O blană de urs polar, proaspăt jupuită, era singura barieră între trupul unei tinere nobile și vântul ucigaș al Atlanticului de Nord. Nu suntem într-un roman de aventuri, ci în realitatea crudă a anului 1544, pe o stâncă bătută de viscol, cunoscută atunci drept „Insula Demonilor”.
De secole, lumea este fascinată de naufragiați și de capacitatea omului de a păcăli moartea. Cel mai celebru exemplu rămâne romanul „Robinson Crusoe” al lui Daniel Defoe, inspirat de marinarul scoțian Alexander Selkirk, care a supraviețuit 4 ani în arhipelagul Juan Fernandez, începând cu 1704.
Dar puțini știu că istoria ascunde un „Robinson Crusoe” feminin, mult mai impresionant. Este vorba despre cazul real al Margueritei de la Roque, o franțuzoaică de doar 24 de ani. Spre deosebire de marinarul scoțian obișnuit cu asprimea mării, tânăra Marguerite era o aristocrată neobișnuită cu greutățile, care a trebuit să înfrunte nu o insulă tropicală, ci terifianta „Insulă a Demonilor” de pe coasta Quebecului (azi Harrington Harbour), un loc bântuit de vânturi ucigașe și urși polari.
| 📂 Dosar de supraviețuire | ⚔️ Detalii cheie |
|---|---|
| 👤 Protagonistă | Marguerite de la Rocque (24 ani, nobilă franceză) |
| 📍 Locație extremă | „Insula Demonilor” (azi Harrington Harbour, Quebec) |
| ⏳ Durată izolare | Între 2 și 5 ani (estimare istorică) |
| 🐻 Inamici mortali | Urși polari, temperaturi de -30°C, foamete |
| 🏆 Fapta supremă | A vânat și jupuit urși singură, după moartea bărbaților |
| 📜 Sursă istorică | Heptameronul (Regina Margareta de Navarra, 1558) |
O moștenire, o iubire interzisă și un corsar lacom
Pentru a înțelege cum a ajuns o nobilă în iadul alb, trebuie să privim spre familia ei. Născută în jurul anului 1515-1520 într-o prestigioasă familie de nobili protestanți, Marguerite era senior de Pontpoint și deținea domenii întinse în Perigord și Languedoc. Era bogată, educată și influentă.
Destinul ei se leagă fatal de Jean-François de la Rocque de Roberval. Istoricii (precum Francois de Belleforest) dezbat dacă acesta îi era frate sau văr, dar cert este că era un corsar hughenot (protestant calvin) protejat de Regele Francisc I.
În anul 1541, Roberval este numit locotenent general al Noii Franțe și pleacă cu trei corăbii să colonizeze Canada. Marguerite îl însoțește. De ce ar pleca o contesă în necunoscut?
- Fuga de război: poate căuta liniștea departe de războaiele religioase dintre catolici și protestanți.
- Iubirea interzisă: Marguerite trăia o poveste de dragoste cu un tânăr de pe domeniile ei. Fiind un om de rând, căsătoria în Franța era imposibilă din cauza rangului ei. Lumea Nouă le oferea șansa unei vieți împreună, departe de eticheta rigidă. Iubitul ei s-a îmbarcat clandestin în suită.
Trădarea: moralitate sau lăcomie?
Aproape de țărmurile Canadei, idila a fost descoperită. Reacția lui Roberval a fost brutală. Unii spun că morala calvinistă l-a împins să „spele rușinea familiei”. Alții, precum scriitoarea Elizabeth M. Boyer în „Marguerite de la Roque: A Story of Survival”, sugerează un motiv cinic: lăcomia. Scăpând de Marguerite, Roberval rămânea singurul stăpân pe imensa avere a familiei.
Marguerite a fost condamnată la abandon pe „Insula Demonilor”, un loc despre care legendele marinărești spuneau că este bântuit de spirite malefice și fiare sălbatice.
Versiunile sacrificiului: Cronicile vremii diferă asupra momentului separării.
- În „Heptameronul”, Regina Margareta de Navarra susține că iubitul a fost cel abandonat primul, iar Marguerite a ales eroic să i se alăture.
- Cronicarul André Thevet susține că Roberval a abandonat-o pe ea, iar iubitul, ținut în lanțuri, a evadat și a înotat până la țărm pentru a fi cu ea.
Cert este că pe insulă au rămas trei oameni: Marguerite, iubitul ei și o servitoare loială, Damienne. Aveau doar câteva archebuze, praf de pușcă, muniție și două spade.
Iadul Alb: de la speranță la agonie
Începutul a fost înșelător. În primele luni, au găsit vânat și lemn din belșug. Iubitul Margueritei (al cărui nume s-a pierdut în istorie) a construit chiar o cabană. Dar apoi a lovit iarna canadiană, cu furtuni feroce de coastă.
Marguerite a privit cum totul se prăbușește în jurul ei.
- Servitoarea nu a rezistat frigului.
- Iubitul ei s-a îmbolnăvit grav. Cronicile menționează un detaliu cutremurător: bărbatul „s-a umflat” și, după săptămâni de chin în care a fost îngrijit doar de ea, a murit.
Rămasă singură, tragedia a continuat. Fiind însărcinată, Marguerite a născut singură în sălbăticie. Din păcate, din cauza frigului extrem și a lipsei de lapte matern, bebelușul a murit la câteva luni.
Metamorfoza: aristocrata Marguerite de la Rocque a devenit vânător
Aici intervine miracolul rezilienței. O femeie obișnuită cu mătasea și servitorii s-a transformat într-o supraviețuitoare absolută. Deși nu avea cunoștințe tehnice, inteligența a ajutat-o să se adapteze rapid.
- A devenit expertă în mânuirea archebuzei.
- A împușcat doi urși polari care au atacat cabana.
- A jupuit animalele singură și s-a învelit în blănurile lor când hainele i s-au transformat în zdrențe.
S-a estimat că a trăit pe insulă între doi și cinci ani. Spre final, când a rămas fără praf de pușcă, a supraviețuit hrănindu-se cu fructe sălbatice și ceea ce putea prinde cu mâinile goale.
Salvarea
La sfârșitul anului 1544, un grup de pescari basci din Newfoundland a văzut o dâră de fum pe insula pustie. Când au debarcat, au găsit o apariție șocantă: o femeie albă, în blană de urs, slăbită dar vie.
Au dus-o în Newfoundland, apoi în Franța. Povestea ei s-a răspândit cu viteza fulgerului, impresionând-o profund pe Regina Margareta de Navarra, care a inclus-o în cartea sa.
Marguerite nu s-a lăsat învinsă de traumă. S-a întors pe domeniile sale, a fondat o școală privată pentru fete și și-a trăit restul zilelor în luxosul Chateau de la Mothe din orășelul Nontron.
Aceasta este povestea femeii care a dovedit că instinctul de supraviețuire nu ține cont de rang, gen sau pregătire. Când totul i-a fost luat, Marguerite și-a descoperit o forță pe care niciun corsar, niciun rege și nicio iarnă polară nu au putut să o frângă.
