Deși Luna este renumită pentru lipsa unei atmosfere propriu-zise, se pare că Pământul încearcă, într-un gest de generozitate cosmică, să-și împartă propriul aer cu satelitul său natural de miliarde de ani. Un nou studiu fascinant a dezvăluit că tocmai câmpul magnetic care ne protejează planeta ar putea funcționa ca o conductă gigantică, direcționând particule din atmosfera terestră direct către suprafața lunară.
Încă de când astronauții misiunilor Apollo au adus acasă primele mostre de sol lunar, oamenii de știință au fost intrigați de o descoperire neașteptată: regolitul lunar – acel strat de praf fin și rocă de la suprafață – conținea o abundență surprinzătoare de elemente volatile.
Ani de zile, cercetătorii au căutat sursa acestor elemente. Vântul solar a fost considerat un suspect principal, dar acesta singur nu putea explica nivelurile detectate, în special cantitățile de azot. De asemenea, impactul micilor meteoriți a fost luat în calcul ca un factor care modifică chimia suprafeței lunare. Totuși, calculele nu se potriveau perfect.
Atmosfera Pământului a fost propusă anterior ca o posibilă sursă, dar exista o problemă majoră cu această teorie: se presupunea că transferul ar fi fost posibil doar în perioada timpurie a planetei, înainte de formarea completă a câmpului nostru magnetic. Logica dicta că, odată dezvoltat, acest scut magnetic ar fi capturat particulele atmosferice, împiedicându-le să evadeze în spațiu.
Cu toate acestea, un nou studiu realizat de astrofizicienii de la Universitatea din Rochester a răsturnat această ipoteză.
Pentru a dezlega misterul, echipa a simulat două scenarii distincte pentru a vedea care se aliniază cel mai bine cu datele chimice existente:
- Un model al „Pământului timpuriu”, caracterizat prin lipsa unui câmp magnetic și un vânt solar mult mai agresiv.
- Un model al „Pământului modern”, protejat de un câmp magnetic puternic, dar expus unui vânt solar mai slab.
Rezultatul a fost oarecum surprinzător: scenariul Pământului modern se potrivește mult mai bine cu realitatea din regolitul lunar. Se pare că vântul solar acționează asupra particulelor încărcate din atmosfera noastră, smulgându-le și trimițându-le într-o călătorie cosmică de-a lungul liniilor câmpului magnetic.
Atmosfera Pământului „se scurge pe Lună”
Mecanismul este fascinant. Magnetosfera Pământului nu este o sferă perfectă care ne înconjoară uniform. Din cauza presiunii constante exercitate de vântul solar, aceasta este deformată, căpătând o formă alungită, similară cu coada unei comete, care se extinde în direcția opusă Soarelui. Atunci când orbita Lunii o poartă prin această „coadă” magnetică, particulele terestre sunt livrate și depuse direct pe suprafața satelitului nostru.
Aceasta nu este prima dată când se observă o astfel de interacțiune. Studii anterioare au sugerat că un mecanism similar ar putea fi responsabil pentru transportul oxigenului terestru pe Lună, contribuind la formarea apei și chiar a ruginii lunare.
Noul studiu sugerează că acest proces de „alimentare” are loc de miliarde de ani. Acest lucru a oferit elementelor volatile suficient timp pentru a se acumula în cantități detectabile în praful lunar.
Implicațiile sunt profunde. Deoarece atmosfera Pământului a suferit schimbări radicale de-a lungul erelor geologice, regolitul lunar ar putea funcționa ca o capsulă a timpului extrem de valoroasă. Cercetând straturile suprafeței lunare, am putea, teoretic, să citim istoria chimică a atmosferei planetei noastre, păstrată intactă pe vecinul nostru celest.
Cercetarea completă a fost publicată în revista Nature Communications Earth & Environment.
