Alecsandri

În anul 1882, junimiștii au criticat cel de-al doilea volum de poezii al lui Macedonski. Mihai Eminescu a scris despre opera sa: „Poeziile lui Macedonski și ale altora câțiva nu-s frumoase prin aceea că-s naționale. Avem atâtea modele nobile în poeți mai vechi și mai ales în poezia populară, încât aceste anomalii literare te umplu de spaimă justificată”.

Invidios că Alecsandri a primit un premiu de la Academia Română, Macedonski a început o polemică în versuri. Se spune că Vasile Alecsandri i-a răspuns prin drama „Fântâna Blanduziei”, în care l-a transpus pe Macedonski în figura invidiosului poet Zoli, pus în antiteză cu Horațiu (Alecsandri). Macedonski a răspuns cu o epigramă acidă:

„Coprins de-al gloriei nesațiu
Albit de ani, dar tot copil
E lesne să mă faci Zoil
Când singur tu te faci Horațiu”.

Mihai Eminescu a sărit în apărarea lui Alecsandri și a lansat un atac virulent asupra lui Macedonski: „Dacă ar exista o înaintare absolută în omenire — un spor real de puteri — atunci Homer ar trebui să fi fost un măgar și Macedonski un geniu — pe când tocmai contrariul e adevărat.”

Epigrama fatală despre Eminescu

Conflictul cu Eminescu a culminat în anul 1883, când, exact în perioada în care poetul era internat la sanatoriu, Macedonski a publicat o epigramă care a stârnit revolta publică:

„Un X pretins poet-acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum
L-aș plânge dacă-n balamuc
Destinul său n-ar fi mai bun
Căci până ieri a fost nau
Și nu e azi decât nebun”.

Această epigramă i-a fost atribuită lui Macedonski, iar opinia publică s-a întors împotriva sa. Macedonski a încercat să se disculpe, însă fără succes.

Ziarele au refuzat să-i mai publice poeziile, iar prietenii l-au părăsit. Cincinat Pavelescu descrie situația tragică a poetului: „Ani de zile a trăit în lipsuri groaznice… Mizeria l-a copleșit. Priviți pe acela care se întoarce din infern!” Macedonski, ruinat și respins de societate, a fugit la Paris, dar nici acolo nu a găsit succesul pe care îl căuta.

Revenit în țară în anul 1885, a continuat să fie privit cu ostilitate. Conflictul cu Caragiale, pe care l-a acuzat de plagiat, a fost de asemenea un episod care i-a marcat viața.

Macedonski a fost considerat „detractorul” lui Caragiale, fiind acuzat că a orchestrat atacurile de plagiat care l-au determinat pe dramaturg să părăsească țara. Caragiale îl ironizase pe Macedonski în revista „Ghimpele”, sub numele de „Aamsky”, făcând aluzie la presupusa sa origine lituaniană.

În anul 1901, Constantin Al. Ionescu-Caion, discipol al lui Macedonski, l-a acuzat pe Caragiale de plagiat. Procesul, faimos în epocă, s-a soldat cu achitarea lui Caion, dar Caragiale, dezgustat, a plecat din țară. Macedonski a continuat să-l atace pe Caragiale chiar și după proces.

Tentative de funcționarism și dispreț față de pozițiile „umile”

Macedonski a încercat să ocupe diverse funcții administrative, însă mereu le considera nedemne de el. „Este o rușine ca literații noștri fruntași să fie lipsiți de traiul zilnic sau să se osândească la funcționarism”, scria el.

Alexandru Macedonski a murit la 66 de ani, răpus de boală. Pe patul de moarte, poetul a cerut să i se aducă trandafiri, o cerință simbolică pentru cel care a marcat literatura română prin „Rondelurile” sale.

Alexandru Macedonski a fost ales, în anul 2006, membru post-mortem al Academiei Române.