Ana Ipătescu a rămas în istorie ca o personalitate marcantă a Revoluţiei din 1848 din Țara Românească, devenind un simbol feminin al acestei mişcări.
Viaţa timpurie a Anei Ipătescu a fost marcată de câteva evenimente importante. Ea s-a născut în anul 1805, în mahalaua Olarilor din Bucureşti, ca fiică a lui Athanasie Ghiulerasă, un cârcserdar şi dregător domnesc. Acesta avea şi o cafenea şi reuşea să ofere familiei sale un trai decent.
Părinţii săi au divorţat când ea era mică şi a avut o relaţie dificilă cu mama sa vitregă, care nu o lăsa să meargă la şcoală. Cu toate acestea, a reuşit să urmeze Şcoala Normală din Bucureşti şi să se pregătească temeinic din punct de vedere intelectual. Aşadar, Ana Ipătescu a devenit o femeie cultivată pentru timpurile sale.[sursa]
O căsătorie din interes, calea către Frăţia
Ana Ipătescu s-a căsătorit prima dată în anul 1828 cu Ivancea Dimitriu, un arendaş brutal şi interesat de averea ei. S-a despărţit de el în anul 1831, după ce i-a murit tatăl şi a fost ameninţată cu pierderea moştenirii de către un argat.
În anul următor, s-a recăsătorit cu Nicolae Ipătescu, un funcţionar la Departamentul Visteriilor. Se spune că această căsătorie a avut loc din interes, căci Ana ar fi trebuit să facă faţă la două procese lungi, în urma cărora ar fi putut să rămână săracă şi pe drumuri.
Soţul său a fost cel care a introdus-o pe Ana la întâlnirile organizaţiei secrete Frăţia. Această societate secretă a fost o organizaţie patriotică și revoluționară înființată în anul 1843 de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell. Scopul său era eliberarea și modernizarea Țării Românești de sub dominația otomană și fanariotă.
Frăția era inspirată de mișcările carbonare din Italia și Franța și avea ca deviză „Dreptate, Frăție”. Membrii săi se întâlneau în secret și jurau credință cauzei naționale. Ei aveau legaturi cu alte societati secrete din Moldova sau din exil. Frăția a avut un rol important în pregatirea și declanșarea Revoluției de la 1848 din Țara Românească. Mulți dintre membrii săi au făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar sau au participat la luptele pentru apărarea revoluției. Printre ei se numără C.A.Rosetti, Alexandru G. Golescu-Negru, Ion Heliade Rădulescu sau Ana Ipătescu.
Unele cronici ale vremii, cel mai probabil aflate de partea mişcării contrarevoluționare, o prezentau ca o femeie de moravuri uşoare şi oarecum parvenită. În opinia acestora, Ana ar fi fost interesată mai mult de averea lui Ipătescu şi de poziţia lui în societate. Argumentele erau slabe, în principal bazate pe faptul că aceasta nu lipsea de la nicio sindrofie la care Nicolae Ipătescu mergea în calitate de funcţionar al statului. Acest lucru avea să fie demontat în totalitate în timpul Revoluţiei care a urmat.
Ana Ipătescu şi Revoluţia de la 1848
În data de 9/21 iunie 1848, pe o câmpie situată în apropierea Capitalei, un grup de revoluţionari a citit Proclamaţia de la Islaz, cu scopul de a îndemna oamenii să lupte împotriva sistemului politic existent în Ţara Românească. Acesta avea să fie începutul Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească.
Ana Ipătescu a fost prezentă la momentul citiri Proclamaţiei. Acolo s-a format un guvern provizoriu compus din personalități precum Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Bălcescu sau Christian Tell. Ana Ipătescu a susținut ideile revoluționare de emancipare națională și socială, de egalitate între cetăţeni și de reforme democratice.
După doar 10 zile, guvernul provizoriu a fost arestat prin lovitura contrarevoluţionară dată de colonelul Ioan Odobescu şi Iancu Solomon, susţinută şi organizată din umbră chiar de Rusia ţaristă. Aceasta nu dorea ca Ţara Românească să devină independentă. Mulţimea prorevoluţionară a dat iniţial înapoi.
În acel moment critic pentru soarta revoluţiei româneşti a apărut, ca o veritabilă eroină neînfricată, Ana Ipătescu. A venit dinspre Podul Mogoşoaiei, având două pistoale în mână, strigând: „Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!”. Ana a reuşit să electrizeze mulţimea şi să o mobilizeze pentru lupta finală împotriva forţelor contrarevoluţionare.
Ana se afla în fruntea mulţimii care asedia Palatul Domnesc, acolo unde erau ţinuti prizonieri membrii guvernului provizoriu. Le-a vorbit oamenilor despre drepturile lor şi despre idealurile revoluţiei: libertate naţională şi socială; independenţă faţă de Imperiul Otoman; reforme democratice; constituirea unei Adunări Constituante; împroprietarirea ţăranilor etc.
Cotidianul bavarez Allgemeine Zeitung a relatat despre evenimentele revoluţionare de la Bucureşti: „Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eşuat total. O eroină a împins mulţimea către palat şi, trădătorii fură prinşi, iar revoluţia valahă a fost salvată”.
Ana Ipătescu: viaţa după revoluţie şi ultimii ani
După Revoluția de la 1848, Ana Ipătescu a avut o viață retrasă și discretă.
Nicolae Ipătescu era cunoscut ca un simpatizant al pașoptiștilor, deși el lucra ca funcţionar al statului. A plătit pentru această simpatie cu o detențiune în exil, în Imperiul Otoman. Ana, însă, nu a lăsat lucrurile astfel. În anul 1850, după îndelungi eforturi, a reuşit să ajungă în Imperiul Otoman, iar apoi, în anul următor, şi-a eliberat soţul.
Nu se cunosc prea multe informaţii despre activitatea Anei din perioada următoare. Se pare că a rămas alături de soțul său, dar cei doi nu au avut copii.
Ana Ipătescu a murit la vârsta de 70 de ani, în data de 13 martie 1875, în București și a fost înmormântată la Mănăstirea Pasărea. Locul exact al mormântului său nu este cunoscut. Astăzi, numele său este păstrat în memoria colectivă ca un simbol al eroismului feminin și al luptei pentru libertate şi identitate naţională.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: